Cinci minute pauză!

Sunt zile în care am impresia că cerul se va prăbuși pe Pământ, zile în care nimic nu merge bine și parcă fiecare veste proastă este urmată de alta și mai proastă. Sunt perioade în care am impresia că fac tot ceea ce fac absolut degeaba și că mă zbat pentru un vis idiot al unui adolescent miop dintr-o mansardă ponosită.

De cele mai multe ori oboseala este vinovată de toate. Oboseala asta devenită deja cronică, la pachet cu lenea cruntă a oamenilor din jur. Mă demoralizează stările de ”lasă-mă să te las” ale bugetarilor de care mă lovesc destul de des în ultima vreme. Mă enervează, în egală măsură, atitudinea de robot a celor care muncesc doar pentru a ponta cele 8-9 ore obligatorii. Mă deranjează incompetența unora, mai ales atunci când insistă că sunt profesioniști. More

4 Comments

Întâlnire cu Farmec la Timișoara

Într-un hipermarket timișorean, săptămâna trecută, alergam de nebună pe la raionul de cosmetice. Mi s-a terminat șamponul și trebuia musai să îmi aranjez părul pentru o întâlnire care urma să aibă loc peste fix 2 ore. La raion, două fete de vreo 20 și ceva de ani citeau de zor etichete: ”Pe asta scrie fără parabeni. Și pe asta. Și pe aia pe care am văzut-o la raftul vecin. Eu pe care o aleg?”. Nu m-am putut abține și le-am recomandat gama pe care o folosesc și eu, gamă despre care știu că-i absolut superbă. Ba, mai mult, le-am spus să încerce și fiolele cu colagen, că fac minuni. Pe astea vi le recomand și vouă, eu le folosesc de o lună deja și-s foarte bune. Fața mea se simte minunat.

Dar să revenim la oile noastre. Oricât eram de de grăbită, efectiv nu m-am putut abține din a le recomanda să folosească produsele Farmec. fac asta de fiecare dată când văd pe cineva indecis sau când mi se întâmplă să mă întrebe fetele ce creme să folosească. Așa-i când iubești un brand, nu te poți abține să vorbești despre el de câte ori ai ocazia. Deja mi-am convertit mare pare din prietene să folosească produsele Farmec și știu că e foarte simplu să rămâi fidel brandului: are produse foarte bune, la prețuri mici.

Și-acum, cu mare entuziasm am și-o veste pentru voi: More

8 Comments

40 de ani cu Nicu Alifantis

Am crescut cu muzica lui Nicu Alifantis în casă. Mama și tata, doi oameni cu gusturi destul de diferite într-ale muzicii, îl aveau ca singur numitor comun în acest domeniu pe Nicu Alifantis. Cred că eram încă la grădiniță când, de ziua mea, am cântat pentru prima dată Emoție de toamnă. Mi se părea că e un cântec făcut special pentru mine.

Peste ani, încă ascult cu mult drag muzica maestrului Alifantis. I-am văzut câteva concerte, i-am cumpărat câteva albume. Vizita acasă, la părinți, încă sună ca un cântec de-al lui. Între timp, am asociat cântecele lui cu diverse blonde iubiri, cu un cântec de leagăn sau cu vreo romanță. Cântările folk a care particip de câte ori am ocazia conțin, fără excepție cel puțin 2-3 cântece de-ale lui. Și-apoi, trebuie să recunosc că atunci când sunt atât de obosită încât nu pot adormi, îmi pun în căști muzică de-a lui Alifantis și adorm așa, ca un copil care ascultă un cântec de leagăn.  More

2 Comments

Job: prezentator TV în Timișoara

Afis castingStudentă fiind, interacționam destul de des cu colegii de la Jurnalism. Pe vremea aia, la Timișoara, nu era încă Facultate de Comunicare. Oricum, studenții de la jurnalism se împărțeau în 3 mari categorii: cei care visau să ajungă jurnaliști, cei care își doreau să fie cameramani și, cei mai mulți, cei care își doreau să devină viitoarea Andreea Esca. Lucrurile nu s-au schimbat foarte mult. Cunosc o mulțime de actuali studenți care vor să ajungă prezentatori TV.

Nu găsești la tot pasul așa un job. Însă oamenii de la CTRL-D oferă o super șansă celor care vor să își facă o carieră din televiziune. Este vorba despre un job de prezentator TV pentru CTRL-D TV, adică un fel de televiziune online. Cerințele nu sunt mari, mie mi se par de bun simț.

Cerințe înscriere

More

8 Comments

Să povestim despre teatru

Este una dintre perioadele mele preferate din an, vremea festivalurilor de teatru și film. Chiar dacă pe blog scriu rar despre asta, pe Facebook vă povestesc aproape de fiecare dată când văd un spectacol sau un film care îmi plac foarte mult.  Pornesc de la premisa că un spectacol bun lasă o amprentă diferită asupra fiecărui om în parte și prietenii cu care obișnuiesc să merg la teatru îmi confirmă asta de fiecare dată. Suntem un grup de patru oameni, cu gusturi diferite într-ale teatrului. După fiecare spectacol stăm la o poveste despre ce am văzut. Dacă unul este absolut încântat, altul spune că s-a plictisit, altul că a rămas cu un gust amar. Înțelegeți ideea. Fiecare percepe teatrul în propriul lui mod.

Însă, am decis că este momentul să notez și pe blog câteva dintre spectacolele pe care le văd. Nu de alta, dar nu o dată s-a întâmplat să mă sune tata să mă certe că stau cu Teatrul în curte și nu scriu niciodată despre spectacole (deși am mai scris din când în când). More

4 Comments

Nouvelle Vague în concert la Timișoara

Events

Înainte de a mă apuca să vă spun despre ce-i vorba în povestire, vreau musai musai să ascultați câteva piese de-ale Nouvelle Vague. Mie-mi plac mult de tot pentru că au un stil aparte și foarte aproape de sufletul meu. Așadar, ascultați și doar apoi citiți continuarea.

More

1 Comment

Am câștigat un concurs cu Lipton!

Ah, it’s good to be back! După 4 zile în care blogul mi-a fost bolnav, a revenit în forță. Și când spun că a fost bolnav, chiar vorbesc serios. A avut ceva malware cu care s-au luptat 3 oameni, dar acum e sănătos tun. Se pare că nu am avut  suficientă grijă să-mi aduc plugin-urile la zi.

Și, dacă tot vorbim de vești bune, cu greu am putut aștepta să vă anunț că am câștigat un super concurs. Săptămâna trecută, Andreea anunța pe blogul ei că avem, în Timișoara, o campanie simpatică organizată de Lipton: „Tea & the City: aventuri urbane cu Lipton”. Cu ocazia acestei campanii, Lipton organizează un tur al Europei prin localurile Timișoarei. Adică un tur al localurilor cu preparate culinare internaționale. Nu știu mai multe detalii, Andreea mi-a promis că vor veni la momentul potrivit. More

1 Comment

Tiramisu dietetic

Recomandari

tiramisu dietetic dukanMereu auzim în stânga și în dreapta că dulciurile îngrașă. Cucoanele care țin dietă după dietă fără a slăbi nici nu mai știu ce gust are ciocolata sau, după caz, dau iama în dulciuri în miez de noapte și apoi își fac procese de conștiință zile întregi. Adevărul este că nu dulciurile îngrașă, ci ingredientele pe care le conțin, în special zahărul și făina de grâu. Dacă învățăm să alegem mai bine ingredientele unei prăjituri, putem să ne bucurăm de ceva dulce din când în când.

Spre exemplu, eu ador tiramisu. By the way, dacă aveți drum prin Cluj, la Baracca se mănâncă cel mai bun tiramisu din lume! Dar să revenim. Cum spuneam, îmi place foarte mult tiramisu. Și cum încerc să mănânc sănătos și cu cât mai puțin zahăr, am zis că-i cazul să încerc o rețetă care nu conține nici făină de grâu, nici zahăr. Rețeta asta e bună atât pentru persoanele care țin o dietă, spre exemplu Dukan, cât și pentru cele care au intoleranță la gluten sau sunt diabetice. Când am încercat rețeta am simțit că am descoperit sfântul Graal al deserturilor. More

3 Comments

Workshop-uri de comunicare la PRbeta

Events

logo PRbeta pngAșa cum v-am obișnuit, în luna mai are loc singura conferință regională de comunicare online, PRbeta. Ne aflăm deja la a treia ediție și, pentru că mulți dintre voi ne-ați cerut asta, am introdus o zi specială, dedicată workshop-urilor de comunicare. Așadar, conferința are loc în 16 și 17 mai 2013, la Hotel Timișoara, ca de obicei.

Hai să vă povestesc puțin despre workshop-urile pe care le introducem începând cu acest an, că știu că sunteți curioși. După cum deja știți, în toamnă am organizat o serie de workshop-uri de comunicare pentru studenți. Multe companii din Timișoara, dar și din alte orașe ale țării, ne-au întrebat când organizăm o serie de workshop-uri pentru companii, pentru că li s-au părut foarte utile cele pentru studenți. Am analizat situația, am modificat puțin structura workshop-urilor, să fie mai potrivită cu nevoile unei companii și uite-ne acum pregătind, în cadrul conferinței PRbeta, 6 workshop-uri utile companiilor care vor să învețe mai multe despre cum pot folosi instrumentele de promovare online, cum pot avea o relație bună  cu mass-media și cum pot depăși crizele de comunicare.  More

2 Comments

Un viciu și-o dilemă

Advertoriale

Dacă e să am un viciu costisitor în viața asta, apoi ăla e shopping-ul. Și nu orice shopping. Ador rochițele! Dulapul meu e deja arhiplin de tot felul de rochițe, mai elegante sau casual. De când am descoperit site-urile online de haine, în fiecare lună îmi cumpăr câte ceva. Colegul de apartament mai are puțin și mă dă afară din casă, că i-am invadat și jumătate din dulapul lui cu hainele mele.

Pentru că timp să umblu prin magazine nu prea am și, sinceră să fiu, nici nu-s mare fană de a mă înghesui cu alții la coada de la cabinele de probă, de ceva timp am început să-mi cumpăr haine online. Am descoperit câteva magazine serioase de la noi din țară și îmi place că mereu produsele  îmi ajung la timp.  În plus, online de multe ori e mai ieftin decât în magazinele obișnuite. Spre exemplu, pe miniPRIX, am văzut o mulțime de rochițe simpatice, din voal sau bumbac, toate la sub 50 lei. Mi se pare un super preț pentru o rochiță drăguță și, de multe ori, cumpăr câte 3-4-5 odată.  More

8 Comments

Acest website folosește cookies. Detalii.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close