Întâlnire cu Farmec la Timișoara

Într-un hipermarket timișorean, săptămâna trecută, alergam de nebună pe la raionul de cosmetice. Mi s-a terminat șamponul și trebuia musai să îmi aranjez părul pentru o întâlnire care urma să aibă loc peste fix 2 ore. La raion, două fete de vreo 20 și ceva de ani citeau de zor etichete: ”Pe asta scrie fără parabeni. Și pe asta. Și pe aia pe care am văzut-o la raftul vecin. Eu pe care o aleg?”. Nu m-am putut abține și le-am recomandat gama pe care o folosesc și eu, gamă despre care știu că-i absolut superbă. Ba, mai mult, le-am spus să încerce și fiolele cu colagen, că fac minuni. Pe astea vi le recomand și vouă, eu le folosesc de o lună deja și-s foarte bune. Fața mea se simte minunat.

Dar să revenim la oile noastre. Oricât eram de de grăbită, efectiv nu m-am putut abține din a le recomanda să folosească produsele Farmec. fac asta de fiecare dată când văd pe cineva indecis sau când mi se întâmplă să mă întrebe fetele ce creme să folosească. Așa-i când iubești un brand, nu te poți abține să vorbești despre el de câte ori ai ocazia. Deja mi-am convertit mare pare din prietene să folosească produsele Farmec și știu că e foarte simplu să rămâi fidel brandului: are produse foarte bune, la prețuri mici.

Și-acum, cu mare entuziasm am și-o veste pentru voi:

Miercuri, 29 mai, la ora 18:00, cinci cititoare de-ale mele sunt invitate la întâlnirea cu Farmec care va avea loc la Timișoara. Pentru că știu că majoritatea dintre voi sunteți femei, că așa îmi spun statisticile, o să-mi fie foarte greu să aleg doar cinci persoane. Așa că am decis să fac un fel de concurs.

Scrieți-mi în comentarii ce produse Farmec folosiți și cum le-ați descoperit. Voi lăsa alegerea în voia sorții și voi folosi random.org pentru a alege cele cinci participante. Concursul începe azi și se termină joi, la ora 14:00. 

Ah, și să nu uit! Vă invit pe pagina Romance cu Farmec! Veți găsi acolo povești fermecatoare ale unor românce de succes și concursuri pregătite special pentru voi! În plus, puteți câștiga și o excursie pentru două persoane, oferită de Eximtur

Ne vedem miercurea viitoare, da?

8 Comments

  1. Buna,
    Si eu m-am indragostit iremediabil de produsele Farmec, adevarul este ca nu ai cum sa nu le ramai fidela avand in vedere calitatea exceptionala de care ai parte folosind aceste produse si pretul mic pe care il platesti pentru a te bucura de ea.Cunosc produsele Farmec de cand eram mica datorita produselor folosite de mama mea. Eu folosesc Laptele demachiant vitaminizant cu extras din floare de colt din gama Gerovital Plant si, din aceeasi gama crema hidratanta de zi pentru fata.Si eu le recomand celor din anturajul meu si chiar le fac cadou.As dori sa particip la intalnirea Farmec pentru a afla mai multe despre aceste produse.

       0 likes

  2. Nu sunt o fana a cremelor, in general. Farmec m-a convins cu doua produse: Crema antirid Argan si Crema soft nutritiva Argan. Am aflat despre cea de-a doua de la o asistenta de zbor de la Wizz, in cadrul unei discuții despre faimosul ulei de argan. Fața frumoasă și neridată a fetei a făcut-o să devină brand ambasadorul Farmec pentru mine. De atunci, eu însămi, am oferit și recomandat câteva creme Argan.

       0 likes

  3. Şi eu tot de la mama am învăţat că Farmec e “de bine”, menţionez câteva produse care m-au cucerit de ani buni: acetona (n-are nimeni ca ei), crema depilatoare (imbatabilă pe piaţă), demachiantele, cremele (că nu-s grase şi unsuroase)…

       0 likes

  4. Ce-mi place mie concursul ăsta al tău; când e de Farmec, e de bine! Eu am descoperit Farmecul într-un moment de nevoie, când am luat în grabă o cremă depilatoare de pe rafturile unui magazin. Am fost foarte plăcut surprinsă și de atunci folosesc cu încredere produsele lor. Iar acum, Aslavital nu lipsește din lista mea de produse pentru îngrijirea tenului.

       0 likes

  5. eu folosesc gama aslavital mineral activ, crema de epilat, ojele, serul antirid H3 evolution. mama foloseste farmec, pe mine nu ma impresionau pana nu am incercat gama aslavital mineral activ, niste mostre, care mi-au facut foarte bine pt tenul meu acneic matur .

       0 likes

  6. Hello! Foarte faine produsele farmec in general, si nu e greu sa le ramai fidel ! Calitatea te indeamna sa le realegi de fiecare data cu convingerea ca isi vor face treaba si ca nu risti sa le cumperi inutil! Cele mai bune produse raman, din punctul meu de vedere, cele pentru par – tratamente cu petrol si ulei de ricin si desigur cele pentru unghii.

       0 likes

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:

Acest website folosește cookies. Detalii.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close