Un timp pentru toate

La Feminin March 16, 2011 CristinaTM

Mi-am savurat copilăria cât de mult am putut și cât de mult au reușit ai mei să mă susțină. Nu tare m-am grăbit să cresc. Cel puțin nu până în liceu, când deja visam numai independență finaciară și un loc al meu. Încă de mică am avut tot felul de activități. De la înot și baschet, la dansuri și cerc de informatică, le-am cam făcut pe toate. De câte ori se ivea câte o activitate extrașcolară, eram prima care voia să vadă cu ce se mănâncă.

Bineînțeles, n-am apucat să le fac pe toate, dar mi-am propus acum câțiva ani să recuperez unele lucruri care mi-au plăcut în mod deosebit. Cum ar fi dansurile, înotul și limba germană. La dansuri încă nu-mi găsesc un partener, cu înotul am scos-o cumva la mal, iar de germană m-am apucat de curând.

Durerea e că mi-am dat seama că-i foarte greu să mă țin de orar. Ba trebuie să fiu în altă parte, ba am deadline a doua zi la prima oră, ba mai fac o gripă și uite așa. Adevăru-i că atunci când eram mică nu aveam altceva de făcut decât să învăț. Nu aveam grija zilei de mâine, c-o aveau alții și pentru mine, nu trebuia să lucrez, totul era roz și aveam suficient timp pentru toate. Adică școală și câte ceva suplimentar, tot educațional.

Îmi pare rău că atunci nu m-am luat mai în serios și am abandonat, din motive copilărești, evident, tot felul de activități care acum mi-ar fi prins tocmai bine. Am ajuns la concluzia că, într-adevăr, e un timp pentru toate în viața asta. N-ai cum să ajungi la 25-30 de ani și să pretinzi de la tine aceeași capacitate de învățare ca la 10-12 ani. În primul rând că nu mai ai creierul atât de odihnit. Apoi, apar tot felul de alte priorități, că ai alte responsabilități când mami și tati nu-ți mai dau de mâncare și nu mai locuiești la ei.

N-o să-mi abandonez activitățile, pentru că țin mult la ele și chiar vreau să le fac. Doar că-mi vine mult mai greu acum să mă țin de treabă când vine vorba de orice altceva înafară de muncă.

2 Comments

Parteneri și…parteneri

Product March 14, 2011 CristinaTM

În cadrul unui eveniment, partenerul media și partenerul de eveniment sunt două lucruri foarte diferite. Partenerul media e cel care te ajută să promovezi evenimentul, partenerul de eveniment e, de cele mai multe ori, sponsorul care oferă suma cea mai mare. Având interese diferite, e normal să le oferi chestii diferite.

Partenerul evenimentului își dorește vizibilitate și promovare cât mai mare în rândul participanților, dar vrea și vizibilitate în mass media. E interesat de asocierea cu un eveniment de calitate, pe cât posibil cu rezultate deosebite în edițiile trecute și cu recomandări cât mai bune. De-asta îți cere o monitorizare, să știe cât de eficientă i-a fost investiția. Urmărește promovare cât mai multă cu un buget cât mai mic, cum e și normal. De asemenea, urmărește asocierea cu alte branduri care susțin evenimentul sau vrea un atu în fața concurenței. Nu-i așa că vi se întâmplă să vă întrebe câte o companie ce alți sponsori mai aveți la eveniment? Ei, de-asta vă întreabă. Să știe cu cine își asociază numele. Sunt cei care propun concursuri, care oferă tot felul de mostre de produse și care vin cu tot felul de idei constructive pentru o promovare cât mai bună. A lor.

Partenerul media are puțin alte interese. Pe el îl interesează vizibilitatea în rândul sponsorilor, pentru că marile branduri sunt mai dispuse să plătească advertoriale și bannere pe site-uri sau machete în reviste. E cel care te întreabă, în primul rând, ce sponsori ai la eveniment, câte companii sunt implicate, ce oameni corporate participă (dacă e vorba de un eveniment corporate). Pentru el e mai puțin relevant în ce alte medii de comunicare se propagă, pentru că e conștient de la bun început că nu va apărea decât acolo unde nu e vorba de nicun fel de concurență. Nu cere întotdeauna o monitorizare, deși, ca organizator, e de bun simț să o oferi și ca simplu gest de follow-up. Puțini sunt cei care oferă mostre de produs (de obicei pachete de promovare sau abonamente cu reducere), pentru că simpla lor prezență ca partener media le e, de multe ori suficientă.

Bun, acum că am schițat o diferență între cele două tipuri de parteneri, mă întreb de ce tu, ca organizator de eveniment, mi-ai trimite mie, ca blogger, o propunere de parteneriat media la care atașezi mapa cu o ofertă de sponsorizare? Nu mă interesează prea tare câți bani primești tu de la sponsori. Bine, mă interesează, dar nu-mi folosește la nimic dacă eu trebuie doar să scriu despre evenimentul tău. N-ar fi cel mai bine să-mi trimiți un comunicat de presă și câteva cuvinte despre ce aduci tu nou prin evenimentul pe care-l organizezi? E oricând mai eficient decât să-mi propui să scriu despre evenimentul tău, să pun și un banner și să-mi oferi, cu mândrie un link pe o pagină a site-ului de eveniement.

2 Comments

JobShop – joburi pentru studenți

Events, JOB, Timisoara March 14, 2011 CristinaTM

E al 18-lea an în care BEST organzizează JobShop, cred, cel mai longeviv eveniment din domeniul lui în Timișoara. Studenții și companiile care vor să angajeze proaspăt absolvenți sau chiar studenți se întâlnesc aici și află cum mai stă treaba pe piața muncii. E destul de folositor pentru un student să știe care îi sunt șansele de angajare după ce devine absolvent sau ce poate lucra în domeniul lui încă de pe băncile facultății. Mie mi-a prins bine acum câțiva ani, mă gândesc că vor vrea și alții să ia un puls al pieței.

Evenimentul durează mai multe zile. Anul acesta se desfășoară în perioada 26 -31 martie. Vă las aici orarul mai exact, să vă fie la îndemână în caz că mai uitați ce și când se întâmplă.

Ce se întâmplă practic la fiecare activitate în parte? E destul de simplu. La training-uri studenții pot învăța câte ceva despre soft skills, pentru că avem nevoie toți să știm să ne prezentăm, să facem o negociere, să lucrăm în echipă sau să devenim team leaderi.

Cariere de succes este, defapt, o prezentare interactivă, o discuţie liberă, susţinută de către antreprenori în faţa studenţilor. Aceştia din urmă pot afla detalii privind munca de antreprenoriat, efortul şi timpul depus pentru a avea o reuşită sigură în domeniu, dar şi oportunitatea de a pune întrebări sau a primi sfaturi pe proiectele deja începute. Scopul prezentării este de a le oferi studenţilor viziuni diferite despre dezvoltarea în carieră: ca antreprenor sau în cadrul unei companii.

Zoom pe companie e un dialog între studenți și oameni din companii. E bine că e o discuție liberă în care studenții pot afla care sunt cerințele de angajare, ce programe de practică oferă companiile, dacă există internship-uri și proiecte în care se pot implica. Dacă știți să puneți întrebări corecte sunt sigură că vă veți face și remarcați de către reprezentanții companiilor. Că o fi zoom pe companie, dar până la urmă mergeți acolo să vă găsiți un job frumos, deci trebuie să vă puneți în valoare cum știți voi mai bine.Ah, aproape să uit. Companiile au la dispoziție câte 30 de minute pentru a se prezenta, cu tot cu timpul de întrebări, deci n-o să stați acolo până vă ia plictiseala.

Atelierul tehnic este o activitate cu caracter practic ce vine în sprijinul studenţilor cu scopul de a-i pregăti sau testa în diferite domenii. Acesta presupune aprofundarea unei teme ce implică şi deprinderi practice precum: lipirea de componente, lucrarea cu sisteme distribuite, proces intern de lucru, prezentarea unei staţii de epurare (apă, aer), eficientizare cost etc. Partea frumoasă e că atelierul se desfășoară direct în cadrul companiei și durează maximum 3 ore. Adică apucați să vă faceți o idee despre cum arată pe dinăuntru o companie și mai puteți și învăța ceva practic.

Celelalte lucruri din program cred că sunt destul de explicite. Oricum, pentru mai multe informații și pentru a afla ce companii participă la JobShop vă încurajez să intrați pe site-ul lor, www.jobshop.ro. Eu nu le scriu aici, că sunt prea multe.

No Comments

PRbeta – prima conferință regională de PR online

Events, Timisoara March 11, 2011 CristinaTM

PR-ul nu înseamnă o înșiruire de comunicate de presă și de powerpoint-uri trimise către clienți, așa cum cred unii. Nu înseamnă nici o bază mare de date plină cu contacte luate de pe site-urile de știri. PR-ul e o lume dinamică, în continuă mișcare. Dacă apuci să-i prinzi ritmul, nu-i mai scapi. E lumea aceea în care oamenii din companii, bloggerii și jurnaliști coexistă, pentru că nu pot trăi unii fără alții.

Că există o comunicare deficitară între cele trei categorii de oameni o știm cu toții. Că se poate mai bine și că fiecare vrea mai mult este, de asemenea, o certitudine. E cam ca povestea aia cu pantofarul fără pantofi. Toți clienții așteaptă să se comunice eficient în numele lor, dar când vine vorba de comunicare între oamenii care fac asta în fiecare zi, ne lovim de tot felul de probleme. Ba că nu știu ce PR-ist nu comunică bine cu presa, ba că nu știu ce blogger se ceartă cu PR-iștii, ba că nu știu ce presar se lasă influențat de companiile cu care interacționează.

E timpul să spunem lucrurilor pe nume. Cel mai eficient mod e să ne punem toți față în față și să găsim cele mai bune soluții de comunicare. De aici s-a născut ideea de PRbeta, prima conferință regională de comunicare 2.0. Vrem să aducem față în față oameni de comunicare din companii și agenții, bloggeri care se implică în campanii de online și jurnaliști care au experiență relevantă în domeniu. Bineînțeles, studenții la comunicare și jurnalism sunt bineveniți, pentru că e esențial să învețe de la început cum se comunică eficient.

PRbeta se întâmplă la Timișoara, în 12 mai, la Hotel Timișoara. Vor vorbi din partea companiilor Ana Bulgăr, Ruxandra Predescu, Alina Crâncău, Bogdan Theodor Olteanu și Monica Jitariuc. Din partea bloggerilor vin Alexandru Negrea (care între timp s-a mutat de partea cealaltă a baricadei, la BCR), Bobby Voicu, Raluca Popa și Andrei Crivăț. Iar din partea jurnaliștilor dăm cuvântul Cristinei Bazavan, Amaliei Matei și lui Victor Kapra.

Împreună cu Nebuloasa, te invităm să participi la conferință și să afli cum stau treburile în comunicarea 2.0. Dacă ai întrebări, acum e momentul să găsești răspunsuri. Dacă ești curios să știi ce se mai întâmplă în domeniu, acum e șansa ta să afli noutăți. Dacă vrei să începi să înveți să folosești online-ul în folosul companiei tale, acum poți afla de unde ar trebui să începi. Dacă ești jurnalist, aici găsești oamenii din companiile despre care vrei să scrii.

Pentru că în comunicare, la fel ca în orice alt domeniu, lucrurile se întâmplă dacă iei atitudine, vino la PRbeta pentru a contribui la schimbare. Fii și tu parte dintre cei care lucrează pentru a îmbunătăți lucrurile în domeniu. Începe prin a afla mai multe direct de pe site-ul evenimentului, www.prbeta.ro

1 Comment

Concerte la care merită să mergi

Events, Timisoara March 9, 2011 CristinaTM

Odată cu luna martie vin și concertele. Îmi place că în fiecare primăvară e la fel. Cum trece frigul, cum se dezmorțește și scena culturală. Nu că iarna n-ar fi concerte sau expoziții. Dar primăvara e explozie.

La Timișoara avem vineri, 11 martie, Parov Stelar. Mno, personal, aștept concertul ăsta de când am auzit prima dată de ei, prin 2007. Nici nu-mi prea venea să cred când am citit că vin la Timișoara iar. Am înțeles că au mai fost o dată prin 2009, dar se pare că eu eram pe alte meleaguri la ora aia. Oricum, concertul se anunță minunat. Are loc la CCIAT și promite că e primul dintr-o serie de evenimente ale Scottish Pub. Acum sper doar să mai găsesc pe undeva un bilet de cumpărat, că iar m-am trezit în ceasul al 12-lea. Apropo de bilete, intrarea e 35 de lei.

Toate lamentările mele pe rețele sociale au fost ascultate! Se pare că undeva există un dumnezeu al online-ului. Pentru că avem Urma în concert. În 17 martie, în Setup (unde altundeva?) Urma vin să mă cumpere cu o cafea și să facă un concert așa cum numai ei știu. Nu voi lipsi, cu siguranță, că-i aștept și pe ei de ceva timp deja. Nu știu cât costă biletul, dar mai mult de 15-20 de lei n-are cum să fie. Și nici nu-i important, dacă stau să mă gândesc puțin. Urma sunt Urma și punct.

Luna viitoare, în 15, Byron au concert în 700 Coffee and Lounge. Încă un eveniment la care am de gând să fiu prezentă. I-am descoperit abia anul trecut, dar îmi plac mult. Sunt curioasă cât de bine sună live, că eu am apucat să ascult doar înregistrări de studio de cea mai bună calitate. Încă nu știu prețuri, dar revin cu detalii prin aprilie.

Ce lipsește? Bineînțeles că lipsește ceva, că doar nu pot fi eu aia mulțumită de tot vreodată. Ei bine, lipsește un concert Alexandrina Hristov. Oare dacă-i facem o petiție online că o vrem în concert la Timișoara vine? Am văzut că-s la modă petițiile astea online și mă gândesc că dacă 1000 de oameni te vor să le cânți în orașul lor, poate te gândești că-i vremea de-un concert. Să sperăm că dumnezeul online-ului ține cu mine și de data asta.

Ne vedem pe la concerte, deci, că se anunță o primăvară plină.

Update: Mulțumită Dianei, am aflat că mai avem și Travka și Alternosfera în concert. În cadrul festivalului Zilele Basarabiei care are loc în perioada 25-27 martie, avem ocazia să ascultăm live două trupe foarte dragi mie. Să fie Travka, deci, că tot cânt de vreo săptămână că vreau să simt Praga.

10 Comments

Prima zi de primăvară

La Feminin, Timisoara March 8, 2011 CristinaTM

Mă răsfăț din când în când cu câte o zi în care nu lucrez. N-are niciun haz să fie sâmbătă sau duminică, toată lumea e liberă în weekend. Așa că de câte ori simt nevoia de o pauză, îmi permit aroganța de a alege o zi de marți sau miercuri în care să închid interneții, telefonul și să fac ceva special pentru mine. Azi a fost una din zilele astea.

Am început ziua cu o întâlnire cu plimbăreața familiei. Soră-mea e geolog și se plimbă peste tot prin Europa să studieze bolovani. Rar o prind în oraș și mai rar avem timp să ne vedem. Parcă am locui în țări diferite, așa de rar se întâmplă. Mno, o poveste cu copilul plimbăreț mi-a dat o stare foarte bună. Așa de bună, că în drum spre întâlnirea cu ea radiam toată. Am surprins oameni zâmbind când treceam pe lângă ei. Cred că starea de bine e molipsitoare.

Pentru că am vrut ceva deosebit, am vorbit cu Richie să mă introducă în lumea Mokum. Am descoperit că pot bea o cafea delicioasă într-o companie de excepție. Mi-a povestit omul și cum se prepară cafeaua cu French Press, care-i diferența între cea făcută la expresor și cea făcută în stil franțuzesc. Mi-a plăcut la Mokum și-o să revin, că am găsit aici cafeaua aia care-mi place mie cel mai mult: destul de amară cât să știu că-i cafea și destul de dulce încât să nu aibă nevoie de zahăr sau lapte. În plus, surpriza a fost că în Mokum poți cumpăra tot felul de chestii drăguțe: ceai, cafea și…ciorapi de damă colorați în toate nuanțele posibile. Bietul Richie a trebuit să mă suporte într-o stare foarte feminină. Nu a mormăit nimic, nu s-a supărat. Mulțumesc prietene pentru răbdare.

După așa un început de zi, se cerea o sesiune de shopping. N-am găsit nimic drăguț, așa că m-am răsfățat cu un audiobook din Cărturești: Micul prinț, în lectura lui Florian Pitiș. Pentru că lucrurile care mă fac cea mai fericită sunt cele mici. Cu zâmbetul pe buze m-am plimbat pe străzile însorite și friguroase ale orașului. Pe alte străzi decât de obicei. E un fel de drifting. În plimbările astea descopăr cele mai interesante lucruri. De exemplu azi am găsit o clădire cu basoreliefuri cu grifoni. E undeva prin Traian și la prima vedere zici că-i o dărăpănătură neinteresantă. Dar soarele o lumina în așa fel, încât îi punea în valoare fix grifonii ăia superbi. O să revin cu poze zilele următoare, că acum aparatul meu foto e plecat să redescopere România.

O zi superbă, așadar. Urmează un chef într-un loc frumos, cu oameni dragi mie și apoi un somn sănătos. Azi m-am simțit turist în orașul meu și tare bine a fost. Cam ca în vară, prin Timișoara Noastră.

6 Comments

Cu dor, despre mama

La Feminin March 8, 2011 CristinaTM

Primele amintiri care mă leagă de mama sunt mirosul cremei ei de mâini și gustul de cacao cu lapte. Aveam vreo trei – patru ani când mi-am dat seama că doar mâinile ei miros a cremă Nivea. Erau moi și fine și mă mândream când mă ținea de mână. Când îmi citea povești, avea și voce la fel de moale și fină ca mâinile ei. Obișnuiam să aștept cu nerăbdare ora de somn, să-mi mai citească o poveste sau să mai vedem un diafilm. Spunea ea, din cărți, tot felul de lucruri fantastice, cu zmei și feți frumoși care salvează soarele. Îmi imaginam că, într-o zi, când o să fiu mare, o să pot salva și eu soarele de spiritele rele (nu știu de ce, dar nu-mi doream să fiu prințesă).

Elevă fiind, mă plictiseam să scriu teme. Niciodată nu mi-a plăcut să stau să scriu acasă aceleași lucruri pe care le făceam la școală. De multe ori ascundeam o carte printre caietele de teme și preferam să citesc despre lumile magice ale eroilor din Olimp sau despre aventurile eroilor din romanele lui Jules Verne. Se supăra foc când vedea că nu fac teme și mă asculta la istorie, unde profesorul ne cerea să învățăm mecanic ceea ce preda, tot mecanic, dintr-un caiet din studenție. Eu mă bosumflam puțin, dar tot la istoriile fantastice ajungeam.

Mi-a plăcut că a înțeles că nu vreau să mănânc dimineața și s-a obișnuit să-mi pregătească la pachet câte un sandwich, pentru ”pauza mare”, adică pe la 11, când mi se făcea foame. Și în zi de azi tot pe la 11-12 mănânc pentru prima dată în zi. Mi-a înțeles și pasiunea pentru cafea, iar despre țigări, întâi mi-a spus de vreo câteva zeci de ori că nu e bine, apoi m-a lăsat în pace, deși știu că nici în zi de azi nu-i de acord că fumez.

Nu e de acord cu multe lucruri pe care le fac, dar știe că sunt importante pentru mine și încearcă să mă susțină cât de mult poate. Încă mă mai ceartă în glumă când scriu de câte un birt sau de câte o seară mai alcolizată. Îmi ia și apărarea în fața mătușilor și a vecinilor când încep să mă întrebe de ce nu mă mărit și nu fac copii, ”să intru și eu în rândul lumii”. Știu că nu îi e egal. Și-ar dori și ea nepoți, dar vede că eu am alte priorități și nu mă încarcă cu nebunii. Mă înțelege și atunci când o sun să îi povestesc cum schimb becuri, bat cuie, ies la bere cu băieții sau fac singură toate cele, și atunci când încep să mă plâng că nu știu ce fustă nu se potrivește cu pantofii ăia maro. Mai știu și că se bucură că am înlocuit bocancii cu pantofi, chiar dacă nu recunoaște asta și îmi laudă în continuare inițiativele mai masculine.

De 23 de ani (că în primii trei eram prea mică să pot) îi fac câte un mic cadou de 8 martie. La început mă chinuiam să-i meșteresc singură câte o felicitare cu fluturi sau buburuze, de vreo câte ori mi-am cusut etamina de pantaloni încercând să-i cos un goblen. Apoi i-am cumpărat flori sau i-am încropit, împreună cu soră-mea, mici spectacole. Acum e departe, la vreo câteva sute de kilometri. Nu pot să-i duc flori și nici să-i desenez felicitări cu buburuze și fluturi. Dar îi scriu pe blog, că știu că mă citește, chiar dacă nu îmi lasă vreodată comentarii.

Mulțumesc pentru tot, mama!

8 Comments

Month: March 2011