O după-amiază colorată cu Farmec

oja farmecCum vremea asta ploioasă cere de urgență ceva amuzant și colorat (că doar n-om da toți în depresii ca prietenii de pe facebook), ieri am fost să mă întâlnesc cu Farmec, câteva dintre cititoarele mele mai noi sau mai vechi și cu dragele Alexandra și Nebuloasa. Ne-am adunat  să povestim despre ce produse Farmec ne plac, ce ne-am dori să mai încercăm și alte minuni din astea de fete.

Bineînțeles, am testat noile oje de vară (care-s foarte faine, vi le recomand) și fiolele cu colagen pentru prevenirea ridurilor. Despre fiole nu vă mai spun nimic, că le-am lăudat deja peste tot și tuturor. Le folosesc de luna trecută și se vede. Tenul meu e mult mai proaspăt și mai frumos.  More

2 Comments

Secretul reușitei în viață nu stă în discursuri motivaționale

Opinie

trainerii motivationali sunt sarlataniOrice ar spune sutele de experți în discursuri motivaționale și inspiraționale, secretul reușitei în viață nu ține de modul în care te percepi tu. Am auzit deja de prea multe ori că trebuie să crezi în tine, trebuie să ai răbdare să aștepți succesul, trebuie să citești cărți de motivare personală și alte gunoaie din astea.

În plus, trainerii de dezvoltare personală și așa-zișii experți în coaching și leadership sunt, de cele mai multe ori, oameni care nu își permit nici să treacă strada sau persoane cu rezultate cel puțin îndoielnice atunci când vine vorba de succes persoanal. Și nu, faptul că ai stat la masă cu Monica Tatoiu nu te poziționează automat ca expert în Leadership. Trebuie să le recunosc, totuși, capacitatea extraordinară de a aburi masele. Oamenii ăștia, la care unii se uită ca la Dumnezeu, sunt persoane care nu fac altceva decât să profite de prostia celor care nu știu, nu pot sau sunt prea leneși să facă ceva cu viața lor.  More

11 Comments

Goran Bregovic la Serbările Timișoreana

Prima mea întâlnire cu un festival al berii a avut loc acum aproximativ 10 ani. Pe atunci, timișorenii se delectau cu bere de un singur fel, și aia de multe ori dreasă cu apă, cu veșnicul și unicul concert Cargo și cu activități câmpenești, dar nu prea multe.

Lucrurile s-au schimbat de atunci. Acum avem la Timișoara un eveniment special dedicat berii: Serbările Timișoreana. Organizarea este mult mai bună decât în alți ani și asta se vede la fiecare stand al meșteșugarilor, în ținutele maeștrilor berari și ale hangițelor, în discursul organizatorilor și în calitatea trupelor de pe scenă. Serbările Timișoreana nu mai sunt doar o adunare câmpenească cu mici și bere (deși, în continuare, tradiționalele preparate românești nu lipsesc din peisaj), ci sunt o poveste despre tradiția berii în Timișoara.

Nu știu câți dintre voi știați, însă la Timișoara Fabrica de Bere a fost făcută pentru românii din cartierul Fabric. Oamenii rămăseseră fără apă potabilă și uite așa Prințul Eugeniu de Savoya a decis să facă prima fabrică de bere din România. Povestea o găsiți pe fiecare halbă de Timișoreana și în fiecare discurs al maeștrilor berari din fabrică. Dacă sunteți curioși cum se face berea, Timișoreana își deschide porțile în perioada festivalului. Apropo, Serbările Timișoreana au început aseară, cu un concert Zdob și Zdub și durează 10 zile. Programul complet îl găsiți pe site-ul evenimentului. More

1 Comment

Cinci minute pauză!

Sunt zile în care am impresia că cerul se va prăbuși pe Pământ, zile în care nimic nu merge bine și parcă fiecare veste proastă este urmată de alta și mai proastă. Sunt perioade în care am impresia că fac tot ceea ce fac absolut degeaba și că mă zbat pentru un vis idiot al unui adolescent miop dintr-o mansardă ponosită.

De cele mai multe ori oboseala este vinovată de toate. Oboseala asta devenită deja cronică, la pachet cu lenea cruntă a oamenilor din jur. Mă demoralizează stările de ”lasă-mă să te las” ale bugetarilor de care mă lovesc destul de des în ultima vreme. Mă enervează, în egală măsură, atitudinea de robot a celor care muncesc doar pentru a ponta cele 8-9 ore obligatorii. Mă deranjează incompetența unora, mai ales atunci când insistă că sunt profesioniști. More

4 Comments

Întâlnire cu Farmec la Timișoara

Într-un hipermarket timișorean, săptămâna trecută, alergam de nebună pe la raionul de cosmetice. Mi s-a terminat șamponul și trebuia musai să îmi aranjez părul pentru o întâlnire care urma să aibă loc peste fix 2 ore. La raion, două fete de vreo 20 și ceva de ani citeau de zor etichete: ”Pe asta scrie fără parabeni. Și pe asta. Și pe aia pe care am văzut-o la raftul vecin. Eu pe care o aleg?”. Nu m-am putut abține și le-am recomandat gama pe care o folosesc și eu, gamă despre care știu că-i absolut superbă. Ba, mai mult, le-am spus să încerce și fiolele cu colagen, că fac minuni. Pe astea vi le recomand și vouă, eu le folosesc de o lună deja și-s foarte bune. Fața mea se simte minunat.

Dar să revenim la oile noastre. Oricât eram de de grăbită, efectiv nu m-am putut abține din a le recomanda să folosească produsele Farmec. fac asta de fiecare dată când văd pe cineva indecis sau când mi se întâmplă să mă întrebe fetele ce creme să folosească. Așa-i când iubești un brand, nu te poți abține să vorbești despre el de câte ori ai ocazia. Deja mi-am convertit mare pare din prietene să folosească produsele Farmec și știu că e foarte simplu să rămâi fidel brandului: are produse foarte bune, la prețuri mici.

Și-acum, cu mare entuziasm am și-o veste pentru voi: More

8 Comments

40 de ani cu Nicu Alifantis

Am crescut cu muzica lui Nicu Alifantis în casă. Mama și tata, doi oameni cu gusturi destul de diferite într-ale muzicii, îl aveau ca singur numitor comun în acest domeniu pe Nicu Alifantis. Cred că eram încă la grădiniță când, de ziua mea, am cântat pentru prima dată Emoție de toamnă. Mi se părea că e un cântec făcut special pentru mine.

Peste ani, încă ascult cu mult drag muzica maestrului Alifantis. I-am văzut câteva concerte, i-am cumpărat câteva albume. Vizita acasă, la părinți, încă sună ca un cântec de-al lui. Între timp, am asociat cântecele lui cu diverse blonde iubiri, cu un cântec de leagăn sau cu vreo romanță. Cântările folk a care particip de câte ori am ocazia conțin, fără excepție cel puțin 2-3 cântece de-ale lui. Și-apoi, trebuie să recunosc că atunci când sunt atât de obosită încât nu pot adormi, îmi pun în căști muzică de-a lui Alifantis și adorm așa, ca un copil care ascultă un cântec de leagăn.  More

2 Comments

Job: prezentator TV în Timișoara

Afis castingStudentă fiind, interacționam destul de des cu colegii de la Jurnalism. Pe vremea aia, la Timișoara, nu era încă Facultate de Comunicare. Oricum, studenții de la jurnalism se împărțeau în 3 mari categorii: cei care visau să ajungă jurnaliști, cei care își doreau să fie cameramani și, cei mai mulți, cei care își doreau să devină viitoarea Andreea Esca. Lucrurile nu s-au schimbat foarte mult. Cunosc o mulțime de actuali studenți care vor să ajungă prezentatori TV.

Nu găsești la tot pasul așa un job. Însă oamenii de la CTRL-D oferă o super șansă celor care vor să își facă o carieră din televiziune. Este vorba despre un job de prezentator TV pentru CTRL-D TV, adică un fel de televiziune online. Cerințele nu sunt mari, mie mi se par de bun simț.

Cerințe înscriere

More

8 Comments

Să povestim despre teatru

Este una dintre perioadele mele preferate din an, vremea festivalurilor de teatru și film. Chiar dacă pe blog scriu rar despre asta, pe Facebook vă povestesc aproape de fiecare dată când văd un spectacol sau un film care îmi plac foarte mult.  Pornesc de la premisa că un spectacol bun lasă o amprentă diferită asupra fiecărui om în parte și prietenii cu care obișnuiesc să merg la teatru îmi confirmă asta de fiecare dată. Suntem un grup de patru oameni, cu gusturi diferite într-ale teatrului. După fiecare spectacol stăm la o poveste despre ce am văzut. Dacă unul este absolut încântat, altul spune că s-a plictisit, altul că a rămas cu un gust amar. Înțelegeți ideea. Fiecare percepe teatrul în propriul lui mod.

Însă, am decis că este momentul să notez și pe blog câteva dintre spectacolele pe care le văd. Nu de alta, dar nu o dată s-a întâmplat să mă sune tata să mă certe că stau cu Teatrul în curte și nu scriu niciodată despre spectacole (deși am mai scris din când în când). More

4 Comments

Nouvelle Vague în concert la Timișoara

Events

Înainte de a mă apuca să vă spun despre ce-i vorba în povestire, vreau musai musai să ascultați câteva piese de-ale Nouvelle Vague. Mie-mi plac mult de tot pentru că au un stil aparte și foarte aproape de sufletul meu. Așadar, ascultați și doar apoi citiți continuarea.

More

1 Comment

Am câștigat un concurs cu Lipton!

Ah, it’s good to be back! După 4 zile în care blogul mi-a fost bolnav, a revenit în forță. Și când spun că a fost bolnav, chiar vorbesc serios. A avut ceva malware cu care s-au luptat 3 oameni, dar acum e sănătos tun. Se pare că nu am avut  suficientă grijă să-mi aduc plugin-urile la zi.

Și, dacă tot vorbim de vești bune, cu greu am putut aștepta să vă anunț că am câștigat un super concurs. Săptămâna trecută, Andreea anunța pe blogul ei că avem, în Timișoara, o campanie simpatică organizată de Lipton: „Tea & the City: aventuri urbane cu Lipton”. Cu ocazia acestei campanii, Lipton organizează un tur al Europei prin localurile Timișoarei. Adică un tur al localurilor cu preparate culinare internaționale. Nu știu mai multe detalii, Andreea mi-a promis că vor veni la momentul potrivit. More

1 Comment

Acest website folosește cookies. Detalii.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close