Stop the pigeon!

Timisoara

În Timișoara e plin de porumbei. Plin. La început îmi plăceau. Stăteau cuminți prin Piața Unirii sau prin Piața Victoriei și copiii alergau după ei, spre deliciul mamelor și al fotografilor.

Apoi au început să fie tot mai mulți și tot mai îndrăzneți. Nu se mai feresc de oameni, pentru că s-au obișnuit să fie hrăniți de ei. Și-au luat în posesie băncile din Piața Unirii, așa că nu mai poți merge să stai liniștit să admiri clădirile nou renovate, că te trezești cu porumbei în brațe. Și să te ferească ceasul rău să vrei să mănânci ceva, că începi să te simți ca-n Birds a lui Hitchcock. Te atacă un stol întreg și-s în stare să mănânce și din tine, doar pentru a primi o parte din sandwich-ul sau covrigul pe care-l mănânci.

Despre clădirile din zonă, ce să mai zic? Abia au fost renovate și deja sunt pline de excremente de porumbel. Că doar n-o să ne apucăm să scăpăm de ei, să nu ne ridicăm ecologiștii în cap. Colac peste pupăză, de când m-am mutat îi văd zilnic. Apartamentul de deasupra mea este gol, așa că și-au revendicat balcoanele și le-au transformat în cuiburi. În consecință, mă trezesc cu noaptea în cap de la gălăgia pe care o fac. Și trebuie să fac curat pe balcoane aproape zilnic, că fac un gunoi de nedescris. De miros nici nu mai vorbesc. Am ajuns să-mi doresc din suflet să vină iarna. Și nu pentru că-mi place zăpada în mod deosebit, ci pentru că sper să nu se mai simtă niciun miros.

Sunt convinsă că au spioni infiltrați pe undeva. De când le-am declarat război, acum vreo câteva săptămâni, m-am trezit cu doi soldați porumbei în casă. În plus, azi dimineață, în timp ce stăteam liniștită pe una din băncile din Unirii, un porumbel s-a gândit c-ar fi tocmai frumos să facă pe vulturul și să mi se așeze pe umăr. Eu îi făceam vânt, el venea înapoi. Atâta insistență n-am mai văzut de multă vreme.

Acum caut soluții să scap măcar de porumbeii de acasă, că cei din centrul orașului sunt pe proprietate publică și nu cred că am cum să-i elimin. Momentan m-am aliat cu Lipton, prieten de nădejde, care a eradicat 2 inamici. Între timp, caut pe la magazinele de profil substanțe periculoase pentru inamic. Mă gândesc, totuși, că dacă pică în plasă și se otrăvesc cu ceva substanțe, își fac cimitir pe balconul de deasupra…și nici asta nu-i tocmai pe placul meu. Așa că aștept propuneri și sugestii de la voi, că mi-am cam pierdut orice speranță că vor dispărea de la sine într-o bună zi.

2 Comments

  1. Ma bucur din suflet sa aflu ca mai sunt si altii care nu adora porumbeii. Eu una, mor de frica lor. Sunt singurele vietati care imi dau o stare de tensiune groaznica.Nu-i suport deloc in jurul meu.

    Cred ca cel mai mare cosmar al meu este sa-mi intre un stol de porumbei in casa, iar eu sa fiu singura… Cred ca as putea muri, de doua ori 😐

       0 likes

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:

Acest website folosește cookies. Detalii.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close