Lucrez cu mass-media din România de vreo 10 ani. Încă dinainte să dețin o agenție, ca freelancer, mi-am ajutat clienții să ajungă la cele mai potrivite publicații și să obțină prețuri cât mai bune. Am o relație bună cu jurnaliștii pe care îi cunosc și cu departamentele de publicitate ale diverselor publicații cu care lucrez. Interacționând cu clienții, dar și cu presa, am învățat că este important să fim sinceri și transparenți în relațiile noastre. Până la urmă, orice mânărie ajunge să fie subiect de bârfă și bârfele tind să ajungă la urechile cui nu ne dorim. De aceea, de fiecare dată informez toate părțile despre ce așteptări și ce costuri există.
Cu toate astea, încă sunt uneori surprinsă când aflu de câte o agenție care dublează prețurile transmise spre client sau de câte o publicație care a încasat factura, dar a uitat să trimită și raportul sau, după caz, să publice vreun articol plătit. Uscături există în toate pădurile și vreau să cred că scăpările astea nu reprezintă norma. Din fericire, în Timișoara nu mi s-a întâmplat vreodată să nu găsesc un numitor comun care să fericească pe toată lumea. Însă aici este simplu. Cunosc personal și jurnaliștii, și reprezentanți ai departamentelor de publicitate. Unii îmi sunt și prieteni. Discutăm deschis și încercăm să rezolvăm orice situație ar putea apărea. More