O poveste cu maci

April 23, 2014 La Feminin CristinaTM

S-a chinuit mama timp de nu știu câți ani să mă învețe să iubesc florile. M-a tot pus să-i ud ghivecele, să-i mut plantele prin casă și prin curte, mi-a povestit despre fiecare în parte câte ceva. Nimic. Gena aia iubitoare de flori a dat ceva eroare și nu se manifestă de vreun fel în mine. Plantele în ghiveci mi se par plictisitoare. Buchetele de flori sunt, pentru mine, un fel sadic de a urmări cum moare ceva.

Prima dată m-am chinuit să rețin denumiri de flori. Degeaba. În afară de clasicele lalele, narcise și garoafe nu recunosc decât trandafirii. Am încercat să învăț cum se crește o plantă, gândindu-mă că dacă-i planta mea s-ar putea să-mi placă. Cumva am reușit să distrug un bonsai (ăsta chiar îmi plăcea la început) și să inund un cactus. E clar că-s antitalent.

Îmi plac florile doar în habitatul lor, adică pe-un câmp sau într-un colț de pădure. Din acest motiv, o dată pe an, când înfloresc macii, îmi petrec câteva ore în mijlocul unui câmp, în liniște. Nu vreau să-i iau acasă pentru că le-aș strica tot farmecul. Macii sunt frumoși pentru că sunt sălbatici. Mie îmi inspiră libertatea câmpului deschis, a șinelor de tren și-a marginilor de drum pustiu, chiar dacă istoria asociază macii cu a doua bătălie de la Ypres, din timpul Primului Război Mondial (când Germania a folosit un gaz otrăvitor cu care a omorât aproximativ 5000 de oameni).

Zilele trecute am primit un pumn de semințe de mac. ”Să-i crești cum vrei și cum îți place, să te bucuri de ei de câte ori ai chef”, mi-a spus. Aseară am dus împreună semințele în primul câmp de la marginea orașului și le-am plantat acolo. Vreau să cred că, peste câteva săptămâni, când voi merge să văd cum înfloresc macii, voi vedea acolo, printre ei, și macii mei.

sursa foto

4 Comments

Cadoul perfect pentru insomniaci

March 31, 2014 Advertoriale CristinaTM

Nu-mi place să dorm. Consider că somnul este un rău necesar și că, uneori, este o totală pierdere de timp. Din păcate, organismul meu nu este de aceeași părere și mă taxează de vreo câțiva ani cu o pereche de cearcăne cum rar s-au văzut în lume. Drept e că 4-5 ore de somn pe noapte nu sunt suficiente nimănui, așa că nu mă mir că sunt într-o permanentă luptă cu cearcănele.

Din fericire, am descoperit remedii și-acum nu mă mai trezesc dimineața speriată de ceea ce-mi va arăta oglinda. Minunea de pe noptieră nu-i vreo pomadă scumpă achizițioată pe sub mână de la branduri ciudate din țări exotice, ci este cel mai la îndemână gel anticearcăn pe care l-am găsit pe piață. Inițial am fost sceptică. Am crezut că nu-i decât o altă cremă care hidratează și atât. În schimb, am fost plăcut surprinsă când am descoperit că într-adevăr diminuează vizibil cearcănele și dă o senzație de prospețime. More

3 Comments

Limba română: încotro?

March 28, 2014 Uncategorized CristinaTM

Am aflat recent, de la părinți care au copii în clasele primare, că temele pe care le primesc la Limba română sună cam așa: ”Scrieți o compunere despre cât de minunată este primăvara. Căutați pe Google (sigur găsiți ceva) faceți un text de vreo 5-7 paragrafe și aduceți foile printate la școală. Nu contează foarte mult ce scrieți, important este să veniți cu tema făcută”. Știu, nu toate cadrele didactice sunt așa. Am și eu o profesoară în familie și am văzut că lucrează mult să pregătească elevilor lecții interesante pentru ei, dar care să respecte și programa.

Nu vreau să încep iar o discuție despre cât dezinteres există în rândul profesorilor, că oricum nu ajungem niciodată la altă concuzie decât că Statul este de vină pentru tot ce se întâmplă în sistemul nostru de învățământ. Ideea este alta. Copiii care au acum 8-10-12 ani ar trebui să învețe să gândească cu reierele lor, nu cu tata Google. Ar trebui să fie capabili să își exprime ideile în mod coerent, să formeze propoziții și fraze care au un cap și-o coadă. Unii dintre ei vor deveni, la rândul lor, profesori. Alții se vor face ingineri, dar o parte dintre copii vor crește mari și vor vrea să lucreze în PR sau Marketing sau domenii conexe. More

4 Comments

Buna vestire

March 25, 2014 La Feminin CristinaTM

Lucrurile se schimbă într-un ritm alert. Fiecare zi îmi aduce o nouă provocare și parcă nu se mai termină surprizele. Curg pe bandă rulantă. M-am tot plâns că viața mea se scufundă într-o rutină obositoare. Cineva, undeva, m-a auzit. Acum mă trezesc în fiecare dimineață cu câte ceva nou în viața mea.

În decurs de trei luni am schimbat modul în care relaționez cu familia, cu prietenii, cu colegele de la birou și, în primul rând, am schimbat atitudinea mea față de toate. Discutând zilele trecute cu cineva, mi-am dat seama că dacă ar fi fost să întâlnesc acum câțiva ani toate situațiile din ultima vreme, n-aș fi știut cum să reacționez și, cel mai probabil, m-aș fi panicat.

Acum privesc totul cu detașarea omului care știe că lucrurile merg înainte, că oamenii se schimbă și că, de cele mai multe ori, timpul este un sfetnic bun. Mereu am privit schimbările cu încredere și nerăbdare, pentru că mi-e foarte frică de rutină. Nu-mi place să știu că prind rădăcini undeva deși, uneori, am impresia că mi le doresc. Îmi trece repede.

După aproape o lună în care am simțit că cerul mi-apasă umerii, simt că primăvara (sau vreun zeu necunoscut) mi-a ridicat povara. Mă mișc liberă printre oamenii de pe stradă și le zâmbesc. Ei nu știu, dar azi toți sunt mai frumoși decât erau acum câteva zile. I-aș îmbrățișa pe toți și le-aș povesti cât de frumoasă poate fi viața atunci când te regăsești.

No Comments

Farmecul lucrurilor mici

February 28, 2014 Advertoriale CristinaTM

Vineri seara, ora 21:00. Cocoțată comod pe unul dintre fotoliile din birou, ascult, atentă, cântecul orașului. În barul de vis-a-vis este concert de pian. Pe stradă trec grupuri de oameni veseli, cu chef de dans și de povești. Din când în când se aud probe de sunet de la un concert care, probabil, va avea loc în această seară într-un local mai îndepărtat. Nu mai lucrez de aproape o jumătate de oră. Forfota asta cu iz de oameni veseli și muzică amestecată mă fascinează.

Azi las acasă pretextele și cobor să beau un vin și, poate, mai târziu voi dansa. Sunt prea multe săptămâni de când îmi termin ziua de muncă mergând obosită către casă. Este cazul să mă las cuprinsă de energia asta pe care o emană orașul doar vineri seara. Mă uit rapid în oglindă. Contrar așteptărilor, azi n-am cearcăne. Zâmbesc larg și cercetez rochia. Bine că-s obsedată de rochițe, că altfel nu știu cum aș fi ieșit azi într-un club. Răscolesc prin geantă după ceva farduri. Un creion dermatograf, rimel, ruj, crema antirid și deodorantul Gerovital Natural, singurul pe car-l folosesc în ultima vreme. Nici nu-mi trebuie mai mult. More

5 Comments

Interviu cu Adriana Delia Bărar: nu port ceva ce știu că nu îmi stă bine

February 28, 2014 Events CristinaTM

Mâine și poimâine, la Timișoara, are loc Târgul de Primăvară dedicat pasionaților de fashion și celor care vor să-și reîmprospăteze garderoba. Evenimentul propune publicului timișorean un început de primăvară cu stil, culori puternice, materiale vaporoase, accesorii inedite și cadouri originale. Cei mai buni designeri vestimentari din zonă oferă o gamă largă de ținute și accesori, potrivite pentru un început de primăvară plină de culoare.

Am stat de vorbă cu unul dintre cei mai cunoscuți designeri vestimentari timișoreni ai momentului, Adriana Delia Bărar, pentru a afla câte ceva despre stil, metode de a combina elementele unei ținute care să atragă atenția și despre noile trenduri în materie de fashion. More

1 Comment

Proză despre versuri

February 13, 2014 La Feminin CristinaTM

Bunicul meu era pasionat de poezia rusă. Copil fiind, am învățat de la el tot felul de versuri revoluționare sau, pe alocuri, puțin deochiate, mai ales de-ale lui Puskin și Esenin (aveam să aflu mai târziu, când l-am studiat la școală). Nu pricepeam eu sensul versurilor, nici măcar toate cuvintele, însă îmi plăcea cum sunau. După câțiva ani am descoperit Nichita, Arghezi, Henri Michaux, Louis Aragon și poeții arabi. Mi-au plăcut mult însă, după ce am studiat la facultate, semestre întregi, poezie și critici literari, m-am scârbit. More

2 Comments

Ce să nu faci în timpul unui interviu

February 11, 2014 JOB CristinaTM

Respect oamenii care știu să fie relaxați atunci când au un interviu pentru un job. Mie mi-a luat o vreme până să reușesc și am dat câteva rateuri încercând să nu par stresată. După care, uneori, am stat de partea cealaltă a mesei și eu am fost cea care a intervievat oameni. Mi-a fost dat să văd tot felul de tipologii umane, de la persoane foarte simpatice, la oameni atât de plini de ei, că nu mai încăpeam în aceeași cameră cu ego-ul lor.

Am fost vreo câteva atitudini care m-au impresionat, dar și vreo câteva care mi s-au părut foarte nepotrivite. Din seria ”Așa NU”, vă prezint azi câteva lucruri pe care ar fi bine să nu le facem atunci când mergem la un interviu. More

6 Comments

Rochiile și zâna bună

February 10, 2014 Product CristinaTM

Laura Chiriță este, după părerea mea, unul dintre cei mai talentați designeri din noua generație timișoreană. Anul trecut a lansat prima ei colecție, NOMAD și de atunci crește încontinuu. Cunoscând-o, am avut șansa de a întâlni nu doar un artist cu foarte mult talent, ci și un om cu un suflet mare de tot. Nu degeaba se recomandă ca fiind o zână bună.

Răsfoind azi Facebook-ul, am descoperit că Laura propune spre vânzare câteva rochii simpatice, la niște super prețuri. Spune că își face curat pe umerașe, pentru a pregăti noi rochii. Eu zic că merită să vedeți despre ce este vorba în povestire, că vinde rochiile astea unicat cu 50 lei bucata, de nici alea de serie nu-s așa ieftine. Vă las, mai jos, poze și link-uri cu oferta ei. Dacă le vreți, intrați pe pagina ei de Facebook și lsați-i un mesaj.

Dacă vă întrebați cumva de ce are nevoie de spațiu pe umerașe, vă spun tot eu. Se pregătește pentru târgul de primăvară la care va participa în 1-2 martie 2014 cu rochii noi-nouțe și simpatice, de abia aștepți să vină primăvara, să te poți mândri cu ele.

3 Comments

Feedback despre feedback

February 5, 2014 Limba Romana CristinaTM

De câțiva ani încoace a apărut o modă care încurajează feedback-ul. Corporațiile și ONG-urile ne învață că, atunci când oferi un feedback, el trebuie să fie de forma sandwich. Adică spui ceva de bine, apoi spui ce nu-i bine și închei într-o notă pozitivă. Un lucru bun, că majoritatea oamenilor au impresia că sunt capabili să primească un feedback, însă orice ar putea suna ca o posibilă critică devine foarte personal, un adevărat atac la persoană uneori. Ba, mai mult, unii se înfoaie așa tare de zici că i-ai lovit direct în orgoliu.

Personal, cred în feedback. Am învățat să ascult ce-mi spun alții și să încerc să îmbunătățesc sau să repar lucrurile care trebuie schimbate la mine sau la modul în care muncesc. Bineînțeles că nu reușesc de fiecare dată, însă lucrez la asta. De aceea, consider că fiecare mail merită un răspuns și fiecare om merită un feedback, atunci când îl cere. Entuziasmul meu se lovește, uneori, de tot felul de remarci, care mai de care mai amuzante prin explozia de nervi și frustrări pe care le generează.

Atunci când studenții aplică la workshop-urile sau internship-urile noastre, mereu le trimit un răspuns, fie că sunt sau nu acceptați. Atunci când nu sunt (și ținând cont că aplică vreo 15-16 oameni pentru un loc, sunt mulți care pică), încerc să ofer fiecăruia dintre ei un feedback. Vreau să înțeleagă de ce am ales pe altcineva și să îmbunătățească ceea ce se poate. Cine știe? Poate în anii următori au șanse mai mari să fie acceptați.

Sunt minuțioasă atunci când le scriu și încerc să ofer un feedback corect, obiectiv și pe un ton prietenos. Dacă observ greșeli gramaticale care se repetă, le trimit explicații cu formele corecte ale verbului, link-uri cu detalii și alte minuni, de râd fetele de mine în birou cum stau să caut toate prostiile pe net. Dar mai tare râd eu când primesc câte un hate mail înapoi.

Spre exemplu, în anii trecuți, a aplicat la unul dintre workshop-uri un băiat certat rău cu limba română. I-am trimis ca răspuns un adevărat îndreptar de gramatică, cu link-uri din dex, de pe Diacritica și tot felul de explicații. Vreo 4 paragrafe, așa. L-am încurajat să studieze puțin mai detaliat limba română și să înceapă să scrie mai des, poate deprinde obiceiuri mai sănătoase într-ale gramaticii. Băiatul mi-a scris înapoi o singură propoziție: ”Sunt prea bun pentru voi.” Am râs cu lacrimi. După care m-am întristat, dându-mi seama că nimic nu-l mai poate ajuta pe om să-și depășească condiția. Păcat, că avea idei bune.

Poate uneori este bine să trecem peste orgoliu și mândrie oarbă, să mai ascultăm și ce ne spun alții, nu să ne batem cu pumnul în piept că suntem cei mai tari din curtea școlii. Pe termen lung ajută.

No Comments