La invitația lui Veve, aseară am participat la Salut Arad. Ne-am strâns 8 oameni din Timișoara și ne-am dus să bem un citro cu prietenii noștri arădeni și să mai schimbăm o opinie despre online și rețele sociale.
Îmi place să văd că tot mai multe comunități online locale încep să se închege. Dacă până acum, în majoritatea orașelor, oamenii se întâlneau cam cum ne întâlnim noi, timișorenii, la o bere vineri seara, acum au început să își organizeze și ei evenimente locale. Ale comunității. Aseară oamenii din Arad nu erau foarte deschiși la dialog, încă se simte că au o reținere în a-și exprima public părerea. Dar, pe parcurs cred că lucrurile se vor schimba și lumea va incepe să interacționeze mai liber. Cred asta și pentru că deja, spre sfârșitul prezentărilor de aseară, am văzut că au început să mai apară și întrebări din sală, lumea s-a mai destins puțin și apoi au urmat dialoguri destul de interesante cu arădenii.
Eu, una, cred că mai merg și la următoarele ediții. Doar Aradul e la o aruncătură de băț și mulțumită lui Cătă am descoperit și niște lichii cu varză ca la mama acasă.
Aha! Chiar ma intrebam unde va duceti asa ciopor de oameni 🙂 (v-am vazut in parcare la Mall)
0 likes
nu e neaparat vorba că oamenii nu erau deschişi la dialog, ci o mai bună organizare a meselor ar fi deschis, probabil, mai mult lumea la discutii; voi ati stat la o masa toti, pentru un networking mai bun, ar trebui evitat grupuletele nu?, sau cel putin sa nu fie cunoscutii intre ei si restu, la asta ma refer. Prezentarea ta mie mi-a placut, chiar daca poate ca tu te-ai simtit oarecum ciudat din pricina faptului ca oamenii din sala nu erau atat de pasionati de PR :)) dar tre sa te gandesti si la faptul ca pana la urma a fost mai mult o intalnire decat un eveniment. Sper sa ne mai intalnim/vedem! 🙂
0 likes
Multumesc, cu drag!
V-am invatat cu placeri dintr-alea, dar va rog nu va opriti doar la ele.
Mai sunt si altele de valoare ce pot sa vi le impartasesc. 🙂
http://catalin.petru.ro/2011/01/cum-sa-slabesti-sanatos-35kgan-si-sa-ajungi-sa-ai-o-viata-noua-sanatoasa-ce-am-aplicat-eu/
0 likes
Ma bucur ca v-ati simtit bine.
Pana sa mai veniti voi la Arad, venim noi la Timisoara si asta cat de curand.Ne vedem in 12 aprilie.
0 likes
Eu sunt in stare sa ma mut la Arad. Orasul e superb, iar accentul aradenilor e super simpatic!
0 likes