Pentru mine, ăsta a fost primul RoBlogFest. Știam din poveștile lui Makavelis că e ceva foarte mișto și că merită să mergi la eveniment. A meritat, într-adevăr, dar nu din motivele la care mă așteptam. A fost ok că m-am întâlnit cu oameni pe care nu i-am mai văzut demult, că am mai schimbat o vorbă cu unii alții și că, dacă tot am fost la București, am mai rezolvat câte o treabă.
Ca întotdeauna, am descoperit și oameni frumoși. Unul dintre ei este Hoinaru, care e un om absolut fantastic. La fel și Bogdan Anghelina, un copil de 17 ani din Mediaș Sighișoara, care a bătut toată țara pentru RoBlogFest, singur pe tren. Păcat că nu a reușit să intre la eveniment, că era minor. Deși, am auzit că alții au intrat. Poate nu erau așa minori, poate…
M-am mai văzut cu Victor Kapra și o parte dintre ceilalți viitori speakeri la PRbeta, cu Ramona, Teo, Alina Mereuță, Claudia Tocilă, Titus, Vali Bosioc și mulți alții pe care până acum i-am citit doar pe bloguri sau ne-am conversat pe Twitter.
Mi-a plăcut Hotel Caro, care mi-a fost gazdă în cele 3 zile cât am stat la București. Facilități de 4 stele, așa cum promite reclama. Cum spuneam și înainte să plec, combinația de culori a fost foarte inspirat aleasă. Bineînțeles, m-a lovit curiozitatea și a fost musai să întreb câte ceva despre sălile de conferințe și training-uri. M-am gândit că dacă are camere așa frumoase, ar trebui să aibă și săli bine puse la punct. Așa e, într-adevăr. În weekend-ul ăsta chiar au fost ceva training-uri sau conferințe organizate de ceva firme pe acolo. Am înțeles că au și spații mai mici, bune pentru workshop-uri, și unele mai mari, pentru conferințe sau chiar pentru nunți. În plus, netul merge brici. Eu mă gândesc serios să-l recomand cuiva care știu că are nevoie de săli de training pentru luna viitoare.
În rest, am petrecut o zi de sâmbătă absolut minunată cu ardelenii și bănățenii veniți la RoBlogFest. Am găsit noi, prin Lipscani, un loc cu bere Timișoreana. Multă. Și ne-am stabilit cartierul general acolo. Ne-au mai vizitat unii dintre bucureșteni, dar în mare parte a timpului am interacționat între noi, că tot ne vedem destul de rar, chiar dacă stăm în orașe apropiate (vorba vine, că din Timișoara până în Cluj tot faci vreo 7 ore, deci nu-i mare diferență face de cele 9 până la București). Apoi unii au plecat la meci, alții să-și vadă prietenii. Eu am fost la concert Alexandrina și tare mă bucur c-am ajuns.
N-am stat mult, că a duminică dimineața au venit doamnele și am plecat acasă. Când zic doamnele, să citiți Nebuloasa și Doamna Octavia, care ne e bună prietenă de vreun an încoace. Defapt, ne-am mai fi înșirat noi la o zi sau două prin București, că mai aveam treabă de făcut, dar cum duminică seara era blogmeet acasă, nu puteam să nu venim.
Gata, că m-am înșirat destul. Să mă reapuc de treabă, că de azi am lansat înscrierile la PRbeta și se bate lumea pe locuri.
Mulțumesc foarte mult pentru aprecieri însă sunt din Sighișoara și am … 18 ani fără doua luni, devine exasperantă vârsta aceasta fiindcă până acum nu-mi păsa de asta…
0 likes
La anu’ poți intra, deci, liniștit la RoBlogFest. Păcat că n-o să mai poți candida la Blog sub 18 ani. Lasă, că o să cunoști oameni faini și o fi bine 🙂
0 likes
Mi se pare cel putin intr-o ureche sa premiezi o categorie de “blogeri sub 18 ani” dar sa nu-i primesti la festivitate pt ca mno, se bea si se fumeaza si ce activitati degenerate s-or mai fi facut pe-acolo :))
0 likes
Sunt foarte, dar foarte de acord cu tine!
0 likes
Cum spuneam, nu concursul m-a impresionat ci faptul că v-am cunoscut. Poate vor mai fi ocazii să ne întâlnim, mi-a făcut plăcere :-D.
0 likes
@Bogdan: ce n-as da eu sa mai am 18 ani fara 2 luni! Fii fericit. Wauuu, wauuu!
0 likes
Uite că ai plecat fără să fi schimbat și noi niște date de contact. 😛
0 likes
Pai ne-am intins la povesti ca femeile si-am uitat amandoua. Da’ las ca-ti dau un mail, traiasca internetii si blogurile 😀
0 likes
Încântată de cunoștință, deși îmi doresc ca pe viitor să ne revedem undeva unde e liniște mai multă și oameni mai puțini 😀
0 likes