PLAI în finala European Festival Awards 2012

Events


PLAI este unul dintre festivalurile organizate de timișoreni, în exclusivitate cu voluntari. Sunt oamenii ăia minunați care i-au adus pe Patrice, Misia, Mariza, Fanfara Ciocârlia, Paco de Lucia, Al Di Meola și mulți alții pe scena de la Muzeul Satului, din Timișoara. Sunt minunați, noi (timișorenii) ne mândrim cu ei și îi recomandăm tuturor și, așa cum era cazul, încep să primească recunoaștere internațională pe măsura eforturilor pe care le depun.

PLAI este singurul festival românesc nominalizat la categoria Best Small European Festival (adică evenimente cu mai puțin de 9999 participanți). Din câte știu, anul acesta la PLAI Muzeul Satului a fost plin până a refuz. A fost un an în care festivalul a fost sold-out și asta spune multe despre el.

La ediția din acest an a European Festival Awards au participat peste 250 de festivaluri din 33 de țări și au votat peste 1 milion de persoane din 49 de țări, pentru a-și susține evenimentul favorit. Eu am votat PLAI și v-am încurajat și pe voi să faceți asta. Sper că i-ați votat.

Pe lista scurtă a categoriei Best Small European Festival sunt nume mari. Uite și lista:

  • Absolutely Free Festival (Belgia)
  • Appletree Garden (Germania)
  • Bialystok Pozytywne Wibracje Festival (Polonia)
  • Grape Festival (Slovacia)
  • Mini-Rock-Festival (Germania)
  • PLAI (Romania)
  • Tauron New Music Festival (Polonia)
  • Vestrock (Olanda)
  • We Love Green (Franta)
  • Winterthurer Musikfestwochen (Elvetia)

Câștigătorii vor fi anunțați la ceremonia de gală, la Eurosonic Noorderslag în Groningen, Olanda în data de 9 Ianuarie 2013. Între timp, printre emoții și bucurie, organizatorii PLAI ne trimit un mesaj:

“Mulțumim foarte mult celor care ne-au susținut prin votul lor. Să ajungem printre primele zece festivaluri înseamnă extrem de mult pentru echipa de voluntari și toți cei care, timp de 7 ediții, au încercat să-și aducă aportul în dezvoltarea culturală a Timișoarei. Multumim pentru încrederea oferită de autoritățile finanțatoare și de suportul constant al sponsorilor. Votul publicului este un indicator foarte bun al aprecierii implicării acestora“, a spus fondatorul PLAI, Norbert Tako, la aflarea veștii.

Eu vreau să-i felicit din toată inima pe acești oameni minunați care reușesc să aducă muzică în sufletele noastre, prin muncă voluntară și fără interese materiale de vreun fel. Bravo, PLAI! La cât mai multe ediții și la cât mai multe premii!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:

Acest website folosește cookies. Detalii.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close