Noaptea Devoratorilor de Publicitate 2011

Events

După ce anul trecut am tras chiulul de la Noaptea Devoratorilor de Publicitate (prima ediție organizată în Timișoara pe care am pierdut-o) eram foarte aproape să ratez și anul acesta. Noroc cu Nebuloasa care, în bunătatea ei, Oana să împartă invitația primită de la Adelina. Mulțumesc, deci, pentru surpriza plăcută. Și, apropo de Trilulilu, mi-a plăcut că au fost singurii parteneri media care au pregătit câte un spot amuzant pentru fiecare dintre pauzele publicitare. Ceilalți parteneri au avut un singur spot pentru toate pauzele.

Deși o migrenă nenorocită m-a trimis acasă pe la ora 1 și puțin, am apucat să notez o serie de spoturi care mi-au plăcut în mod deosebit. Am observat că ironia și cauzele eco sunt pe gustul publicului devorator de publicitate. De asemenea, n-am putut să nu remarc Nebuloasa în toată splendoarea ei. Eu înțeleg că am fost la proiecții de filmulețe, dar totuși, nu cred c-au fost mai mult de 3-4 care ar fi meritat, într-adevăr, să ridice publicul în picioare.

Revenind la treburile noastre, v-am pregătit o serie de spoturi care mi-au plăcut și pe care vi le recomand. Încep cu top 3 preferințe și apoi le las random. Sunt curioasă vouă care vă plac. Ah, dacă ați tras chiulul (și știu că unii dintre voi așa ați făcut), mai găsiți informații despre eveniment la Oana (care a făcut niște live blogging), Adelina, Nebuloasa, Alexandra și Bloo. Acestea fiind zise, să înceapă pauza publicitară.

1. Preferatul meu

2. Cum era de așteptat, în fiecare an găsesc câte o reclamă de-a lor care să-mi placă mult. De-aș fi bărbat le-aș folosi produsele doar de dragul reclamei. Hehe

3. Un exemplu de cum se promovează brandul de țară

Și-acum, într-o ordine de cum le-am notat sau cum mi le-am amintit, câteva din clipurile care mi-au atras atenția.

1. Un experiment cu animale
2. Ceva pentru visătorul din tine
3. Cu dedicație specială pentru bărbați
4. Doi drăguți afoni
5. Încă una cu un afon. Mai funny decât prima
6. Și acum ceva cu muzică adevărată (da, îmi plac reclamele pline de muzică)
7. Mai bună decât toate reclamele de Crăciun ever
8. Una pentru fanii break beat
9. Ceva cu câini, că nu se putea fără
10. Berea care cred că s-a promovat cel mai mult anul trecut

10 Comments

  1. “Din dorinta de a mari comunitatea, SceneFZ a hotarat ca in perioada 28.11.2011 – 08.12.2011 sa deschida portile pentru noi useri.
    In acelasi timp, tot pentru a veni in ajutorul userilor, SceneFZ a creat 3 noi categorii:
    1. TVEps-Ro (RoSubbed)
    2. XviD-Ro (RoSubbed)
    3. BR-Ro (BluRay-RoSubbed)

    Daca ati devenit deja curiosi puteti sa va creati un cont aici: http://www.scenefz.net

       0 likes

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:

Acest website folosește cookies. Detalii.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close