Sunt peste 15 ani de când am fost la primul eveniment muzical. Pe vremea aia, era Festivalul de la Sighișoara. Concerte rock și folk în cetate, câte o bere împărțită cu artiștii mai tineri, energie bună, câteva mii de oameni în 2 zile.
Acum, după ce-am străbătut țara și vecinii ei pentru a experimenta tot felul de festivaluri, am ales câteva la care merg în fiecare an. În rest, îmi place să descopăr locuri noi, preferabil festivaluri mai mici sau evenimente mai de nișă. Vibe-ul pe care ți-l dă o comunitate în formare nu se compară cu nimic altceva. Proiectele aflate la început de drum sunt pline de speranță, au un iz de idealism și o stare de bine cum nu găsim la festivalurile consacrate, cu sute de mii de participanți.
Un proiect din ăsta plin de speranță am descoperit sâmbătă. Este vorba despre o serie de concerte acustice ale unor trupe românești cunoscute. În mai au fost Subcarpați, weekend-ul ăsta am avut OCS. Urmează Implant pentru Refuz, Blazzaj și Luna amară, în perioada iulie – octombrie.
Mi-am dat seama, după niște ani, că lineup-ul este important, însă mult mai mult cântărește pentru mine atmosfera din cadrul unui eveniment. Le-am testat pe toate: de la rock la punk și de la DNB la techno, ba pe alocuri am scăpat și în festivaluri cu muzică prea comercială, că așa s-a nimerit. M-am dus până la granița cu Austria să-i văd pe Arctic Monkeys, însă din acel festival am rămas cu amintirea unui concert MGMT, în timp ce ploua cu soare și eu împărțeam o apă plată cu niște prieteni, singurii care nu vorbeau exclusiv în limbi sălbatice.
Anul trecut m-am abonat la scena techno din cadrul Electric Castle, deși cu o zi înainte de festival dezbăteam cu un necunoscut (pe vremea aia), în tren, scena muzicală techno din țara asta, care mie, în acel moment, nu-mi spunea absolut nimic. Am înțeles apoi, într-o dimineață pe la ora 5, că modul în care oamenii te primesc în comunitatea lor spune multe despre muzica de care se simt aproape. Și de-atunci îmi place și stilul ăsta muzical, deși la EC m-am dus pentru un cu totul alt gen de muzică.
În weekend am stat în jurul unui foc de tabără, după concertul acustic al OCS. Atmosfera intimă, cu doar câteva sute de oameni care cântă la unison versurile unei trupe ascultată cu drag încă din adolescență, artiștii care au coborât de pe scenă să stea cu noi în jurul focului, un om care a ajuns să cânte cu artiștii favoriți sunt lucruri pe care degeaba le descriu în cuvinte. Trebuie să fii acolo pentru a le putea înțelege.
În jurul conceptului Moon.Light acustic crește o comunitate de oameni care caută altceva. Care nu mai vor gălăgie și agitație, ci tihnă și muzică bună de care să se bucure împreună cu alți oameni care le împărtășesc valorile. Cred că, până la urmă, asta contează cel mai mult: să găsim oameni ca noi, în preajma cărora ne regăsim și cu care să ne petrecem timpul fără a simți nevoia de a ne uita la ceas.
Am petrecut 24 de ore fără semnal la telefon și, chiar dacă n-am găsit licurici în pădurile de lângă Buzad, am descoperit liniște, muzică bună și o mână de oameni ale căror idei strălucesc. Vă recomand să încercați și voi experiența asta. Nu se știe niciodată ce puteți găsi ieșind din zona de confort pentru câteva ore sau câteva zile.
PS: v-aș fi pus și niște poze. Dar am abandonat telefonul în mașină de sâmbătă până duminică și nu i-am simțit lipsa nicio secundă. Să vă faceți singuri poze la viitorul eveniment moon.light, că nici atunci n-am de gând să țin telefonul aproape.
Din ce pove, se pare ca ti-a placut tare la OCS.