Licitație pentru Daniel la Timișoara

Events

O săptămână de inactivitate pe blog nu ar avea,  în mod normal, nicio scuză. Însă Daniel merită tot timpul pe care îl poate oferi un om. S-a vorbit mult în online despre cazul său. Majoritatea știți deja că e bolnav de leucemie și are mare nevoie de un transplant în străinătate.

La București, câteva domnișoare extraordinare au lansat o campanie de strângere de fonduri pentru operația lui Daniel, care costă aproximativ 150.000 euro. Timișoara nu putea să stea fără să facă nimic. Licitația de la Timișoara e inițiativa lui Mile Cărpenișan.  Nebuloasa, Amaila Matei și eu suntem ajutoarele lui pline de entuziasm. Credem în cauza lui Daniel și ne vom da toată silința ca el să poată fi un tătic sănătos pentru viitorul său fiu.

Sâmbătă, 27 februarie, la Hotel Timișoara, începând cu ora 19:00, va avea loc un mega eveniment. Într-un mediu inedit,  bucătarul Adi Hădean vine tocmai din Cluj pentru a ne găti o cină deliciasă, iar Florin Chilian va susține un concert și va scoate la licitație partitura melodiei ”Zece”. Se vor alătura și artiști locali: Cristi Săftescu și The Sirb’s.

La licitație poate participa oricine și, de asemenea, oricine poate propune obiecte. Până în acest moment, s-au strâns câteva lucruri foarte interesante: casca lui Mile Cărpenișan, costumul de bucătar a lui Adi Hădean, o păpușă de porțelan cu certificat, bijuterii, tablouri oferite de fotografi deja cunoscuți și multe altele. O listă completă puteți găsi la Nebuloasa.

Pentru a propune obiecte sau pentru rezervări la acest eveniment, scrieți cu încredere pe adresa pentru.viata.tm@gmail.com. Haideți să salvăm o viață împreuna!

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:

Acest website folosește cookies. Detalii.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close