Lecturi Urbane la Timișoara

Events

Mi-a plăcut ideea proiectului Lecturi Urbane de când am citit pentru prima dată despre el, anul trecut. O mână de oameni care cred că lectura poate primi multe forme și că orice spațiu e potrivit pentru a deschide o carte.

Prima ediție se întâmpla la București, în metrou. S-au strâns niște oameni, niște cărți și mult entuziasm și au făcut primul pas spre încurajarea cititului în spații neconvenționale. Acum, după ceva timp, în București există spații special amenajate pentru lectură. În peste 10 orașe din țară se organizează ediții locale ale Lecturi Urbane și, din luna mai începând, ideea a fost adoptată și de Chișinău.

Bineînțeles, Timișoara nu putea rămâne deoparte. Prima ediție am organizat-o în Piața Unirii, pentru că e un spațiu reprezentativ pentru oraș și un punct de întâlnire al multor pasionați de lectură. Pentru a doua ediție am ales tramvaiul, un alt element reprezentativ pentru Timișoara.Împreună cu echipa, am reușit să strâng vreo 200 de cărți, pe care vrem să le împărțim călătorilor din tramvai.

Cum se va desfășura? Ne întâlnim vineri, 16 iulie, la ora 18:00 în Piața Libertății, lângă stația de tramvai. Venim fiecare de acasă cu o carte de citit și luăm din cele 200 câte una sau două pe care le vom dona. Ne urcăm în tramvai și ne plimbăm cât avem chef (eu mă gândesc că va dura aproximativ 2 ore toată povestea). În timpul acesta, citim și împărțim cărți celor interesați. Destul de simplu aș spune eu.

Au mai rămas două zile până vineri și abia aștept să ne întâlnim, entuziaști ca de obicei. Dacă mai sunt oameni care vor să ni se alăture, tot ce trebuie făcut e să trimită un mail la adresa mea: cristina@prbeta.ro și să îmi lase niște date de contact. Ne vedem vineri!

4 Comments

  1. stiu cat ai muncit la proiectul asta. deci la cat mai multi cititori-calatori, carti bune si energie electrica (daca citeati pe barci ziceam vant din pupa)

       0 likes

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:

Acest website folosește cookies. Detalii.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close