Pentru mine, ultimul an a fost un proces de schimbare. Încă mai este. Am ales să am curajul să recunosc că am nevoie de altceva și să încep să fac lucrurile puțin diferit de cum le făceam înainte. Am învățat să pun întrebări mai clare și să nu-mi mai fie atât de frică de răspunsuri. Am deprins obiceiul de a lua decizii și atunci când știu că nu sunt ușoare. Și, poate cel mai important, am acceptat că nu pot face totul singură și că a avea curajul de a cere ajutor nu este un lucru rău. Nu vă imaginați că nu mai sunt capabilă să fac nimic singură. Însă, atunci când știu că ceva e prea mult pentru mine, spun asta în toate cuvintele și aleg să apelez la ajutorul celor care sunt cu adevărat capabili să-l ofere (e și asta o treabă mai complicată, dar vorbim altă dată despre ea).
Am fost aseară să-l văd pe Kyle Cease, pe scena Teatrului Național Timișoara. Omul este un actor din gașca Comedy Central transformat, în ultimii doi ani, într-un fel de speaker motivațional. Nu-i tocmai un mix pe gustul meu, am vorbit în repetate rânduri despre părerea pe care o am despre speakerii motivaționali. C-o fi din cauză că în Timișoara avem o pepinieră de șarlatani sau doar pentru că nu-mi place mie tipul ăsta de discurs, nici nu contează foarte mult până la urmă.
Ideea e că, în contexul schimbării prin care trec, mi-am trecut peste preconcepții și m-am dus să-l văd pe om vorbind, mai ales că toată ideea seriei de evenimente din care face parte spectacolul de aseară se învârte fix în jurul noțiunii de schimbare. Nu regret deloc. Ba chiar vă recomand ca, atunci când aveți ocazia să vedeți live un speaker de genul ăsta (dar alegeți cu grijă, să fie unul adevărat, nu un fake), să vă duceți cu mintea deschisă și fără așteptări. Nu vă imaginați că vă va schimba viața, că dacă sunteți cerebrali, ca mine, n-o să se întâmple. Dar veți pleca acasă cu câteva întrebări mai clar formulate în cap, lucru care nu-i niciodată rău.
M-am trezit în mijlocul unei adunări atipice. De la presă, bloggeri și reprezentanți ai unor insituții, la corporatiști, studenți și speakeri motivaționali autohtoni, am avut de toate. M-am bucurat. Fiecare om percepe diferit un spectacol, iar mixul din sală promitea să îmi ofere o multitudine de reacții. Așa s-a și întâmplat. Am văzut oameni râzând, plângând, dându-și ochii peste cap sau luând notițe. Din colțul scepticilor, vă spun că a fost fascinant.
Kyle Cease folosește aceleași metode ca toți ceilalți speakeri motivaționali. Tehnici preluate din psihologie, glume care au ca scop să destindă o atmosferă care poate deveni, uneori, prea încărcată și elemente introduse strict pentru show. Chiar dacă, după părerea mea, a insistat să deschidă câteva discuții care nu își chiar aveau locul pe o scenă, per total a fost bine. Rețeta e bună, funcționează, pentru cei care știu despre ce e vorba nu-i nimic spectaculos. Însă, cei care sunt dispuși să se lase influențați pot ajunge să trăiască niște experiențe care-i transformă.
Schimbarea prin tipul ăsta de metode nu se potrivește cu modul structurat și rațional în care văd eu lumea. Dar, ca experiment, a fost cu totul altcva. Mi-am pus în ordine niște gânduri și mi-am dat seama că o decizie pe care o ignor și o amân de multă vreme era, de fapt, gata luată. Aveam doar nevoie de un context în care să o pot și verbaliza. După cum spuneam, fiecare pleacă acasă cu ceva. Sunt sigură că ceilalți 599 de oameni din sală v-ar spune fiecare o poveste diferită despre ce s-a întâmplat aseară acolo. Și, de fapt, asta e frumusețea unui astfel de spectacol. Oricum, pentru publicul timișorean (despre care știm cu toții că este atipic și foarte dificil de mulțumit) a fost o experiență nouă, diferită de ceea ce am văzut până acum.
Dacă se ivește vreodată ocazia să-l vedeți pe Kyle, mergeți la spectacol. Și, dacă sunteți în Timișoara în 7 iunie, organizatorii spun că mai pregătesc ceva. De data asta va fi vorba despre ego și cum ne influențează el viața. Eu mă duc, sunt curioasă. Poate ne vedem acolo.