Am ajuns târziu aseară la JazzTM. Deja erau pe scenă Neil Cowley și trio-ul lui, făcând spectacol. Cei care sunteți din Timișoara știți, ceilalți poate nu, că la JazzTM, în fața scenei, sunt câteva zeci de scaune amplasate special pentru cei care vor să vadă concertele chiar din fața scenei. Biletul pentru aceste scanue costă 50 lei pentru toate cele trei zile de festival, un preț modic și mai mult simbolic, dacă e să-mi dau cu părerea. Ei bine, aseară când am ajuns la concert, oamenii din zona de scaune erau în picioare, dansând. Mi-a plăcut.
Am rămas în spate, în zona gratuită, împreună cu un prieten care a venit special din Sebeș să-l vadă pe Al Jarreau. Inițial nu l-am înțeles, însă în momentul în care maestrul a urcat pe scenă, i-am dat dreptate și l-am felicitat pentru alegerea făcută. Al Jarreau are 7 premii Grammy, 74 de ani și un spirit mai tânăr decât al multora, are o stea pe Hollywood Walk of Fame și este considerat emblema jazzului mondial. A-l vedea live este o experiență unică în viață, am plecat de la concert cu o stare de bine care încă mă bântuie. N-am fost singura entuziasmată de acolo. Publicul l-a aplaudat mult, s-a zâmbit în tot timpul concertului și am auzit lângă mine pe cineva care spunea din suflet: ”Am trăit să-l văd live pe Marele OM.”
În seara asta urmează Teo Milea, panistul timișorean, australienii de la The Cat Empire și mult așteptata Anoushka Shankar, cu sitarul ei deja celebru. De data asta nu mai stau în spate, la distanță, ci voi fi în primele rânduri, să fiu sigură că nu pierd nimic din concerte. Sper să ne vedem în număr cât mai mare, că e ultima seară de JazzTM și se anunță a fi spectaculoasă.
PS: Dacă vreți să vedeți cum se simte și se vede JazzTM, urmăriți, pe Facebook și Twitter, #JazzTM.
JazzTM este un festival organizat de Primăria Municipiului Timişoara şi produs de PLAI.
Parteneri media: Jazz Culture, Muzica de Vest, Mixtopia şi Observator Cultural.
credit foto: Seba Tătaru
Frumos!
0 likes