Nu-s eu mare fană de fotbal. Defapt, înafară de meciurile de la Campionatul mondial și câteva meciuri ale Poli Timișoara, nu mă pasionează deloc domeniul. Dar în rândul prietenilor mei sunt mulți microbiști, unii mai înflăcărați ca alții. Merg la toate meciurile care se țin în oraș, fac parte din minunata noastră galerie timișoreană, stau cu ochii pe canalele de sport. Așa că acest articol le e dedicat lor.
Drumul mingii străbate peste 2000 km și se întinde pe mai mult de 40 de zile. E un proiect național, dedicat celor pentru care fotbalul înseamnă mai mult decât un subiect de conversație într-o seară plictisitoare de duminică. Chinezu, bloggerul oficial al campanie își dorește tare mult să găsească 1000 de români pasionați de fotbal care, susținuți de legende ale fotbalului românesc precum Balaci, Belodedici, Cartu, Cămătaru și Bumbescu îşi vor dovedi ataşamentul faţă de valorile Fotbalului Adevărat mergând câte 2,5 km cu mingea la picior. De pe margine îi vor susţine toţi cei care cred în fotbal.
Drumul mingii se oprește la Finala Cupei României, unde unul dintre cei 1000 va fi cel care va da pasa de start alături de legende. Astfel, suporterii vor arăta unei ţări întregi că îşi doresc fairplay, dedicare şi pasiune atât pe teren, cât şi în tribunele stadioanelor.
Mie-mi place că toată campania asta începe din Timișoara, orașul meu de suflet (alături de Alba Iulia). Startul se dă în 16 aprilie, cu destinația Lugoj. Drumul Mingii va trece prin oraşele Timişoara, Craiova, Piteşti, Brăila, Galaţi, Piatra Neamţ, Bistriţa şi se va opri la Braşov pe data de 25 mai.
Înscrierile au început deja, din 16 martie, iar cei care doresc să participe trebuie să se înscrie pe www.fotbaladevarat.ro. Pentru a fi unul dintre cei 1000 de fani adevărați, ai de urmat niște pași simpli:
- Creează-ţi un cont
- Completează profilul cu datele cerute
- Alege tronsonul pe care vrei să participi
- Scrie motivaţia pentru care vrei să să te alături cauzei
- Promovează-ţi profilul şi strânge puncte
Eu vin să vă fac galerie, împreună cu ceilalți prieteni pe care-i avem. Hai! Înscrieți-vă până mai găsiți locuri!