Pentru mine, Subcarpați+Orchestra a fost ultimul concert din ultimul festival de muzică din 2014. Aseară, în timp ce oamenii de pe scenă făceau spectacol și publicul cânta și dansa cu ei într-o ploaie torențială, m-am oprit puțin și-am zâmbit cu drag uitându-mă în jurul meu. Am ales să-mi petrec vara în festivaluri și-am dat, fără strop de regret, un concediu de stat la plajă pe vreo insulă grecească pe atmosfera de festival, dormitul în cort și drumurile prin țară și prin vecini.
Nimic nu se compară cu sentimentul ăla pe care ți-l dă un festival fain. Oameni cu care ajungi să te saluți doar pentru că v-ați intersectat pe la mai multe concerte, prieteni noi și prieteni vechi cu care împarți o bere sau o pelerină de ploaie, artiști mulți, buni, care dau tot pe scenă pentru că și ei, la rândul lor, se simt bine. Fiecare festival spune o poveste din care înveți câte ceva. La PLAI am învățat abia în a noua ediție (știu, să-mi fie rușine că n-am fost mai atentă până acum) că festivalul ăsta înseamnă mult mai mult decât artiștii de pe Scena Mare. De fapt, după două zile petrecute pe Aleea Culturală, am simțit ă PLAI este un festival al oamenilor care fac lucruri extraordinare și care trăiesc cu pasiune fiecare zi.
Istorie pe PLAIuri bănățene
Am ales să învăț puțină istorie despre satul bănățan, dacă tot se desfășoară PLAI de 9 ani în Muzeul Satului. Așa că, împreună cu o mână de prieteni și ghidul Claudiu Preda, ne-am plimbat printre casele muzeului și-am învățat câte ceva despre istoria Banatului rural. Am descoperit cu ocazia asta că românii n-au fost majoritari în zonă, așa cum am învățat din cartea de istorie de la școală și că satul bănățean are o structură mult mai organizată decât cătunele ardelenești pe care le știu de-acasă.
Ne-a povestit mai multe Claudiu și m-a cam făcut curioasă, așa că m-am întors la standul Prin Banat (care a și organizat turul, o expoziție foto de prin Banat și au oferit cărți poștale cu fotografii de prin excursiile lor. Fotografiile sunt majoritatea făcute de Flavius Neamciuc, însă câteva dintre ele, cele făcute cu drona sunt realizate de Cristian Sitov). Alexandra, care a inițiat proiectul Prin Banat, ne-a povestit despre oameni și locuri demne de menționat și ne-a explicat ce înseamnă fiecare fotografie din expoziție. Vă recomand să citiți și voi poveștile de Prin Banat, știu că veți descoperi bucăți de istorie culese de la oamenii care trăiesc încă în satele bănățene și locuri asupra cărora istoria a lăsat o amprentă vizibilă, demnă de povestit.
Dacă tot mi-am deschis apetitul pentru istorie, am trecut și pe la standul ANRM unde am aflat câte ceva despre hobby-urile casei regale și-am primit partitura de pian a Imnului regal. De asemenea, am aflat că oamenii ăștia fac proiecții de filme cu ocazia diverselor momente importante din viața membrilor casei regale sau pentru a ne aminti câte un moment istoric important. Duminică, 21 septembrie, la ora 20:00, vor proiecta un film la Bierhaus.
Bucuria de a crea
Stau foarte prost cu timpul și răbdarea, mai ales atunci când trebuie să fac tot felul de chestii lucrate de mână. Însă, din când în când, îmi place să mă deconectez și mă apuc să fac cercei. Majoritatea dintre ei n-au văzut vreodată lumina zilei, dar important este că își ating scopul și după vreo oră sau două de împletit sărme și mărgele sunt foarte fresh.
La PLAI, la standul RETIM, oamenii aveau mai multe ateliere de creație. Unii împleteau brățări, alții făceau cercei din capace de bere sau decorau sticle cu ață colorată. Eu m-am apucat și-am împletit, cu croșeta, o pereche de cercei galbeni ca soarele care ar fi trebuit să ne încălzească weekend-ul și-a cam tras chiulul. M-am chinuit vreo oră să-i fac, că n-am mai pus mâna pe o croșetă în viața asta. Mi-a plăcut însă mult de tot rezultatul și am decis să-i port, ba chiar să mai fac și alții, acasă, după ce-mi voi achiziționa o croșetă.
În drum spre Casa Filmelor am descoperit, tot pe Aleea Culturală, o mână de oameni care colorau cu creioane și carioci. Nu prea știu eu cu ce se mănâncă Yoga și care este viziunea celor care o practică, însă m-am bucurat să găsesc la standul Prakriti School of Yoga fețe vesele și relaxate. Am aflat că modelele alea pe care le colorează se numesc Mandale și că toate culorile pe care alegi să le folosești atunci când colorezi un model din ăsta transmit starea ta de sprit. Recunosc că a fost foarte relaxant să colorez împreună cu alții și aș fi stat mult și bine la standul lor dacă nu ar fi insistat unii că vor plase pictate de la standul ECOclub.
Am găsit, la standul Artsoma, viitorii artiști ai Scenei Mari. Nu știu ce mănâncă la micul dejun un copil care cântă așa, dar aș vrea și eu măcar 10% din talentul fetei.
Oricum, după ediția asta de PLAI, am decis că anii viitori voi petrece cel puțin la fel de mult timp pe Aleea Culturală. Oamenii de la standuri și toată energia lor pozitivă mi-au încărcat bateriile, să mă țină o vreme, că alt festival nu mai prind până anul viitor pe la sfârșitul lui mai. Anul ăsta am înțeles, în sfârșit, că lucrurile bune pe care le fac pentru mine sunt cele mai importante, că muzica poate vindeca orice, că prietenii noi pot fi la fel de buni ca cei vechi (chiar dacă petreci cu ei foarte puțin timp și exclusiv în festival) și că, în general, vorba celor de la Subcarpați, oamenii sunt încă frumoși.
PLAI Festival mulţumeşte parteneril
Puteţi citi despre PLAI şi pe blog, Facebook, Twitter