De azi suntem PRbeta. The Agency

Events

Cred că lucrurile bune se întâmplă atunci când am muncit suficient pentru ele, nu atunci când decid karma, Universul sau alte diverse entități. Cred că oamenii faini care ne devin prieteni, colaboratori sau cunoștințe ajung lângă noi atunci când știm să găsim puncte comune, nu când citim dimineața în zodiac că vom cunoaște pe cineva nou. Și cred din tot sufletul că cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat vreodată, pentru că am vrut să se întâmple, a fost PRbeta.

afis lansare PRbeta Agency

De azi, PRbeta devine PRbeta, The Agency. Era o evoluție firească, am știut, și eu, și Oltea , că spre asta ne îndreptăm. Însă, dacă Ștefan Szakal (fondatorul X3[e-spre-oh] și Ctrl-D) nu ar fi crezut în noi și în munca noastră, probabil că nu am fi făcut pasul acesta chiar acum. Oficial îl numim ”investitor” și ”Business Advisor”, însă pentru noi reprezintă mai mult decât atât. A fost acolo când aveam nevoie de un sfat, când ne-am găsit la răscruce de drumuri, când am făcut bine și când am făcut rău.

Am crescut și ca echipă de lucru. Alexandra Palconi, Project Managerul nostru, face parte oficial din echipa PRbeta de acum. Spun ”acum” pentru că noi am mai lucrat împreună pe diverse proiecte în ultimii doi ani. Alexandra se potrivește foarte bine cu noi și cu valorile PRbeta: este un om corect, muncitor, idealist și care crede că România are multe de oferit și multe de demonstrat, atunci când știi să o privești din unghiul potrivit.

Facem, în continuare, ceea ce știm mai bine: muncim cu drag pentru o industrie a comunicării mai bună și mai corectă. Toate evenimentele pe care le organizăm (Conferința PRbeta, Workshop-urile pentru studenți, întâlnirile cu companii și specialiști în comunicare) intră de acum sub umbrela PRbeta Agency. Mai pregătim și altele, veți vedea la momentul potrivit.

Între timp, azi răspundem la puzderia de mailuri și telefoane pe care le primim într-una de azi dimineață, de când am lansat oficial PRbeta Agency. Mă bucur că primim feedback și sunt foarte emoționată să văd câți oameni ne susțin și cred în noi. De veți avea puțin timp, vă invit să ne vizitați site-ul îmbrăcat în haine noi și să îmi spuneți cum vi se pare ceea ce vedeți acolo.

Cum spuneam la început de articol, cred că cele mai frumoase vise se împlinesc atunci când crezi în ele și când faci tot posibilul să se întâmple. Azi, unul dintre visele mele s-a împlinit.

5 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:

Acest website folosește cookies. Detalii.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close