După o săptămână de absență și lucru sub fustele blogului, am reușit (cu ajutor, că singură nu mă pricep) să-l pun pe picioare iar și să-l fac să funcționeze mai bine. Și cum sunt restantă cu câteva articole despre minunatele concerte și evenimente la care am participat între timp (n-au fost puține!), încep prin a vă povesti despre cum am plâns la concertul Pink Martini.
Când am ajuns, în 29 mai, seara, la Filarmonică oamenii fremătau de nerăbdare. Se pare că suntem destul de mulți fani Pink Martini în Timișoara și nu pot decât să mă bucur. M-am așteptat la un concert frumos, dar recunosc că nu mi-a trecut prin minte ce va urma. Concertul Pink Martini a fost o călătorie în jurul lumii în 80 de minute. De la stilurile abordate, la limbile în care au cântat, la atitudine și interacțiune cu sala, toate m-au dus cu gândul la un singur lucru: m-am simțit într-o sală de concert care a călătorit prin Cuba, Brazilia, Spania, Franța, Marea Britanie, Rusia și într-un final în România.
Nu mică mi-a fost mirarea când am auzit-o pe solista Storm Large interpretând o melodie de-a mariei Tănase. Dacă la început sala a fost puțin uimită, după 10 de secunde toată lumea aplauda frenetic, în picioare. Atât Storm Large, cât şi pianistul Thomas Lauderdale, alături de colegii de trupă au convins încă o dată publicul ce înseamnă să cânți cu pasiune, dedicație și profesionalism.
Au transmis atât de frumos sentimente și senzații din cântecele pe care le interpretează, încât la un moment dat m-am trezit cu șiroaie de lacrimi de bucurie pe obraji. Pentru mine și, sunt sigură, pentru mulți alții, Pink Martini a fost o experienă unică, desăvârșită, care a lăsat în urmă un sentiment comun: mai vrem!
PS: o invidiez profund pe Alexandra pentru minunatul interviu pe care l-a făcut cu Storm Large și Thomas Lauderdale. Citiți-l, că merită toată atenția.
Muzica lor este excelenta ! Cand i-am auzit prima data m-am mirat ca ii aud pentru prima dta , tinand cont ca existau de ceva vreme.