De câteva ori pe an Timișoara e gazda unor evenimente mari. A fost Social Media Summit, a fost ecomTIM, acum urmează PRbeta. Îmi place să văd că există interes pentru conferințe care au legătură cu mediul online. Înseamnă că creștem și vrem să învățăm cât mai multe lucruri despre domenii noi. Ce-mi place și mai mult e că oamenii tind să aducă evenimentele înspre alte orașe decât București, unde știm cu toții că până de curând se întâmplau toate conferințele importante.
Cu plată sau fără, toate evenimentele au avut sala plină, adică peste 200 de oameni interesați de subiectele care se discutau. Până și un Tweetmeet local a strâns 100 de oameni interesați de promovarea în Social Media. La o populație de trei sute și ceva de mii de locuitori, zic că e bine. Ca oraș, statisticile ne poziționează în top 3 în ceea ce privește activitatea comunităților locale de online. Împreună cu Clujul suntem vocile dinafara Bucureștiului care au ceva de spus în domeniu.
Despre implicarea comunității locale în evenimente cred că Timișoara Noastră a spus tot ce era necesar. Bloggeri și jurnaliști din Timișoara și-au petrecut o zi toridă plimbându-se prin oraș să redescopere valorile locale. Evenimentul ne-a unit și ne-a adus aminte că împreună suntem mai puternici. E drept, uneori apelăm la oameni din alte orașe pentru a mai cere câte o părere, câte un sfat. În vară ne-am consultat cu Corina Georgescu pentru Timisoara Noastră. Acum, pentru PRbeta am discutat cu Cristi Manafu. E bine să ții cont de părerile altora, mai ales când au mai multă experiență în domeniu. De-asta și urmează să mergem la PR Forum, să luăm notițe de la oameni care știu mai bine și lucrează de mai mult timp în comunicare.
Că tot ziceam de PRbeta și comunicare, oamenii de PR din Banat (și nu numai ei) cred că ar fi interesați de ceva mai multe detalii. Conferința are loc în 12 mai, la Hotel Timișoara și vrea să pună față în față PR-iști din companii, consultanți în comunicare, bloggeri și jurnaliști care au ceva de spus despre comunicarea în mediul online sau vor să învețe metode eficiente de a-și duce campaniile spre succes. În curând, adică din 10 martie, pe www.PRbeta.ro vom putea afla mai multe detalii despre ce se întâmplă exact. Deocamdată, comunitatea a început să muncească cu spor pentru a realiza, la Timișoara, o conferință de care noi credem că e nevoie.
cred ca ar fi cazul sa particip si eu la chestii de astea. tre sa fie ceva daca se agita atata lume 🙂
0 likes
Te asteptam cu drag. Sigur gasesti ceva util la conferinta.
0 likes
ai uitat de succesele lecturi urbane si startup days
0 likes