Brambura la Maramu’

Am plecat din Sebes, Alba, de acasa de la Lucian Blaga. Deci pe drum am schimbat 2 trenuri si 2 autocare. Proaste legaturi in tara asta. In total…vreo 10 ore de drum (cu tot cu pauze prin Alba Iulia, Teius si putin Cluj). Un drum superb de altfel. Un peisaj unic, cum numai la noi in Romania poti gasi. Pe trenuri, oameni frumosi. Tot unul si unul. O frantuzoaica venita in concediu la socrii, un mestesugar care venea de la Cluj cu niste aprobari de afacere noua, 2 tineri indragostiti plecati in vacanta. Frumos. Nu ca pe alte drumuri. Fara gunoi si fara poluare fonica. Molcomi si dormici de a povesti lucruri frumoase. 

La Baia Mare, mai mare dragu’. Ildi si Teo, morosence adevarate m-au plimbat pe plaiurile maramuresene dupa cum urmeaza: cu bicicleta pana in Baia Sprie, “sat cu doua site-uri”. 10 km inspre dealuri de la Baia Mare pornind. Sa-ti dai duhul pe drum, nu alta. De la Baia Sprie, cu masina pana la Mogosa, pana la mina – care acum nu mai face nimic, decat sa presteze ca dovada a trecerii comunismului prin lume – , de acolo inapoi jos in Baia Sprie si pe alta ruta spre Baraj si alte minunatii ale zonei. Seara, o bauta mica intr-un bar din Baia Mare. Crash Landing, aka Crash. De notat: am invatat sa joc cruce (multumesc Calin). Un joc cu carti, asemanator cu 66. De acum, doritorii se pot inscrie la partida saptamanala pe care o voi organiza la mine acasa.

In alta zi, morosanul Adi m-a dus spre Tara Lapusului, in satul bunicilor. Foarte frumos. Totusi trist. “Curg dealurile”, zic localnicii. “Vine pamantu’ si ne ia casele. Taie astia toti pomii si vine dealu’ la vale.” In rest, oameni veseli, muncitori, prieteni ai pamantului si al aerului sanatos. Au si internet la sat. Nu sunt rupti de lume. Ziua cosesc, seara se joaca. Am mancat mamaliga cu carnati si am vorbit de sat si de pui de pisica. Autentic.

In ultima seara, chef de moroseni, la ziua morosencei Teo, in Baia Sprie. De unde si statusul meu de messenger: am jucat mima in Baia Sprie. He he he. Inca tratez cu protagonistii filmuletelor intru publicarea lor. Soso, Luci, Stefi, Tudor, Teo si Teo, Ildi, Adi, Calin, si multi altii, ca la pomelnicul popii din biserica. Sa nu uitam nici de Iolanda. Luci, te rugam, lasa-ne sa te facem vedeta de youtube. Am primit si cadou de drum horinca de Baia Mare. Licoarea otravitoare a morosenilor, prea buna si prea tare pentu a putea fi bauta de oricine altcineva.

Sa nu uit si de muzeul satului, care rasare la capatul aleii “Fear of the dark”. Am vazut in muzeul asta toate tipurile de case din zona maramuresului istoric si a tarilor vecine. Am invatat ca specific portilor din zona e sculptura in lemn. Dar nu orice sculptura. Trebuie sa fie cu soare si cu sfoara sa fie valabila. Pentru ca viata noastra, a fiecaruia, e o bucatica de sfoara, care se impleteste cu alte bucatele. Si pentru ca trebuie cumva sa ajungem la soare. La noua viata. Nu-i asa de simplu cum pare, dar in linii mari, cam asta ar fi. Si multa liniste.