Prin anul doi de facultate locuiam într-unul dintre căminele UVT Timișoara. Cumva, am nimerit pe același palier cu băieții de la Facultatea de muzică. Seară de seară ne strângeam vreo 20 de oameni pe palier și, spre disperarea tocilarelor de la teologie, cântam până dimineața tot felul de cântece de tabără, cântece de cenaclu și uneori, creații proprii de-ale unora.
Mi-a plăcut folk-ul de când eram mică și îmi povesteau ai mei despre cum mergeau la Cenaclul Flacăra. Pfoai, cum visam eu să ajung la așa ceva! Îmi imaginam un fel de Woodstock românesc, varianta comunistă, deși nu știam prea bine cum ar arăta așa ceva. Din fericire, după 20 și ceva de ani de la revoluție, concertele folk nu se mai desfășoară ca pe vremea Cenaclului. Poți cânta liber, despre ce ai tu chef, că nu te întreabă băieții cu ochii albaștri ce înseamnă versurile alea.
Vă imaginați, deci, c-am crescut cu Alifantis, Andrieș, Pasărea Colibri și alți grei ai folk-ului autohton. De când am mai crescut, am descoperit-o pe absolut minunata Alina Manole, de care m-am îndrăgostit de la primele acorduri ale Lunii Pătrate și-am câștigat și eu un pitic. Unul mic și cu sufletul plin de muzică.
Piticul ăsta mă trage de mânecă și mă trimite pe la festivalurile de folk. recunosc că, în ultimul an, am ajuns doar o singură dată la un festival. Dar promit să remediez situația acum, la final. În 16-18 noiembrie plec la Alba Iulia, la Festivalul de Folk “Ziua de mâine”. Citiți câteva detalii aici. Revin și eu cu articole detaliate cât de curând, că mi-e tare tare drag evenimentul.
Trebuie sa fie o minunatie aceasta desfasurare. Abia astept sa citesc (cu drag) articolele pe aceasta tema.
Nu am reusit niciodata sa imi conving parintii sa imi dea voie la Cenaclu. Iti dai seama de cate ori mi-au repetat ca ei stiu mai bine ce imi trebuie, dupa incidentul de la Ploiesti (orasul in care locuiesc). :))
Acum as merge la spectacole si nu am cu cine.