Viitoarea lui fostă

Iubito, te uiți des în oglindă? Stai, nu-mi răspunde. Știu că nu-ți mai aranjezi părul de 10 ori pe zi, nici nu mai folosești seara rujul acela roșu aprins. Acum stai în haine de casă și cureți oglinda înjurând toate urmele pe care le lasă el, din neatenție, dimineața când își face nodul la cravată să plece la serviciu.

Îmi povestesc prietenii mei câte una alta despre relațiile pe care le au. Majoritatea se plâng că iubita din dotare s-a schimbat foarte mult pe parcursul a câteva luni, un an sau poate doi. La început păreau ideale. Câteva dintre ele jurau că nu vor să invadeze spațiul nimănui. Altele petreceau 3 ore în oglindă, dar fiecare apariție publică îți tăia răsuflarea. Iar altele nu aveau nicio treabă cu dezastrul specific camerelor de burlaci. Ba, mai mult, unele au mers până la a susține sus și tare că pentru ele o relație e ca un fel de prietenie care implică și sex.

Normal că dragii de ei au crezut. Într-adevăr există femei de genul ăsta și trăiesc printre noi, ca orice alt muritor de rând. Bineînțeles că s-au și entuziasmat: nu dai toată ziua peste o femeie care să te lase în pace să fii tu, fără să înceapă să îți impună tot felul de tâmpenii. Naivii îndrăgostiți au crezut că au descoperit vreo nestemată. Oare ce merge prost în situațiile astea de ajung să îmi povestească ce mult s-au schimbat prietenele lor și cât de tirane au devenit în timp? E trist să îi aud vorbind despre ”viitoarea mea fostă”.

Cred că marea problemă a unor femei este că încearcă să le facă prea mult pe plac bărbaților de lângă ele. La început. El e un om ocupat? Nu-i nimic, poți să-i spui că ai nevoie de timp al tău. El e un spirit liber? Nu-i nici asta o problemă: poți să-i spui că îți iubești libertatea și nu ai suporta prea multe intruziuni în viața ta. Dar…chiar crezi toate astea sau le folosești doar pentru a-ți pica el în mreje?

Știi, atunci când nu poți fi sinceră cu el încă de la început, mai bine las-o baltă. Am susținut întotdeauna că termenii jocului se stabilesc înainte ca el să înceapă. Dar pentru ca totul să funcționeze bine, trebuie puse pe masă și cărțile alea care nu-s tocmai câștigătoare. Merg pe principiul că dacă există lucruri care crezi c-ar putea strica o relație, mai bine le spui de la început și încerci să le argumentezi sănătos decât să îl lași pe el să le descopere după mult timp. Chiar nu cred că îți dorești vreun minut din viață să te vezi în ochii lui ca ”viitoarea lui fostă”.

Poate nu-s eu expertă în cum se leagă și cum se păstrează o relație, dar știu că dorm liniștită noaptea când am certitudinea că el știe tot ce era esențial de știut. Cred că trebuie lăsat să aleagă singur dacă vrea sau nu vrea să fii omul de lângă el, așa cum și tu ai aceeași posibilitate de a alege. Sunt atât de multe tipuri de oameni în lumea asta, încât mi-e aproape imposibil să cred că dacă îți dorești un anumit fel de om n-o să-l găsești. Mai caută, nu te compromite.

 

 

4 Comments

  1. Sunt de acord cu ce spui tu, dar! si sinceritatea de care vorbesti tu e … utopica. Rar oameni atat de realisti/fermi/curajosi sa si actioneze asa. Nu doar s-o gandeasca. 🙂

       0 likes

  2. Nope, nu cred ca dacă îți dorești un anumit fel de om chiar o să-l găsești. Intotdeauna ajungi la un punct (“dragostea dureaza 3 ani”?) in care trece indragosteala si incepi sa mai vezi si din defecte. Nu exista partenerul perfect. Ca sa fii sincer de la inceput presupune sa te cunosti si tu pe tine. Poate nu stii ca esti ultra geloasa decat atunci cand il vezi toata ziua pe mess cu diverse fete, sau nu stii ca esti maniaca ordinii decat atunci cand vezi sertarele cu sosete laste deschise si vase murdare lasate peste tot. In plus oamenii se mai schimba in timp si sunt sanse mari ca subtilitati gen valorile personale sa diefere acum fata de acu 5 ani, si asta sa afecteze si relatia… Asa cum la angajare nu poti gasi candidatul potrivit si il iei pe perioada de proba (ca doar de aia da si legea voie), asa si intr-o relatie iti trebuie o vreme sa realizezi cum stau lucrurile.

    Cica femeia se marita cu gandul de-al schimba pe barbat cu timpul, iar barbatul se insoara in speranta ca femeia nu se schimba.

       0 likes

  3. Keep dreaming și poate , într-o zi, vei găsi pe cineva care să-ți susțină aberațiile ce le debitezi!

       0 likes

  4. @Cătă Ideea e să încerci să găsești pe cineva cât mai aproape de ceea ce cauți. Că am întâlnit multe femei care se îndrăgostesc de cei mai nepotriviți oameni și apoi plâng singure că nu pot să-i schimbe. Asta mă deranjează pe mine: nevoia bolnavă de a schimba omul de lângă tine.

       0 likes

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:

Acest website folosește cookies. Detalii.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close