Scrisoare către Alina

Dragă Alina,

De când te-am cunoscut am încercat să înțeleg cât mai bine cum funcționezi. Mi-ai spus de multe ori că tu nu vrei să iei lucrurile așa cum sunt, că totul trebuie analizat și trecut prin filtrul tău personal. Mi se pare normal, toate facem asta. Am descoperit apoi că diseci fiecare lucru până începi să descoperi detalii care până și lui David Lynch i-ar scăpa. Cine s-ar fi gândit că o să-ți amintești cum în seara aia mi-am dat ochii peste cap când mi-ai povestit că ție îți plac florile și că nu concepi o primă întâlnire la care EL să vină fără cel puțin un trandafir? Cine s-ar fi gândit că după doi ani de la asta încă o să mai ții minte?

Ți-am spus de la început că nu cred că-i foarte sănătos să analizezi atât fiecare lucru. Am făcut și eu asta pentru o vreme. Dar când mi-am dat seama că ”parcă ar fi” și ”ce s-ar întâmpla dacă” duc la paranoia, m-am oprit. Într-adevăr, noi, femeile, avem tendința de a analiza prea mult evenimentele care se întâmplă în jurul nostru. Atât timp cât ne oprim înainte să începem să generăm scenarii SF, totul e în regulă. Nu de alta, dar teamă mi-e că, în timp ce suntem ocupate să ne imaginăm noi și noi scenarii, viața trece cu viteză și ”parcă ar fi” se transformă în ”poate ar fi fost”.

Cine urmează să-mi plângă la telefon că nu are niciodată noroc și că își alege întotdeauna oameni care n-o merită? Da, știm amândouă că realitatea nu prea are legătură cu finalurile fericite ale filmelor de dragoste. Dar, dacă stai și îți imaginezi de fiecare dată tot felul de finaluri triste, n-o să mai ai când să încerci să vezi dacă există o șansă ca lucrurile să meargă bine.

De fiecare dată pleci înainte ca relațiile tale să devină serioase. Cred că nu certitudinea că vor eșua te face să fugi de ele. Cred că mai degrabă e vorba de o frică enormă că nu știi cum să reacționezi dacă chiar funcționează. Pentru că, nu-i așa, de fiecare dată ai plecat înainte să vezi ce se întâmplă când lucrurile merg bine. Ți-ai limitat tot timpul accesul la o posibilă fericire pentru că ai devenit paranoică în timp și nu mai ai încredere în nimeni din jurul tău. Bine, exagerez. Știu că suntem acolo vreo câțiva oameni cu care te simți în siguranță. Dar noi suntem prietenii tăi, nu vreun potențial iubit. La noi vii doar să plângi că lucrurile nu merg bine, nu încerci să construiești ceva stabil și frumos din relațiile astea.

Așa că, dragă Alina, te rog încearcă să te oprești aici. Lasă lucrurile să curgă de la sine, măcar de data asta. Știm cu toții cât de mult îți dorești un scenariu care se termină cu ”și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”. Lasă filmul ăsta pe mâna unui alt regizor, că e destul de greu să fii și actor și scenarist în aceeași poveste. Ai văzut și tu că nu prea mai ai chef să joci în propriile filme odată ce le scrii scenariul.

Sunt în continuare aici, dar promit să nu-ți mai ascult analizele detaliate ale zâmbetelor lui și nici poveștile absențelor lui de zile întregi în care nu știi dacă a plecat pe Marte sau te înșeală cu colega de palier. Am obosit să mă repet ca un vinil zgâriat. De-asta ți-am scris aici ce ți-am și spus de o mulțime de ori. Apelează cu încredere la articolul ăsta, de câte ori îți vine în minte un nou scenariu. Sau apucă-te și scrie o carte. Cred că ar avea un real succes.

Cu mult drag,

Cristina