Femeia-mimoză

La Feminin

În lumea în care noi, femeile, ne batem cu pumnul în piept că ne-am emancipat, că suntem puternice şi cel puţin egale cu bărbaţii se perindă o vietate cu totul deosebită. Neajutorata. Un fel de femeie-mimoză care e speriată şi de umbra ei, nu e în stare să ia singură o decizie şi plânge în pumni dacă trebuie să doarmă singură. Ea nu cară bagaje, nu umblă pe jos decât dacă e într-un mall, la shopping, nu îşi plăteşte niciodată apa plată cu lămâie pe care o consumă şi nu poate concepe  viaţa fără un bărbat care să fie acolo, ca un câine prost, să-i îndeplinească toate mofturile şi nevoile.

Toate avem nevoie să ştim că există un EL care are grijă de noi. E un sentiment de siguranţă de care cu greu ne lipsim, ce-i drept, dar dacă e să nu existe, nu murim de disperare. Putem să facem singure cumpărături, schimbăm becuri, ba chiar batem şi câte un cui dacă e necesar.

Neajutorata, draga de ea, nu concepe viaţa fără bărbatul puternic de lângă ea. Vorba vine, puternic. De obicei îşi găseşte câte un căţeluş cuminte, care execută rapid orice ordin i se dă. Ce contează că e miezul nopţii, frig de crapă pietrele şi viscoleşte? Dacă ei i s-au înecat corăbiile EL ar face bine să se prezinte la uşa ei cu ciocolată şi şerveţele, dispus să o asculte şi s-o ţină în braţe.

Aparenţa asta de neajutorată ascunde de fapt o femeie care ştie foarte bine ce vrea. Orice bărbat are nevoie să se simtă util şi puternic. Aşa că, de multe ori, a poza în victimă e cea mai uşoară cale de a-i peria Ego-ul. Dacă EL simte că undeva e nevoie de ajutorul lui, bineînţeles că va fi un adevărat cavaler şi îşi va oferi cu plăcere serviciile.

Nu mi-au plăcut niciodată mimozele. Sunt prea delicate şi retractile pentru gustul meu. Îmi plac femeile puternice, care n-au nevoie de clovni pentru a putea râde, care ştiu că e important să stai pe două picioare fără ajutor permanent din partea unui bărbat. La ce ne-am chinuit atâţia ani să fim egale cu ei dacă acum, la sfârşit, ne apucăm să facem pe mimozele?

16 Comments

  1. mă… în fiecare dintre voi stă câte-o mimoză din asta. e o finețe însă să știi când să-i dai drumul. la urma urmei educația primită din povești, societate și adesea familie încă așa definesc de obicei femeia dezirabilă.

       2 likes

  2. oh, da, noi ii zicem fata care nu e in stare sa se lege si singura la sireturi. she’s smart pentru ca barbatul vrea sa se simta util, ala mai fraierutz( nu cred sa existe cuvantul asta) este fascinat si doar pentru ca i-a legat sireturile. ea stie asta, niciodata nu si-ar lua” pantofi cu fiermoar”

       0 likes

    1. La sfarsit, adica la lucru aproape gata. Ca trebuie sa recunoastem ca femeile au drepturi constitutionale egale cu ale barbatilor in majoritatea tarilor civilizate din lume.

         0 likes

  3. Articolul tau m-a dus cu gandul la melodia asta mai veche, de la Voltaj:
    “Cu o mimoza as incerca… Sa experimentez ceva.
    Sa nu mai fie asa timida… Cand o ating sa se deschida”

    Parca se si potriveste putin! 🙂

       0 likes

    1. :)) Exact asta vorbeam cu Adi ieri. Ar fi mult mai sanatos, dar noi de cine am mai face misto daca s-ar intampla asa?

         0 likes

  4. bai.. chestia asta cu egalitatea… hmm.. sa o explica asa.. pe scurt.. de regula oamenii inteligenti fac pe prostii ca sa obtina ce vor..sau sa se distreze pe seama celor mai putin mobilati la mansarda! cam asa fac si “mimozele ” astea :)) si trebuie sa recunoastem ca in ziua de azi, cam greu sa ti se faca toate poftele! O fata de genul asta doar face pe proasta, defapt ea este chiar smart pt ca face ce face dintr`un barbat! :))

       0 likes

  5. E normal sa fi undeva la mijloc…nu toata ziua buna-ziua sa te plangi ca ai nevoie de el,pt ca asa devi dependenta de o persoana si deja devine greu sa mai faci lucrurile singura atunci cand persoana respectiva nu mai e langa tine sa te ajute,dar e bine sa mai ai din cand in cand nevoie de ajutor si sa-i spui persoanei ce poate face pentru tine,daca tu chiar nu te pricepi deloc la lucrurile acelea

       3 likes

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:

Acest website folosește cookies. Detalii.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close