Dialog cu oglinda

La Feminin

Ca-n fiecare an, în perioada sărbătorilor foștii și fostele noastre încep să-și amintească de alte vremuri și ne sună folosind pretexte care mai de care mai puerile. Ba că ne-au visat azi noapte, ba că au impresia că ne-au văzut trecând strada în nu știu ce oraș de la mii de kilometri distanță, ba că au primit mesaj de la noi acum 10 luni și s-au gândit să răspundă acum. Să nu uităm totuși că și noi suntem tot niște foști.

De fiecare dată mă întreb cum mai legi o discuție telefonică aproape coerentă cu o persoană cu care vorbești de maximum 2-3 ori pe an. Și de fiecare dată rămân mirată cum conversația curge. Parcă ieri am fi stat la o cafea povestind nimicuri. Parcă în fiecare moment important din viață ne-am fi fost aproape, am fi împărțit bucurii și tristeți de-o potrivă. Totul se întâmplă ca și cum am fi tot acolo, deși cu siguranță știm că nu mai suntem.

Cred că niciodată nu plecăm de tot dintr-un anumit loc, ci lăsăm în urmă bucăți de suflet. Dacă după câțiva ani putem simți durerile și tristețile oamenilor care ne erau dragi, înseamnă că într-un fel sau altul i-am păstrat aproape. Privind retrospectiv am observat că am ajuns să cumulez o sumă de sentimente, idee, trăiri, amintiri și șoapte ale altora. Lucruri pe care n-o să le pot uita și care m-au schimbat.

Cu toții mergem mai departe, indiferent că ne dorim sau nu asta. Dar în goana după nou, fascinant și altfel reușim cumva să păstrăm în amintire fiecare atingere, fiecare șoaptă și fiecare sărut, oricât de superficiale ar fi fost ele. Mereu atunci când suntem vulnerabili ne va fi dor de oamenii care ne-au fost foarte aproape la un moment dat, oricât de puțin sau de mult ar fi durat momentul respectiv.

Și-acum să se privească primul în oglindă cel care mai pretinde că s-a rupt de tot de trecutul lui și că nu-l mai interesează decât ce urmează să se întâmple de acum înainte.

Sărbători fericite și vouă, dragilor!

9 Comments

  1. Meditand de sarbatori, departe de interneti si lume, am ajuns la aceeasi concluzie.
    Adunam intr-un colt de suflet toate experientele care ne-au marcat viata, asa cum le descri si tu. Si nu, nu ne rupem niciodata de trecut, poate doar transformam acele gesturi, soapte, saruturi si experiente in amintiri frumoase, care nu mai dor. Si alegem ca intr-o buna zi sa ne gandim la ele cu drag, sa purtam discutii placute si mature cu oameni care altadata poate insemnau totul pentru noi. In mintea meu, eu cred ca inima nu uita niciodata!

    Cine sustine contrariul se minte singur!

       0 likes

  2. Foarte sensibil postul asta. Nostalgiile sfarsitului de an! Intr-o nota pozitiva (draga vecina) iti doresc un an interesant si palpitant!
    In ceea ce priveste intelegerea noastra: ” i want MY coffee! you promiiiiised!”

       0 likes

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:

Acest website folosește cookies. Detalii.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close