Dependența de a fi cu cineva

La Feminin

Citeam azi pe TheSexist.ro un articol despre dependența de a fi cu cineva. Pentru cei care nu știți, vă povestesc câte ceva despre cum se scrie pe site. Se alege un subiect de discuție despre relații și modul în care ar trebui să fie ele percepute, se aleg apoi autorii (întotdeauna o femeie și un bărbat) și se dă liber la scris. Apoi se publică ambele articole și…liber la comentarii. Partea frumoasă e că autorii nu știu unul de celălalt, nu știu cum va fi abordat subiectul, așa că sunt liberi să scrie ce le trece prin cap.

Cum spuneam, azi s-a discutat despre dependența de a fi cu cineva. Ambii autori au scris despre un anume tip de dependență, dar niciunul nu a discutat despre ceea ce li se cerea. Cel puțin asta e părerea mea. Când am citit titlul mă așteptam să găsesc două articole în care oamenii vorbesc despre persoane dependente de relații. Cu siguranță știți la ce mă refer, că toți avem câte un prieten sau câte o prietenă mereu îndrăgostit/ă. Genul acela de om care nu poate trăi singur mai mult de 3-4 zile, pentru că se simte singur.

Dependentul emoțional, că până la urmă despre el vorbim aici, e omul care nu se poate bucura de liniștea și spațiul lui dacă nu știe că există acolo un Cineva. Sunt cei care nu pot pleca în vacanță singuri pentru că s-ar plictisi, cei care nu stau seara să vadă un film sau să citească o carte fără să dea cel puțin câteva telefoane în care să povestească firul epic, cei care atunci când lucreză nu se pot concentra la ceea ce fac, ci la ceea ce ar putea face acel Cineva în momentul respectiv.

Cred că este vorba defapt de un sentiment profund de nesiguranță. Nu e nevoie să fie cineva tot timpul acolo pentru a putea trăi pe lumea asta. Dacă înveți să-ți canalizezi energia spre lucruri constructive, vei învăța că există în lumea asta treburi mai importante decât existența unui cuplu. Spre exemplu, tu! Ai o singură viață și aia e destul de scurtă. Abia îți ajunge timpul să înveți tot ce ai de învățat, să descoperi lucrurile pe care ți le dorești și să atingi niște obiective pe care ți le-ai propus. Unde integrezi în povestea asta tot timpul pe care-l petreci căutând mereu o relație? Ai nevoia de a împărtăși lucruile care-ți plac? Cu siguranță ai undeva niște prieteni. Ai nevoie de afecțiune? Poți s-o obții și altfel decât stând bot în bot cu cineva. Nu-i chiar o moarte de om să înveți să umbli pe cele două picioare din dotare. Poate e mai greu la început, dar crede-mă, nu moare nimeni pentru că e singur.

Acum că am stabilit toate astea, mai gândește-te o dată dacă chiar ai nevoie de o relație acum. Poate reușești să umpli spațiul ăla gol cu ceva mai constructiv decât un Cineva random care are singurul scop de a fi acolo. Sunt atât de multe metode prin care poți umple golul ăla. Trebuie doar să vrei să cauți altceva.

 

3 Comments

  1. “…nu moare nimeni pentru că e singur.” – corect, nu se moare din asta. Desi mi-as permite sa-mi dau un citat dintr-o piesa de teatru, foarte draga mie. E vorba de “Egoistul” de Jean Anouilh, cu Radu Beligan. Piesa e frumoasa, dar pentru mine mai are o semnificatie aparte si pentru faptul ca e jucata de maestrul Beligan. La un moment dat intr-un monolog, Leon Saint-Pe (personajul principal), spune: “Singuratatea e o boala grea.”

    In aceeasi ordine de idei, dar intr-un registru mai ironic: ce am spus mai sus e varianta mai fatalista; adevarul e ca multi dezvolta dependente emotionale bolnavicioase de`a dreptul, si ajung in pragul disperarii daca trebuie sa mearga la un eveniment singur-e/i. Cred ca are legatura cu lipsa de incredere de sine, lipsa de cunoastere a propriei valori, sau a a propriilor valori.

       0 likes

  2. Cris, am scris mult despre aceasta dependenta si ea vine totusi din nevoia exagerata de a reprima un sentiment din trecut. Am intalnit si eu oameni care pentru ei este primordial sa simta acest sentiment, chiar daca se simt singuri in acea relatie, si acest fapt este foarte trist.Oamenii astia ne consuma energia pozitiva fara sa ne dam semana, pentru ca ei considera ca pot si trebuie sa controleze totul, ei pot si trebuie sa fie nr. 1 chiar daca nu au dreptate.

       0 likes

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:

Acest website folosește cookies. Detalii.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close