Alo? Ce faci? Te-am sunat din greșeală…

La Feminin

Iar mă trezesc eu să vorbesc despre cei șapte ani de-acasă. Dar zău că mi-o cer situațiile de care mă lovesc în fiecare zi. Spre exemplu, de data asta mă văd nevoită să explic pe înțelesul tuturor când e ok și când nu e ok să suni pe cineva.

În primul rând, dacă omul cu care ai de gând să vorbești îți este prieten foarte apropiat sau face parte din familie poți să-l suni oricând, dacă ai nevoie de ajutor. Sub nicio formă n-o să-ți suni părinții sau prietenii apropiați noaptea la 3, cu singurul motiv că erai curios ce mai fac.

În al doilea rând, atunci când vine vorba de colaboratori sau oameni cu care lucrezi sub o formă sau alta, niciodată n-o să-i suni înafara orelor de program sau în weekend, decât dacă ai cerut voie înainte sau ți-au spus ei că poți să-i deranjezi în timpul liber.

Am lăsat la urmă, dar nu pentru a-i minimiza importanța, momentul în care îți vine să-ți suni foștii. Nu cred că-i o problemă să dai un telefon unui om cu care ai fost foarte apropiat la un moment dat. Puține sunt relațiile care, atunci când se termină, nu mai lasă loc de ”bună ziua”. Însă trebuie să ții cont că omul acela, care acum pentru tine este un Fost, are o viață a lui și dacă îl suni la ore nepotrivite ai toate șansele să-l deranjezi. Sub nicio formă, orice s-ar întâmpla (nu, nici dacă arde Roma!) n-o să-l suni noaptea la ora 12. Nu numai că dai semn de proastă creștere, dar te și faci de tot râsul în fața lui și-a celor de lângă el. Așadar, ai putea să-mi mulțumești că te scutesc de o rușine în plus.

Înfrânează-ți instinctele și data viitoare abține-te când îți vine să formezi un număr pe care l-ai șters deja din telefon. Ne faci tuturor un serviciu, serios!

2 Comments

  1. Imi place asta cu ‘iti vine sa-ti suni fostii’. Cum $%^# iti vine sa-ti suni fostii? Ce-ar fi sa-mi sun fostii? ia sa vad: alex, andrei, cristi, daniel, emanuel, ghita, gigi, marian…marian, ca nu l-am mai sunat de mult la 12 noaptea, ce faci marian, deranjez, sunt eu, …..a, ce mai faci ma baiatule? ti-o iei la mana si te gandesti la mine, aa? las’ ca te stiu eu, golan mic ce esti!

       0 likes

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:

Acest website folosește cookies. Detalii.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close