Vorbeam zilele trecute cu un amic care a plecat din țară acum o vreme. A venit în vizită acasă și, cu ocazia asta, ne-am văzut la o poveste. Ca majoritatea celor care nu mai locuiesc în România, m-a sfătuit să plec de aici. Cred că este o atitudine generală a multor români care lucrează în străinătate și mă refer aici la cei care au job-uri decente, bine plătite, nu la căpșunari.
Într-adevăr, nu poți compara salariile din România cu cele din alte țări. Nici nivelul de trai. De sistemul educațional nu are rost să mai vorbesc, că m-am plâns de cel autohton de nenumărate ori. Politica noastră e subiect de tabloid, vedetele ajung în top în funcție de cât sunt de dezbrăcate sau cât de mari sunt scandalurile în care se implică, toată lumea se plânge de absolut tot ce se întâmplă, dar sunt prea puțini cei care fac ceva pentru o schimbare etc.
Totuși, eu nu aș pleca din România. Am reușit să găsesc aici, lângă mine, tot ce am nevoie. Sunt mulțumită de clienții mei, care plătesc de obicei la timp și suficient, de oamenii pe care îi cunosc, de mediile în care mă învârt, de prietenii mei. Ador țara asta pentru toate lucrurile frumoase pe care le are și încerc să mă țin cât mai departe de toată mocirla în care le place unora să se scalde.
E cam ca pe vremea când apăruseră manelele. Unii le ascultau cu mare pasiune, deveniseră un simbol național, așa cum sunt acum scandalurile Iri-Moni, Pepe-Oana sau mai știu eu care. Alții au ales să-și vadă de treaba lor, să nu le ia în seamă și să continue să descopere muzică bună. Nu ducem lipsă de valori, ducem lipsă de voința de a le descoperi. De multe ori e mai simplu să stai să vezi un circ ieftin de care apoi să te plângi, decât să te ridici pur și simplu în mijlocul spectacolului, să pleci. Țara asta nu duce lipsă de lucruri minunate, duce lipsă de oameni care să facă un minim de efort pentru a le pune în valoare.
De-asta îmi plac toate proiectele de promovare a valorilor naționale. Sunt fan al Redescoperă România, al proiectelor gen Țara lui Andrei, Umbrela Verde, Verde pentru biciclete, al festivalurilor de artă (unele, cum ar fi FITS sunt în top 3 în Europa, știați?). Și tot de-asta încerc să fac și eu ceva pentru oamenii care au nevoie de mai mult decât învață la școală. Că n-o fi sistemul educațional strălucit, dar adevărul este că n-am întâlnit încă un român care să vrea să învețe și să nu aibă de la cine. Profesor îți poate fi un om cu mai multă experiență în domeniul tău de activitate, tata Google, Kindel-ul din dotare sau orice sursă de informație pe care o găsești. Important e să vrei.
În Timișoara iar e perioadă de examinare pentru cei care vor permis de conducere. Sunt la curent cu fiecare examen pentru că locuiesc aproape de locul în care se dă testul scris, adică prin zona Mall-ului. De fiecare dată văd o mulțime de tineri plecând de acolo înjurând, cu dosarul în mână. Ceea ce înseamnă că au picat și mai trebuie să susțină o dată examenul. Amintindu-mi de metodele de examinare de acum câțiva ani, când mi-am luat eu permisul, mă gândesc că e mai bine să existe un examen mai strict, că oricum avem pe stradă o mulțime de dubioși care ne pun viețile în pericol.
