Timișoara se luptă să devină Capitală Culturală Europeană
Timișoara vrea să devină Capitală Culturală Europeană. Nu-i o noutate, s-a vorbit mult despre asta. Dar până să ajungem acolo, avem de trecut printr-o mulțime de pași. În primul rând e important să se știe că doar un oraș din țară poate fi capitală culturală europeană. Pentru 2020 candidăm cu Cluj-Napoca și Iași. La Cluj s-au făcut deja ceva demersuri în sensul ăsta. Adică există o asociație care se ocupă de rezolvarea a tot felul de probleme. La Iași nu am auzit să se întâmple ceva în acest sens. Nu încă.
Normal că și Timișoara începe să se mobilizeze. Primăria lucrează deja la un proiect de dezvoltare durabilă și recent am aflat că mai există în oraș câteva inițiative de susținere. Una dintre ele este seria de conferințe Rotaract, care începe în data de 5 martie.
Proiectul constă în organizarea unui ciclu de şase conferinţe care pun în discuţie situaţia actuală a unor domenii de interes major pentru Timişoara şi posibilele direcţii de urmat pentru realizarea schimbărilor necesare în aceste domenii. Astfel, pe de o parte, proiectul are în vedere accelerarea procesului de dezvoltare durabilă a oraşului, iar, pe de altă parte, acesta să reprezinte un element important pentru maximizarea şanselor de obţinere a titlului de Capitală Culturală Europeană.
Primele două conferinţe vor avea ca teme ecologia şi legătura mediului construit cu sănătatea publică şi psihicul social. Urmatoarele două conferinţe vor analiza scena şi oferta culturală a Timişoarei, în timp ce conferinţele V şi VI se vor axa pe probleme economice locale (V), respectiv pe renumitul spirit al Timişoarei (VI).
Conferințele sunt deschise și cred că vor fi destul de interesante. Mi se pare un gest important și util, așa că vă încurajez să participați.
13 Comments