Timișoara culturală față cu reacțiunea

Au început să apară, în Timișoara, noi evenimente în ultimul an. Aerul de viitoare capitală culturală europeană ne-a oferit (unora dintre noi) un strop de entuziasm și ne-a încurajat să ne dorim mai mult să facem lucruri. Până la urmă, orașul suntem noi, oamenii care-l locuim, iar pentru a-l ajuta să crească trebuie să începem să ne schimbăm mentalitatea. În teorie.

De la ”Ce face orașul pentru mine?” la ”Ce fac eu pentru oraș?” e totuși cale lungă. More

2 Comments

Moarte, viață și echilibru

Opinie

”Nu pot respira, am înțepături în mâna stângă și mi-e rău. Cred că nu sunt tocmai bine. Te ocupi tu de evenimentul de azi, te rog?” Asta i-am spus Oltei acum câțiva ani, într-o dimineață însorită de mai când, fără să știu atunci, inima mea îmi spunea că s-a săturat să-mi suporte excesele și lipsa de somn. Noroc că s-a gândit ea să cheme salvarea, că mie nici nu mi-a trecut prin cap. În minutele de când am sunat-o până a ajuns la mine cu prietena ei, care e și asistent medical, în timp ce simțeam că acolo e capătul pentru mine, tot ce mă gândeam era că nu am vreme să mor în ziua aia, că am treabă.  More

No Comments

Cum stăm cu transparența în mass-media?

Opinie

Lucrez cu mass-media din România de vreo 10 ani. Încă dinainte să dețin o agenție, ca freelancer, mi-am ajutat clienții să ajungă la cele mai potrivite publicații și să obțină prețuri cât mai bune. Am o relație bună cu jurnaliștii pe care îi cunosc și cu departamentele de publicitate ale diverselor publicații cu care lucrez. Interacționând cu clienții, dar și cu presa, am învățat că este important să fim sinceri și transparenți în relațiile noastre.  Până la urmă, orice mânărie ajunge să fie subiect de bârfă și bârfele tind să ajungă la urechile cui nu ne dorim. De aceea, de fiecare dată informez toate părțile despre ce așteptări și ce costuri există.

Cu toate astea, încă sunt uneori surprinsă când aflu de câte o agenție care dublează prețurile transmise spre client sau de câte o publicație care a încasat factura, dar a uitat să trimită și raportul sau, după caz, să publice vreun articol plătit. Uscături există în toate pădurile și vreau să cred că scăpările astea nu reprezintă norma. Din fericire, în Timișoara nu mi s-a întâmplat vreodată să nu găsesc un numitor comun care să fericească pe toată lumea. Însă aici este simplu. Cunosc personal și jurnaliștii, și reprezentanți ai departamentelor de publicitate. Unii îmi sunt și prieteni. Discutăm deschis și încercăm să rezolvăm orice situație ar putea apărea.  More

No Comments

Speranța moare ultima

Opinie

Sunt peste 10 ani de când susțin că țara asta are o șansă să se vindece, dacă oamenii care sunt capabili să facă lucruri bune chiar pun mâna să le facă. Din păcate, an după an șansele scad tot mai mult și numărul celor care pleacă din țară sau abandonează efectiv lupta este din ce în ce mai mare. De la o vreme, recunosc, încep să simt și eu că am ajuns la capăt.

Cu un split TVA care ba se aplică, ba se amână, cu taxe care doar cresc, dar care nu aduc vreun fel de beneficii, cu sentimentul zilnic că statul român vrea să îngroape toate firmele mici, deci și a mea, am ajuns în punctul în care am obosit. Da, la nivel declarativ, cred încă în salvarea aia pe care ne-o putem aduce singuri. Însă, realist vorbind, am ajuns în punctul în care încep să mă întreb serios dacă nu cumva am dezvoltat tendințe masochiste și rămân în țară din inerție.  More

4 Comments

Să nu ne mai asumăm rezultatele altora

Opinie

Încă din 2011, am dezvoltat obiceiul de a organiza câte un internship pe an. Fiecare internship a inclus câte 5 studenți dornici să facă treabă, să pună în practică ce-au învățat la școală și apoi să își găsească un job în domeniu (sau să facă orice altceva în afară de comunicare, dacă și-au dat seama că nu este pentru ei).

Cu foarte mici excepții, i-am luat de la zero. Am stat lângă ei să-i învăț să scrie comunicate de presă, e-mail-uri, articole de blog, conținut pentru site-uri, să răspundă corect la telefon, să fie punctuali, să facă o monitorizare de presă, să creioneze o campanie de comunicare și multe altele. Sunt câteva generații bune de tineri care acum profesează în domeniu și de care sunt foarte mândră.  More

3 Comments

Plătiți-vă biletul la evenimente culturale!

Opinie

La fiecare concert sau party la care merg în Timișoara, îmi cumpăr bilet. Indiferent de relația pe care o am cu artiștii sau organizatorii, consider că a-ți plăti biletul la o manifestare culturală, de orice fel ar fi ea, este un gest de respect față de cei care sunt pe scenă și cei care au făcut posibil evenimentul. Să plătești 20 – 40 lei pentru a te bucura de muzică este, oricum, o sumă derizorie, dar care, colectată de la câteva sute de oameni, face posibilă organizarea unor evenimente noi. Un organizator de evenimente care ”iese pe plus”, va fi motivat să aducă, în continuare, alți artiști buni în oraș. More

2 Comments

O altă perspectivă despre un oraș candidat la titlul de Capitală Culturală Europeană

După ce Sibiul a devenit Capitală Culturală Europeană, l-am văzut crescând de  la o zi la alta. Într-adevăr activitățile culturale din oraș s-au înmulțit simțitor. Însă nu doar operatorii culturali au avut de câștigat. Turiștii au început să viziteze orașul într-un număr tot mai mare, micile business-uri locale fiind primele care au beneficiat de acest aflux de bani proveniți de la cei din afara orașului. Până la urmă, un oraș devenit capitală culturală europeană nu înseamnă doar mai multe spectacole de teatru și mai mulți bani investiți în cultură.

În primul rând, în organizarea de eveniment avem nevoie de o mulțime de servicii și produse. De cele mai multe ori se apelează la furnizori locali, fiind mai comod de comunicat și lucrat cu ei decât cu cei din alte orașe. More

3 Comments

Se putea și mai rău?

Opinie

dream bigÎmi place să văd partea plină a paharului. Dacă într-un anumit context găsesc măcar un aspect pozitiv (și de obicei găsesc), încerc să îl subliniez, în detrimetrul părților mai puțin plăcute. De asemenea, obișnuiesc să mă compar cu cei mai buni decât mine. Uneori e frustrant. Nu-i prea confortabil să setezi mereu limite mai înalte și să te pregătești să sari hopuri mai dificile. Dar, la sfârșitul zilei, satisfacțiile sunt mai mari.

De aceea mă enervează crunt atitudinea unora care mereu găsesc câte o hibă în orice. A reușit cineva să atragă fonduri de 1 milion de dolari pentru ceva aplicație? Vai, dar sunt copii care mor de foame în Africa. De ce nu primesc ei banii ăia? Dacă a găsit cineva o metodă prin care să optimizeze consumul de carburant la vreun model de mașină, repede sar unii și spun că sunt milioane de mașini care oricum poluează. Exemplele sunt infinite. Mereu se găsește câte unul care să diminueze până la minimum importanța oricărei idei bune. Pentru că, nu-i așa, nu toți ne-am născut plini de idei și majoritatea dintre noi ne bălăcim în mediocritate o viață întreagă.  More

2 Comments

Cum alegem workshop-urile la care participăm

prioritizeOferta de workshop-uri și seminarii de tot felul este din ce în ce mai mare. Dacă în București fenomenul ăsta are deja câțiva ani buni, în Cluj sau Timișoara creșterea a fost semnificativă în ultimii doi ani. Acum, aproape săptămânal găsești câte un workshop de marketing/comunicare/PR. Destul de des mă întreabă oamenii la care dintre ele să participe și, mai ales, de ce.

Să investim cu grijă timpul și banii noștri

I-am sfătuit mereu să încerce să meargă doar la acele evenimente care chiar i-ar putea ajuta. Alea care aduc ceva nou din domeniu, sunt susținute de oameni cu multă experiență, care au realizat câte ceva notabil în viață și despre care au auzit într-un context profesional de calitate. Mereu am susținut că din cărți putem învăța și singuri, dar că experiența de lucru este cea care ne pune într-adevăr în fața unor probleme reale. Deci, avem ce învăța mai mult de la un om care a lucrat 10 ani într-un domeniu decât de la unul care a citit 50 de cărți despre subiect.  More

2 Comments

Munca nu este o rușine!

Opinie

i prefer to earn itAveam vreo 15 ani când tata a decis că soarta banilor mei de buzunar se va schimba. Până atunci, primeam de la mama, în fiecare dimineață, o sumă de bani de cheltuială care să-mi ajungă de pufuleți, chipsuri sau alte prostii pe care le ronțăiam în pauzele de la școală, pe lângă sandwich-urile pregătite cu grijă de ea în fiecare dimineață.

La începutul clasei a 9-a, tata m-a anunțat că, dacă vreau în continuare bani de buzunar, va trebui să muncesc pentru ei. Am simțit că mi se face cea mai mare nedreptate de pe lume, că sunt persecutată de părinți și m-am comportat ca orice adolescentă: m-am bosumflat vreo câteva zile, după care mi-a trecut și-am acceptat situația așa cum era. Din acel moment, m-am prezentat aproape zilnic în laboratorul de tehnică dentară al părinților mei, să-mi muncesc banii de buzunar. Azi făceam curățenie, mâine pregăteam niște ceară, poimâine sortam dinți pentru proteze. Și-așa mi-am petrecut o parte din cei patru ani de liceu. More

4 Comments

Acest website folosește cookies. Detalii.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close