”Do you think it’s going to rain? Not on my watch!” Astea au fost primele cuvinte ale lui Skye Edwards, solista trupei Morcheeba. Și n-a plouat deloc în timpul concertului lor. N-a fost cu ”Enjoy the ride”, ”Blood like lemonade” sau ”Gained the world”, dar a fost epic, așa cum mă și așteptam să fie. După atâția ani în care am așteptat să-i văd live, aseară m-am bucurat, în sfârșit, să îi văd pe scenă de la 10 metri distanță.

Au fost piese de pe ultimul lor album, Head Up High, de pe Part of the Process, câte ceva de pe Big Calm și, bineînțeles, preferata publicului și piesa pentru care-i cunoaște majoritatea lumii, Rome wasn’t built in a day. Mă așteptam să-mi placă mult s-o văd pe Skye live, însă recunosc că, pe lângă vocea ei care sună superb în concert, am fost absorbită și de chitaristul trupei, Ross Godfrey. Dacă în varianta de studio a albumelor prezența lui abia se face remarcată, în concert este de-a dreptul superb. Bucuria cu care cântă, modul în care alege să comunice cu band-ul și zâmbetul lui sincer, care permanent a fost acolo, pe buzele lui, au transmis o pasiune pe care rar am întâlnit-o la un artist.

Acum, după ce i-am văzut, tot ce pot spune este că mai vreau și altădată. Le voi urmări concertele și sper că nu mai am nevoie de încă cinci ani să ajung la următorul.

Tot aseară, tot la VOLT Festival (că de aici vă scriu zilele astea), i-am văzut pentru prima dată live pe MGMT. Cu o serie de visuals foarte colorate pe fundal, un solist care abia schițează un gest atunci când cântă și un basist absolut nebun, MGMT ne-au ținut dansând în ploaie mai bine de-o oră. N-a fost cu bis-uri, dar am avut parte de mulțumiri din partea band-ului. Și-au încheiat concertul cu Congratulations, după ce solistul a ieșit în ploaie, sus, în fața scenei. Îi mulțumesc lui Tudor (care reprezintă redacția sirb.net în cadrul festivalului) că a insistat să vedem MGMT. Vă recomand să ajungeți cel puțin o dată în viață la un concert de-al lor.

Despre festival și cum se simte el nu vreau să vă spun prea multe deocamdată, că sunt aici abia de ieri după-amiază. Până acum am observat că este mai mare decât ce-am văzut prin țară, dar mai mic decât Sziget, că nu există materiale informative în alte limbi decât maghiară și că de când am intrat am impresia că toți ungurii mai tineri de 35-40 de ani sunt aici. Am descoperit câțiva austrieci, deși mai puțini decât m-am așteptat, ținând cont că Sopron (locul de desfășurare al VOLT Festival) se află la 56 km de Viena. În rest, puțini nemți, francezi și niște canadieni nebuni după MGMT, care-i urmăresc în toate concertele, prin lume, după cum mi-au povestit.

Locul are vreo cinci scene, cu muzică diferită, pentru toate gusturile (bune), o varietate imensă de mâncăruri și maximum trei tipuri de bere. Nu știu să vă dau cifre oficiale despre câți oameni au fost la concerte în prima zi, însă eu estimez undeva pe la 30.000. Ceea ce mi se pare destul de mult pentru o zi de miercuri ploioasă.

În seara asta avem parte de Foals, Thirty Seconds to Mars, Steve Aoki și, la noapte, vreau musai să ajung la I am Legion și NOISIA. Mâine vă povestesc despre trupele maghiare pe care le tot descopăr pe aici. Unele mi-au lăsat o impresie bună, altele mi se par scoase din filme SF. Dar despre asta mâine. Acum vă las cu un filmuleț despre ziua de ieri. L-am primit de la organizatori și mi se pare că prezintă o mică parte din ceea ce înseamnă VOLT Festival.

credit foto: telefonul lui Tudor Sîrb.