Îngeri și seriale britanice

Eu cu mine

M-a înnebunit Adi vreo câțiva ani buni cu Doctor Who. E un serial SF cu un fel de extraterestru cu două inimi care se plimbă prin timp și spațiu cu ajutorul unei nave spațiale în formă de cabină telefonică britanică. Știu, sună dubios. De-asta nici nu m-am putut mobiliza să mă uit la serial până recent, deși sunt mare fan al SF-ului.

Ei bine, sâmbătă seara ne-am adunat mai muți prieteni să socializăm în modul nostru mai special. Adică am stat și ne-am uitat la clipuri amuzante, am ascultat muzică, am discutat toată filozofia din universul ăsta și din încă vreo două și, pentru încheiere, ne-am uitat la câteva episoade din acest serial care mi-a bântuit ultimii ani, Doctor Who.  More

No Comments

Terapie în pași de dans

Eu cu mine

Dansez des, mult și cu cel mai mare drag. Mi-am redescoperit pasiunea asta după mai bine de trei ani de pauză și-acum profit de fiecare ocazie. Ascult muzică tot timpul și, atunci când sunt într-un loc în care nu am acces la ea, îmi cânt singură, în gând, ca un radio stricat. Mi se întâmplă uneori să mă surprind dansând pe stradă, cu căștile în urechi, în timp ce stau la semafor. Atunci când lucrez, mă mișc încontinuu pe scaun, până aduc la disperare oamenii care se află în aceeași încăpere cu mine. Și, în fiecare vineri, timp de cel puțin 4-5 ore, dansez.

M-am reapucat și de cursurile de dans. Îmi lipseau mult antrenamentele constante și vibe-ul ăla bun pe care ți-l dau oamenii cu care împarți o pasiune. De două ori pe săptămână petrec câte 2 ore în cea mai plăcută companie. Pentru mine dansul este singurul sport de care nu mă pot plictisi și, de altfel, singurul pe care nu îl consider o corvoadă.

shut up and dance

More

5 Comments

Aiurea în tramvai

Eu cu mine

cap ou pas capAlaltăieri seară, pe când mergeam cu tramvaiul către casă, gândindu-mă că iar e noapte la ora 20:00, că vine iarna, că vara viitoare e departe și alte minuni, în tramvaiul 5 era o mulțime pestriță. Vreo câțiva studenți povesteau despre noua lor chirie și păreau foarte entuziasmați de apartamentul pe care l-au găsit. O mamă își certa fiica pentru un motiv care mi-a scăpat, vreo 2 oameni de vreo 30 de ani mergeau și ei către casă, cu laptopurile în brațe, ca mine.

Și-apoi i-am văzut. Un cuplu de bătrânei șușoteau și surâdeau cu drag. Dacă n-ar fi avut părul alb și pielea ridată ar fi trecut lejer ca adolescenți. Mereu mi-au plăcut cuplurile astea care au reușit să păsetreze peste ani ceea ce unii oameni cred că durează maximum 6 sezoane. Am văzut-o la ai mei părinți, care și în zi de azi se țin de mână când merg pe stradă, deși au peste 30 de ani de căsnicie. Și-am văzut-o, uneori, în privirile cuplurilor de bătrânei pe care-i întâlnesc pe stradă.

Nu visez la dragostea eternă și nu prea cred în povești din alea în care doi oameni se iubesc necondiționat. Însă cred foarte tare că, dacă ne dorim cu adevărat, putem învăța să trăim unii cu alții și să ne bucurăm împreună de ceea ce ne scoate viața în cale. De-asta mă bucur când văd oameni care au descoperit secretul traiului în doi și au învățat să se iubească așa cum sunt, nu cum și-ar dori jumătatea lor să fie.

Mi-aș dori ca toate poveștile să fie frumoase și mi-ar plăcea să văd pe stradă doar oameni care zâmbesc cu liniștea și împlinirea oamenilor care iubesc și sunt iubiți. Între timp, trăind pe repede înainte, încerc să mă bucur de fiecare gest și moment frumos pe care cuplurile astea eterne le manifestă public, fără să uit, totuși, că unele povești se termină cu un carusel îngropat în ciment, pe când altele se sfârșesc mai repede decât timpul pe care îl face tramvaiul între două stații.

 

sursa foto

2 Comments

Eu cu mine

Nu-i bine să citești mailuri foarte vechi, mai ales când ești foarte obosit. Poate ar fi trebuit să-mi spună și mie cineva treaba asta. Am intrat, din plictiseală, pe o adresă de mail pe care nu o mai folosesc de câțiva ani. Am renunțat la ea când am încercat prima dată să mă reinventez. Simțeam că e prea plină de amintiri din viața mea veche.

Azi am deschis o cutie  a Pandorei. La două clickuri și o parolă distanță, zace viața mea de acum câțiva ani. Toate schimburile de mailuri de care nu vreau să-mi amintesc, toate pozele pe care le-am șters de pe rețele de socializare și din calculator. Totul este încă acolo, îngropat sub un start gros de spam adunat în patru ani.  More

No Comments

Întâmplări cu controlori

Eu cu mine

Doi aurolaci, o femeie de serviciu și un student beat. Nu-i începutul unui banc. E compania pe care am avut-o duminică dimineața, la ora 6, în tramvai. Studentul vorbea cu cineva la telefon despre o romanță eșuată, aurolacii dormeau, tanti era tăcută și, probabil, încă adormită.

În tramvaie se întâmplă lucruri ciudate. De multe ori mă simt ca în La țigănci. Știi de unde pleci, dar nu știi unde poți ajunge. Eu am plecat spre casă, cu laptopul pe umăr, obosită și mulțumită că mi-am terminat toată munca. Urma să am o zi liniștită. Probabil și doamna în uniformă albastră (din aceea de femeie serviciu la o companie cu peste 300 de angajați) se gândea tot la ziua de duminică ce-o aștepta. Cred că-i tare trist să lucrezi duminica de dimineața de la ora 5-6. Studentul tocmai făcea o melodramă alcolizată în telefon și aurolacii dormeau în continuare. More

4 Comments

De dimineață

Eu cu mine

În primele 15 minute ale dimineții, singurul lucru pe care îmi doresc să îl văd e perna. O înlocuiesc treptat cu soarele dimineții, teiul înflorit din fața geamului, zăpada proaspăt ninsă sau lumina caldă de toamnă, după anotimp.

Îmi place liniștea absolută dimineața, de-asta nici nu prea vorbesc. Am impresia că dacă eu tac, tot universul tace. Vreau liniștea aia sfioasă, cuminte, care nu mă deranjează și mai pot continua cumva visele, cu poveștile lor fantastice cu tot. Știi, visele mele au coloană sonoră. De-aia mă trezesc dimineața cu câte o melodie în cap, pe care o ascult, mai apoi, pe repeat toată ziua.  More

2 Comments

Contratimp

Eu cu mine

În fiecare seară îmi promit că a doua zi spăl vasele și fac curat în dormitor. De cele mai multe ori mă trezesc și sar direct în fața calculatorului, să mă apuc de treabă. Nu mai am timp să îmi îngrijesc casa așa cum mi-aș dori și, deși știu că e doar o fază, parcă îmi stă ca un pitic pe creier.

Îmi tot notez în agendă viitoare întâlniri cu oamenii dragi. Mi-ar plăcea să am timp pentru ei mai  mult decât petrec la telefon (maximum 2-3 telefoane pe lună cu fiecare), să știu ce mai fac, ce-i mai doare, care le sunt bucuriile. Dar nu am. Și așa, din amânare în amânare am ajuns să-mi dau seama că sunt oameni care mi-s dragi tare, dar pe care nu i-am mai văzut de la începutul verii.  More

7 Comments

Din ofurile omului răcit

Eu cu mine

N-am știut niciodată prea bine diferența între simptomele răcelii și gripei, dar le urăsc pe amândouă în egală măsură. Nu știu cum se face, dar de multe ori, când am mai multă treabă, atunci mă plesnește o răceală, de-mi vine să-l înjur pe Murphy în toate limbile Pământului. Bineînțeles că nu se putea să trec prin Toamna Orădeană fără o doză sănătoasă de Theraflu Sinus.

Dar nu despre răceală propriu-zisă vreau să  mă plâng  vă povestesc, ci despre cum m-am pricopsit cu ea de data asta. În weekend am fost la nunta unei cunoștințe. O nuntă frumoasă, la care (miraculos!) nu m-am plictisit, am dansat puțin și am povestit mult cu oameni faini. În proporție de 90% mi-a plăcut. 10% sunt alocați unui nenorocit de aer condiționat care sufla puternic peste nuntași, să nu adoarmă careva cu capul pe masă, nu că ar fi fost cazul.  More

No Comments

Acest website folosește cookies. Detalii.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close