Îi spuneam ”Teacher” și mi-a fost profesoară de engleză timp de 7 ani. În clasa a doua, când am început, ca toți copiii, să învăț prima limbă străină din programa școlară, eram cumva speriată de nou. Știam doar câte o poezie în săsește și vreo câteva cuvinte învățate de la neamuri și prietenii mamei. Cu engleza nu prea aveam treabă. Pe vremea aia abia apărea Cartoon Network în România și internet nu era încă.
Îi place muzica bună și vede lucrurile într-un mod mai nonconformist, așa că am învățat engleză pe versuri de Rod Stewart, Dire Straits și Pink Floyd, cu un casetofon din acela cârâit, că asta avea școala în dotare pe vremea aia. Ea, împreună cu tata, mi-au deschis apetitul pentru muzică bună și cărți. În loc să învățăm din manualele comuniste povești despre copii care merg la școală și care mănâncă, în pauza de prânz, mere și supă de la cantină, ea ne aducea cărți adevărate, scrise în engleză. Am citit, cu ajutorul ei, Peter Pan și vreo câteva cărți de-ale lui Dickens. Mai târziu, prin clasa a șaptea, am descoperit și poeții englezi.
Nu ne putea duce în excursii la Londra, să vedem și noi locurile despre care învățam la școală, însă ne-a plimbat prin România și ne-a învățat să ne iubim țara și s-o vedem prin ochii străinilor care ne vizitează. Ne-a spus povestea castelului Peleș și ne-a șoptit, complice, că englezii vin ăn munții noștri să vadă natura pură, cum nu se mai găsește în multe locuri din Europa. Toate astea asezonate cu câte o cântare de pomină, că doar știam deja versurile melodiilor preferate de ea.
Este un om minunat, cu o energie pozitivă greu de imaginat. A găsit în tot praful acela post-comunist metode noi prin care să ne învețe o limbă străină pe care am ales-o ca materie de bază în facultate. Ah, da, a fost omul care m-a inspirat să optez pentru Facultatea de Litere. Cel mai important lucru pe care l-am învățat de la ”Teacher” nu are însă legătură cu școala, profesia pe care am ales-o sau pasiunile pe care le am. Am învățat să fiu curioasă, să-mi placă să caut mereu lucruri noi și metode de abordare diferite, așa cum făcea și ea.
N-am mai văzut-o de mulți ani, cam de când m-am mutat în Timișoara. Aș vrea să-i mulțumesc pentru că este un om special, care a știut să ne învețe mai mult decât cerea programa școlară și ne-a ajutat să devenim oameni mai buni, mai deschiși la minte și cu mai multă încredere în noi. Îmi doresc tare mult să știu că mai există și acum profesori din ăștia minunați, care pun suflet în ceea ce fac și care pot să inspire prin felul lor de-a fi. Dacă cunoașteți asemenea oameni, poate-mi povestiți și mie despre ei.
Între timp, vă invit să citiți mai multe despre un proiect fain care susține oamenii de acest fel. Cu citat, de pe blogul scris de oamenii din Țara lui Andrei: ”Fiecare dintre noi ştim câte un Profesor Iniţiativă. E omul ăla care ne-a inspirat ca elevi, a crezut în noi şi ne-a dat curajul să ne schimbăm viaţa într-o mai mică sau mai mare măsură. Dar ei ne pot inspira chiar şi după ce am părăsit de mult băncile şcolii. Ei pot fi impulsul de care avem nevoie atunci când vrem să schimbăm ceva în comunitate şi lipseşte acea scânteie. Astfel, dacă ai o idee care poate schimba lumea din jurul tău, ei te pot ajuta. Noi îţi oferim exemple de adevăraţi Profesori Iniţiativă, oameni care au fost o inspiraţie pentru alţii şi au venit cu iniţiativa de a schimba oamenii din jurul lor. Suntem siguri că te vor inspira şi pe tine.
Iar dacă exemplele lor ţi-au deschis orizontul şi ţi-au dat încredere, e rândul tău să dovedeşti că Se poate! Formează-ţi o echipă din elevii şcolii tale şi un alt cadru didactic, înscrie-te în competiţia Şcoala lui Andrei şi poţi deveni şi tu un Profesor Iniţiativă!”
