Goran Bregovic la Serbările Timișoreana

Prima mea întâlnire cu un festival al berii a avut loc acum aproximativ 10 ani. Pe atunci, timișorenii se delectau cu bere de un singur fel, și aia de multe ori dreasă cu apă, cu veșnicul și unicul concert Cargo și cu activități câmpenești, dar nu prea multe.

Lucrurile s-au schimbat de atunci. Acum avem la Timișoara un eveniment special dedicat berii: Serbările Timișoreana. Organizarea este mult mai bună decât în alți ani și asta se vede la fiecare stand al meșteșugarilor, în ținutele maeștrilor berari și ale hangițelor, în discursul organizatorilor și în calitatea trupelor de pe scenă. Serbările Timișoreana nu mai sunt doar o adunare câmpenească cu mici și bere (deși, în continuare, tradiționalele preparate românești nu lipsesc din peisaj), ci sunt o poveste despre tradiția berii în Timișoara.

Nu știu câți dintre voi știați, însă la Timișoara Fabrica de Bere a fost făcută pentru românii din cartierul Fabric. Oamenii rămăseseră fără apă potabilă și uite așa Prințul Eugeniu de Savoya a decis să facă prima fabrică de bere din România. Povestea o găsiți pe fiecare halbă de Timișoreana și în fiecare discurs al maeștrilor berari din fabrică. Dacă sunteți curioși cum se face berea, Timișoreana își deschide porțile în perioada festivalului. Apropo, Serbările Timișoreana au început aseară, cu un concert Zdob și Zdub și durează 10 zile. Programul complet îl găsiți pe site-ul evenimentului.

Dar să nu ne mai lungim cu vorba și să vă spun câte ceva despre ce se întâmplă azi: Goran Bregovic va urca pe scena Serbărilor Timișoreana pentru a susține un concert de zile mari. Eu, una, abia aștept să-l văd, că mi-am tot dorit să ajung la un concert de-al lui, dar n-am avut niciodată ocazia. Dacă sunteți în Timișoara e musai să veniți deseară la Stadion, la concert, începând cu ora 21:00. Dacă nu sunteți în oraș puteți vedea concertul prin intermediul streaming-ului live de e Facebook. Vedeți detalii în evenimentul creat special pentru Serbări.

Tot cu ocazia Serbărilor Timișoreana (care în acest an au loc doar în Timișoara, pentru a celebra fanii adevărați și mereu alături de brand), în oraș vin bloggeri din toată țara  pentru a simți pulsul evenimentului. Este o premieră, la fel ca multe altele din acest eveniment. Dacă vreți să vedeți cum simt bloggerii din țară Serbările Timișoreana, vă invit să citiți pe blogurile lor:  RuxaCiprian și Razvan în acest weeend,  iar weekend-ul viitor Florica, Zicu și Eftimie.

Vă las acum, plec să mă delectez c-o Brună, noul sortiment de bere introdus de Timișoreana. Ceea ce vă doresc și vouă 🙂

 

1 Comment

  1. de cand vreau eu sa ajung la Timisoara…pacat ca e asa departe de Bucuresti, dar cu un asa invitat special cred ca imi fac drum

       0 likes

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:

Acest website folosește cookies. Detalii.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close