Serbările Cetății Oradea

Events

După ce-am lăsat în urmă, la Timișoara, un eveniment gata-gata să înceapă (după 2 luni de pregătiri), am dat fuga la Oradea să particip la Serbările Cetății (mulțumesc Flavius Bunoiu pentru invitație și Alexandra pentru că ești șoferiță bună și relaxată). Recunosc, până acum 2 ani abia de știam că Oradea are o cetate așa mare și cu istorie înșirată pe mulți ani. Dar de când am descoperit-o, am început să o îndrăgesc tot mai tare.

Așa că uite-mă în prag de sărbătoare cum bat la porțile Cetății. Drept e că partea medievală a artei m- atras întotdeauna, doar de-asta am și participat la alte festivaluri de același profil din țară. Dar cum n-am văzut niciodată cum se desfășoară activitățile în Oradea, era musai să vin.

Festivalul se află la a 14-a ediție și văd că reușește de minune să contureze o atmosferă medievală. Ni s-au pregătit concursuri de tir cu arcul, activități interactive cu meșteșugari, ghidaj în Cetate, teatru cu specific medieval și chiar o lecție deschisă despre patrimoniul și arhitectura orădeană. Toate asezonate cu concerte în aer liber, fie ele de muzică medievală sau mai nouă cu vreo câteva generații. Dar mai multe despre program găsiți aici

Ce vreau să punctez este că evenimentele de promovare a cetăților medievale ar trebui să fie tot mai multe, de la an la an și tot mai cunoscute. Este vorba de promovarea unei părți din istoria noastră despre care ar trebui să vrem să știm mai multe, pentru că ne conturează evoluția ca oameni, ca indivizi și ca popor.

Mi se pare cumva ciudat că lumea cunoaște un singur eveniment de acest gen din țară, când la doi pași de noi e, uite, ditai Cetatea, cu ditai povestea și așa un festival fain care s-o promoveze. Eu vă invit să fugiți aici, la Oradea, în weekend-ul acesta. O mini vacanță de două zile într-o atmosferă rupătă din povești nu poate decât să vă facă bine.

2 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:

Acest website folosește cookies. Detalii.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close