Cugetare din miez de noapte

La Feminin May 6, 2011 CristinaTM

Totul se întâmplă mult prea repede. Evenimente, oameni, idei, trec rapid prin viața mea. Parcă aș asista în permanență la curse de Formula 1. Doar că nimic nu se învârte la nesfârșit pe un circuit, ci aleargă pe un drum foarte întortochiat, plin de tot felul de obstacole. Alerg și eu cât pot de repede, încercând să nu rămân în urma lucrurilor sau a oamenilor.

Dar uneori obosesc tare de tot și aș vrea să mă pot opri undeva pentru câteva momente. Să îmi amintesc pentru ce mă chinui și pentru ce nu dorm nopțile. Întâmplarea face ca răspunsul meu să fie la un telefon distanță. Îmi sun omul-liniște, îmi spune o poveste frumoasă, îmi amintesc că el e motivul pentru care mă trezesc dimineața zâmbind și restul nu mai contează. Nici somnul pierdut, nici oamenii care îmi strică toată karma, nici tonele de muncă nu mai înseamnă nimic pentru cinci minute. Sunt doar eu și vocea caldă a omului-liniște, care-mi amintește că viața mea e ceea ce există dincolo de haos.

E ciudat cum am căutat atât timp oameni care-mi seamănă, când, defapt, aveam nevoie de un om care să mă tempereze.

2 Comments

Bloggerii și advertorialul

Product, Timisoara May 5, 2011 CristinaTM

Ieri, la invitația lui Ingrid de la Centrul Cultural Francez, câțiva bloggeri timișoreni ne-am întâlnit cu două reprezentante din Franța ale Bondy Blog. Blogul ăsta e unul foarte cunoscut în Franța și a început să se extindă în mai multe țări francofone. Fetele s-au gândit că ar fi o idee bună să încerce să facă…un fel de filială a blogului și la noi, în Timișoara.

Tema centrală a blogului este jurnalismul cetățenesc. Practic, pe Bondy Blog se scrie despre viața de zi cu zi din oraș. De la evenimentele la care participă autorii, la problemele vieții de zi ci zi, pe Bondy Blog găsiți de toate, pentru că încearca să surprindă cât mai bine spiritul orașului din care se scrie. La Timișoara s-a început deja lucrul la blog și va fi lansat, cel mai probabil, săptămânile următoare.

În cadrul discuțiilor de ieri cu fetele de la Bondy Blog s-a ridicat la un moment dat problema articolelor plătite pe bloguri. Pe Bondy Blog nu se acceptă niciun fel de advertorial și fetele susțin că un blogger nu mai este blogger adevărat în momentul în care începe să scrie advertoriale. Ce mi s-a părut foarte interesant este că noi, bloggerii timișoreni care am participat am avut opinii total diferite față de ele. S-a simțit puternic diferența de abordare a conceptului de blogging.

Părerea lor a fost că un blogger nu ar trebui să accepte sub nicio formă să fie plătit pentru articolele pe care le scrie, pentru că devine dependent de banii pe care îi câștigă din blog și motivația lui inițială (aka pasiunea pentru a scrie) se pierde în momentul în care se pune problema banilor. Noi, pe de cealaltă parte, am fost de părere că atât timp cât îți păstrezi obiectivitatea atunci când scrii despre un produs, nu e nimic greșit în a accepta campanii plătite. În plus, fetele au susținut că, în momentul în care, ca blogger, nu anunți cine te-a plătit să scrii un anumit articol practic îți minți cititorii. Ok, poate e un verb cam dur, dar se refereau la faptul că nu ai transparență, deci pierzi din credibilitate.

Acum vă întreb pe voi, cititorii mei, ce părere aveți despre toată treaba asta cu articolele plătite pe bloguri. Eu îmi mențin părerea și cred în continuare că, atât timp cât ești sincer când scrii despre un produs, nu ar trebui să conteze dacă articolul e plătit sau nu. Opinia oricum e aceeași, indiferent dacă ești sau nu plătit să scrii.

12 Comments

Ce vor femeile?

La Feminin May 4, 2011 CristinaTM

Mi s-a întâmplat de vreo câteva ori să mă întrebe bărbații din jurul meu ce vreau defapt. De fiecare dată mi se părea că răspunsul este evident și întrebarea lor este retorică. Apoi, la o analiză mai atentă, mi-am dat seama că, într-adevăr, de multe ori suntem prea criptice pentru ei. Că nu știm să le spunem clar ce vrem și atunci îi derutăm.

Așa că, la invitația celor de la The Sexist, am scris așa, frumos, cu un fel de subpuncte, care cred eu că sunt nevoile femeilor în general. Și nu m-am referit la pofte, mofturi sau stări dubioase de PMS. Am încercat să găsesc un numitor comun al nevoilor noastre. Spuneți și voi, am scăpat vreuna?

Articolul în găsiți aici.

4 Comments

Tu vii la PRbeta?

Events, Timisoara May 3, 2011 CristinaTM

Speakerii
Mai sunt doar 9 zile până la vă mai puteți înscrie. Dacă ar fi să vorbesc despre ce înseamnă asta pentru mine, v-aș obosi colosal, pentru că e proiectul meu cel mai drag și cu siguranță nu m-aș opri din scris o vreme. Așa că m-am gândit c-ar fi mai bine să vă spun cam ce cred eu că ar putea să însemne pentru voi.

În primul rând, o să fie un loc în care găsiți răspunsuri la întrebările despre comunicare pe care le-ați strâns până acum. Toți citim articole de pe marile site-uri de PR, dar majoritatea sfaturilor și sugestiilor de acolo nu sunt neapărat aplicabile și în România. Că la noi e altfel piața și altele sunt reacțiile oamenilor la online față de cele din Occident sau din SUA.

În al doilea rând, să vă pregătiți pentru debate. Punem PR-iștii, bloggerii și jurnaliștii față în față și nu plecăm de acolo până nu găsim o soluție (sau mai multe) prin care să comunicăm eficient între noi. Ne-am plâns destul și unii și ceilalți despre cât de prost se comunică. Acum e momentul să lăsăm românismele acasă și să începem să căutăm soluții.

Apoi ar fi ceva de-a dreptul interesant. Exemple de campanii românești cu rezultate bune în online. Toate proaspete, din 2010, cu explicații clare și, acolo unde este cazul, cu detalii despre bugetele investite. Mulți au impresia că aruncă bani pe geam când vine vorba să comunice online despre un produs sau despre un brand. Speakerii vor demonstra că rezultatele sunt vizibile, se pot monitoriza și banii investiți merită până la ultimul leu dacă sunt cheltuiți cu cap.

Bine, să nu uităm de networking cu oamenii de comunicare cu care n-ați apucat încă să vă întâlniți. Aici inclusiv eu am de recuperat, că nu am avut cum să interacționez cu toți până acum.

Cred că astea sunt cele mai bune motive pentru care cineva și-ar dori să participe la PRbeta. Dacă aveți și alte motive, lăsați un comentariu, că eu aș vrea să știu fiecare om pentru ce vine acolo. Între timp, vă mai puteți înscrie până în 10 mai, inclusiv. Nu mai prea sunt locuri, deci grăbiți-vă!

2 Comments

Într-o zi voi conduce lumea

La Feminin May 1, 2011 CristinaTM

Ciudați sunt oamenii, cu obiceiurile lor cu tot. Se trezesc după ce răsare soarele, de obicei cam pe la ora 7. Unii dorm până la prânz, dar nu mă doare foarte tare asta, că oricum ziua mea începe devreme, pe la 7 odată cu trezirea primilor oameni. Leneveala de dimineață e foarte importantă pentru mine. Să simt aproape căldura cuiva drag la fiecare început de zi e absolut minunat și cu greu mă lipsesc de asta atunci când e nevoie. Așa că profit din plin de fiecare zi și, înainte să mănânc sau să simt miros de cafea, mă pisicesc în stil propriu vreo 20 de minute.

Până unii își beau licoarea aia neagră cu miros delicios, eu mănânc și mai lenevesc o vreme. Apoi ne mutăm în ”birou” și ne apucăm de treabă. Unii tastează de zor, eu citesc ziarele. Nu am înțeles prea bine ce-i atrage pe oameni la chestia aia cu butoane multe care dă căldură și scoate zgomote ciudate. Sunt trei în casa asta și toți trei au o relație strânsă cu laptopurile alea ale lor. Ba, mai nou, și-au luat și miniaturi cu multe butonașe, jocuri și muzică. Nu înțeleg de ce au nevoie de ele când, pentru a-și umple timpul, ar putea foarte bine să stea cuminți la soare, cu un ziar, așa cum fac eu.

N-am chef să văd oamenii cam jumătate de zi. Mă bucur că nici ei n-au chef de mine și mă lasă în pace să-mi văd de ale mele. Din când în când îi verific să văd dacă lucrează cuminți pe laptopurile alea și le mai aduc aminte să mănânce. Mie mi se face foame cam la 4-5 ore. Ei mănâncă de vreo 2 ori pe zi. Cum ziceam, ciudate creaturi. Am încercat să îi înțeleg și am început să apăs și eu butoanele alea cu litere desenate pe ele. Am reușit să și stric un laptop, în speranța că poate măcar unul din oameni își va umple timpul cu răsfățul meu, mai mult de jumătate de oră. N-a funcționat.

Spre seară mă plictisesc de lenevit și mă apucă cheful de sport. Păcat că nimeni nu are atâta energie. Așa că reușesc zilnic să-i obosesc pe toți trei. Cine-i șeful în casa asta? Evident că eu, din moment ce ei pică rupți de oboseală după câteva ore de butonat și alergat apoi prin casă cu mine sau după mine. Când nu vreau să-i las să doarmă, mai sparg câte ceva. Am observat că-și iubesc cănile de cafea, așa că acolo atac de fiecare dată. Oricum, cred că sunt cel puțin 50 de căni în casa asta. Ce să și faci cu atâtea?

În fine, după ce sting ei becurile seara, în speranța că nu-i văd cum dorm, mă mai agit prin casă vreo oră. Dormim când zic eu să dormim, nu când au ei chef. Totuși, când simt căldura omului drag și liniștea cu care respiră în somn, mă cuibăresc sub pătură, în brațe și dorm și eu puțin. Mâine e o nouă zi în care trebuie să le distrug tehnologia. Toată atenția trebuie să fie la mine, nu la jucăriile alea cu butoane.

Ah, sunt o ființă insensibilă, am uitat să mă prezint. Salut, sunt Lipton și tocmai am capturat un laptop. Uite și-o poză cu mine, făcută cu jucăria cu butoane, să știți cine-i șeful în casă la Trei Iezi.

9 Comments

Să nu visezi la fericirea celorlați

Decalogul Cretian May 1, 2011 CristinaTM

În permanență ne comparăm cu ceilalți. Nu ne putem poziționa corect dacă nu dăm un ochi și-n curtea vecinului, pentru că de cele mai multe ori nu știm aprecia bine lucrurile și tindem să devenim subiectivi, chiar dacă ne batem cu pumnul în piept că suntem exemple de obiectivitate.

Implicit, odată ce observăm anumite posesiuni ale vecinului, nu ne putem abține să nu vrem și noi. O casă mai mare, mobilă mai bună, mașină nouă, nevastă frumoasă, copii deștepți, știi tu. Doar se întâmplă atât de des să credem că ce au alții e mai frumos decât ce avem noi și, cu cât ne e mai greu să achiziționăm ceva, cu atât ni se pare mai fascinant. Ba, nu puține sunt cazurile când nu ne satisface ideea de a avea un lucru ca al vecinului și vrem să avem chiar CEVA-ul ăla pe care-l ține el în curte.

Avem impresia că fericirea pe care o afișează alții poate fi a noastră dacă le imităm modelul de a trăi. Din păcate, uităm că în spatele casei de nu știu câte sute de mii de euro stă o ditai ipoteca, mașina e cumpărată în leasing, nevasta are mai mulți prieteni decât media normală și copiii stau mai mult în baruri decât la școală. Bineînțeles că de afară nu se văd toate astea. Dacă te uiți mai atent o să începi să vezi că ceea ce credeai că e fericirea absolută nu-i decât un alt șir lung de compromisuri despre care nu se vorbește în public.

În plus, la ce să ne dorim fericirea altora? Doar pentru că așa am văzut noi în reclamele Coca Cola că trebuie să arate o familie, nu înseamnă că ăsta-i modelul fericirii absolute. Suntem construiți diferit, crescuți diferit și adaptați fiecare în felul lui la lumea în care trăim. Cum poate cineva să pretindă un etalon al fericirii când nu suntem în stare să definim ce înseamnă pentru noi fericirea sau tindem să ne răzgândim la fiecare 2-3 ani?

4 Comments

Month: May 2011