Să nu hulești ce cât de cât iubești

Decalogul Cretian February 12, 2011 CristinaTM

La șezătoarea din sat, în birtul preferat, la o șuetă cu prietenii aiurea în tramvai, bârfa e la ordinea zilei. Toată lumea vorbește despre toată lumea. Să arunce primul cu piatra ăla care n-a bârfit în viața lui pe cineva! Ok, deci de bârfit, toți bârfim. Dar pe cine?

Sunt oameni pe care îi cunoști tangențial, despre care auzi tot felul de lucruri, despre care știi, la rândul tău, anumite povești. Dar sunt și oamenii ăia care ți-s dragi. Despre care nu-ți place să auzi sau să spui lucruri rele, pentru că doare să-i vezi altfel decât așa cum îi știi tu. Nu vrei să-ți schimbi percepția despre ei, pentru că tu îi iubești pentru ceea ce crezi că sunt și pentru ceea ce ți-au arătat ție că sunt. Poate alții nu s-au bucurat de aceleași privilegii din partea lor. Poate sunt doar invidioși pe relația dintre voi. Important e că se nasc mereu povești care dor și pe care le-ai vrea aruncate undeva într-un colț, departe de urechea ta.

Nu-mi place să aud oamenii vorbind de rău persoane care ar trebui să le fie foarte apropiate sau pe care le fac să creadă că le sunt foarte apropiate. Poate e doar o metodă defensivă, poate mă simt eu bine cu impresia pe care mi-am făcut-o despre anumiți prieteni sau pur și simplu nu suport să aud pe cineva vorbind de rău oameni pe care eu îi admir sau îi iubesc. Îmi amintesc cum, acum o vreme, un prieten drag mie nu avea o impresie prea bună despre un alt prieten. Mie-mi erau, atunci, tare dragi amândoi, chiar dacă nu le-am zis asta. Mno, pe prietenul ăsta drag l-am rugat să nu-mi mai evidențieze defectele celuilalt, pentru că mă deranja, chiar dacă știam că are dreptate. După ceva timp, m-am dus la ușa lui să-i spun că a avut mare dreptate, dar m-a durut tare treaba asta. Pentru că, la un moment dat, celălalt mi-a fost drag.

Din păcate, am întâlnit și cazuri de oameni care, după ce s-au despărțit de cineva, au început să împrăștie povești urâte despre omul cu care au împărțit aceleași pijamale pentru o vreme. Acum, mă întreb, oare dacă te-ai asociat cu o persoană și apoi, chiar dacă nu mai e lângă tine începi să vorbești urât, nu-i ca și cum ți-ai face antireclamă? Ok, toți greșim, toți ne îndrăgostim de oameni nepotriviți uneori. Dar hai să nu scuipăm unde altădată am ridicat altare. Că-i păcat. Cu siguranță atunci când am început să investim sentimente în omul ăla, am văzut ceva frumos și cu potențial de bine. Hai s-o lăsăm așa cum e și să încercăm fiecare să ne vedem de treaba noastră, că-i mai sănătos.

*Denumirea de ”Decalogul Crețian” este marcă înregistrată Cristian Sitov

2 Comments

Apasă-l în taxi

Product, Timisoara February 10, 2011 CristinaTM

După o zi mai lungă decât o săptămână de post, m-am hotărât să iau un taxi până acasă în seara asta, deși în ultima vreme umblu mai mult pe jos. De, puțină mișcare face bine la siluetă. Totuși, congelată de frig, coruptă de o prietenă cam la fel de obosită, am luat un taxi.

Am înnebunit-o și pe ea azi cu ringtone-ul pe care l-a facut Cristi. Mi se pare cel mai enervant și amuzant (nu mă pot decide între calitățile astea, bine?) ringtone din ultima vreme. Mno, am trecut la alte subiecte până ne-am urcat în taxi. Am uitat de ringtone. Pe la jumătatea drumului, începe să se audă nenorocirea: apasă-l, apasă-l, apasă-l! inițial am crezut că am uitat laptopul pornit și cine știe cum am dat drumul ringtone-ului. Când colo, se auzea de la taximetrist! Da, de la taximetrist.

Adică acest minunat ringtone a ajuns, în mai puțin de 24 de ore să fie sunet de apel în iPhone-ul unui taximetrist. Îl are de la alt taximetrist, care nu se știe de unde l-a procurat. Sunt curioasă cât de departe și în cât de scurt timp o să ajungă chestia asta. Uite cum s-a născut ditai viralul, fix sub ochii noștri, în Timișoara.

3 Comments

Înscrie-te la Geekmeet24

Events, Timisoara February 8, 2011 CristinaTM

Ne-am întâlnit în 30 ianuarie la a 15-a ediție de Geekmeet Timișoara. Detalii aveți, ca de obicei, pe Geekmeet.ro. Ce vreau să vă povestesc azi e ce s-a discutat în legătură cu noua ediție a Geekmeet24. S-au prezentat trei proiecte, s-a stabilit că se muncește pentru toate trei.

Primul despre care s-a vorbit a fost 2% Pentru Voi. Proiectul are nevoie de o strategie de comunicare, preferabil online, prin care Fundaţia Pentru Voi să ajungă la cât mai mulți oameni care sunt dispuși să direcționeze 2% din impozitul pe venit datorat statului, lor. Știți voi, e vorba de cei 2% pe care îi donăm anual diverselor ONG-uri care ne sunt dragi. Pentru acest proiect, oameni de comunicare, bloggeri, cunoscători într-ale Facebook-ului, Twitter-ului și alte rețele sunteți bineveniți, așteptăm să vă înscrieți.

Al doilea proiect prezentat ține de biblioteca județeană. Clar un proiect pentru binele întregii comunități de oameni cititori ai orașului. Biblioteca Virtuală, cum a fost denumit proiectul, are ca obiectiv transformarea în cărți virtuale a cât mai multe cărți reale ale Blibliotecii Judeţene Timiş. Practic, odată pusă pe picioare, biblioteca virtuală va oferi acces oamenilor la resursele actualei biblioteci și va ajuta la păstrarea în timp a cărților care acum, în format fizic, se uzează foarte ușor, ținând cont prin câte mâini trec. Pentru acest proiect e nevoie de programatori PHP, oameni care să lucreze la interfața aplicației în HTML+CSS, un designer și niște oameni pasionați de promovare online, că va avea nevoie și de asta.

Înregistrarea şi raportarea bicicletelor furate, ultimul dintre proiectele prezentate, are potențial să devină o chestie internațională. Se adresează oamenilor care au o bicicletă și nu vor să rămână fără ea. Hoți sunt destui și, momentan, bicicletele nu au număr de înmatriculare. Bine, au doar cele de la Verde pentru biciclete, dar și alea pot fi date jos ușor. Numerele, zic. proiectul propune realizarea unei baze de date publice, în care posesorii de biciclete își pot înregistra bicicleta. Pentru asta ar trebui să primească un cod unic, la cumpărare sau printr-o altă metodă, la care oamenii încă se gândesc. odată înregistrată în baza de date, bicicleta poate fi verificată. Așa vom știi dacă ne-am cumpărat o bicicletă de import Germania sau una furată de la cineva din cartierul vecin. Se urmărește raportarea bicicletelor furate și o mai bună comunicare între posesorii de biciclete, vânzători și poliție, dacă e cazul.

Pentru acest proiect avem nevoie de programatori pentru realizarea părţii de back-end, dar şi pentru implementarea front-end-ului. Binînțeles, nelipsitul designer. Pentru că e vorba de un proiect dedicat comunității de cicliști, primim cu dragă inimă posesori de biciclete cu idei de promovare. Sunt bine primiți orice oameni de comunicare, defapt.

Așadar, proiecte sunt destule, muncă e suficientă pentru cele 24 de ore (pe care le-am împărțit în 2 zile: 12 ore sâmbătă, 26 februarie și 12 ore duminică, 27 februarie), chef să fie și oameni destui.

Înscrierile se fac aici. Evenimentul se desfășoară la coworkTM şi este sponsorizat de Porsche Timişoara și Ottima Pan.

4 Comments

Se caută grafician DTP și programator

Product, Timisoara February 7, 2011 CristinaTM

Din nou job-uri pentru timișoreni. Sigur ați auzit de Print Press dacă locuiți în Timișoara. Sunt oamenii la care faceți printuri, acolo, peste drum de Papillon, în Unirii. Le-ați dat mult de lucru, se pare. Acum au nevoie să-și mărească echipa cu un programator și un grafician DTP. Vă las mai jos descrierile job-urilor.

1. PROGRAMATOR PHP

Treaba programatorului va fi dezvoltarea de aplicații web, evident. Se caută candidați pentru “full time, part time sau project based”.

Ce se cere:

– PHP/MySQL nivel avansat, HTML + CSS nivel avansat, CSS Table-less coding nivel avansat, Javascript
– SEO – noțiuni de bază
– Engleză – nivel mediu
– Dezvoltarea și întreținerea de aplicațiiweb PHP/MySql/Java- crearea și optimizarea de baze de date MySql – integrarea CMS (Drupal, WordPress, Joomla, sau Custom) cu layout-ul creat de către designeri.
– Optimizarea aplicațiilor noi sau a celor deja existente din punct de vedere al vitezei, securității și compatibilității cu standardele actuale.

2. GRAFICIAN DTP

Omul va lucra direct cu clienții, va prelua de la ei grafica și va pregăti fișierele în formatul de tipar/producție. Preia de la designer creațiile grafice și le adaptează pentru tipar, verifică tehnic și optimizează machetele pentru tipar, respectă cu strictețe cerințele clientului și deadline-urile. Face și paginațe, modifică layout-uri, retușează și ajustează imagini, în așa fel încât clientul să fie mulțumit.

Ce se cere:

– Cunoştințe ale programelor de grafică (Corel Draw, Photoshop, Illustrator, Acrobat Profesional).
– Capacitate de a lucra atât în mod independent, cât şi în echipă

CV-uri puteți trimite la contact@printpress.ro.

Acum spor, că muncă este destulă. Baftă!

1 Comment

Zâmbiți, vă rog!

La Feminin, Timisoara February 7, 2011 CristinaTM

M-am plâns de vreo câteva ori că ospătarii și chelnerii nu știu să zâmbească. Mă zgârie pe retină fața lor tristă și sictirită și m-am gândit că ar trebui făcut ceva în sensul ăsta.

Discutam azi cu o prietenă și să vezi ce mi-a povestit. Cică era într-o zi în ceva birt în care, bineînțeles, ospătărița era mai acră decât lămâia pe care i-a adus-o pentru ceai. A încercat fata să comunice cu ospătărița, să mai arunce o glumiță pe ici pe colo, dar degeaba. Și-a băut ceaiul rapid și a cerut nota.

A plătit exact prețul ceaiului. Nu pentru că e o zgârcită, ci pentru că s-a simțit aiurea în locul ăla în care ospătărița crede că zâmbetele dăunează grav sănătății. Să se facă mai bine înțeleasă, când a plătit nota, a scris frumos pe hărtiuță: ”No smile, no tip.”

De aici ne-a venit o idee. Ce-ar fi dacă, atunci când mergem în locuri în care personalul e mai amar decât cafeaua fără zahăr și lapte, nu am lăsa deloc ciubuc și am scrie toți pe nota de plată: No smile, no tip? Poate s-ar mai umaniza și creaturile astea care muncesc prin birturi. Ce ziceți? Ne mobilizăm?

9 Comments

Să nu-ți faci chip cioplit

Decalogul Cretian February 5, 2011 CristinaTM

… și să nu te închini lui.

Obsesiile oamenilor sunt nenumărate. De la melodii puse pe repeat câte 2-3 zile, la tapetat camera cu pozele unei tipe, am avut ocazia să văd o mulțime.

Prietenii psihologi mi-au spus că cele mai multe obsesii sunt generate de teama de eșec. Aici discuția ar fi mai complexă. Eșecul, ca iadul, e perceput de fiecare în felul lui. Pentru unii, cel mai mare eșec este singurătatea. Pentru alții e lipsa de recunoaștere din partea celorlalți sau lipsa banilor sau mai știu eu ce lipsă. Important e că teama asta autoindusă duce la obsesii. Atunci când găsim ceva ce credem noi că poate deveni subiectul liniștii și împlinirii noastre, avem toate șansele să devenim obsedați de acel lucru. Defapt, suntem obsedați de pierderea lui. De ce s-ar întâmpla dacă anumite constante din viața noastră s-ar schimba din cauza lipsei unui acel CEVA.

Și de aici…haosul. M-am plâns de vreo câteva ori că în jurul meu gravitează stalkeri. Obsesiile astea umane mi se par cele mai nasoale. Că dacă ești obsedat de o melodie și o asculți pe repeat vreo 3 zile, singurul lucru rău pe care-l poți face cuiva este să-l enervezi și să te înjure zdravăn. Dar dacă viața ta are ca centru al universului o persoană, apoi eu zic c-ar trebui să te controlezi puțin la cap. La fel cred și despre fanaticii religioși. Da, unii cred în Dumnezeu, alții în Allah, alții în forțe divine fără nume și fără scop, alții nu cred în nimic. Irelevant. Dar dacă ajungi să construiești altare și sfinți și să umbli la pupat de moaște, cred că undeva n-ai înțeles bine despre ce-i vorba în povestire. Cu atât mai mult cu cât știu cazuri în care oamenii s-au călcat în picioare la propriu pentru a ajunge să atingă niște oase îmbălsămate.

Bineînțeles, foarte întâlnite și discutate doar cu anumită perdea sunt obsesiile sexuale. Să nu te scape ceasu’ rău pe ceva site-uri porno mai BDSM că te crucești de ce-i pe acolo. Problema nu e că mulți vor să încerce o dată sau de două ori. E normal, curioși suntem de când lumea. Durerea e că am cunoscut cazuri de oameni care-și umplu sertarele dulapului cu bikini ai tipelor cu care și-o pun. Sau cu parfumurile preferate ale iubitei, cătușe de diverse forme și mărimi, poze luate de pe interneți și lista poate continua. Mai trist e că ajung să nu mai simtă niciun fel de plăcere în sexul normal și trebuie să-și provoace în permanență tot felul de scenarii bolnave pentru a atinge un orgasm. La ce să complici lucrurile într-atât?

N-am o problemă cu practicile sexuale ale oamenilor, Doamne ferește! Dar dacă ajungi să faci rău altora sau chiar ție prin comportamentul pe care-l ai, musai să vezi un doctor. Nu mai insista în prostia ta, că riști să te trezești cu ordine de restricție, amenzi sau poți chiar să te rănești singur așa rău de să ajungi invalid.

Știi, obsesiile astea se vindecă cu ajutor de specialitate. Dar, în primul rând, trebuie să-ți dai singur seama că ai o problemă. Degeaba vin eu să-ți spun că ești dereglat. Cel mult n-o să mai vorbești cu mine toată viața. Ar fi indicat să îți dai seama din toate refuzurile pe care le primești și din toate mutrele alea strâmbe pe care ți le aruncă oamenii din jurul tău că ceva, undeva, e greșit în comportamentul tău. Du-te și tratează-te. Ne-ai fi de mare ajutor tuturor.

Bun. Și acum obsesia muzicală a momentului, via Richie.

8 Comments

Dileme existențiale

La Feminin February 3, 2011 CristinaTM

Am mai spus-o și altă dată: lucrurile care ne sunt inaccesibile ne atrag cel mai mult. Pentru că știm că nu le putem avea. Acum motivele pentru care nu avem acces la un anumit lucru sunt diverse. Dar azi vreau să vorbim despre situațiile alea în care singurul motiv pentru care nu putem avea un anumit CEVA e conștiința noastră.

Normele sociale ne-au învățat că nu e bine să-ți dorești ceva ce aparține deja altcuiva. Nu-i frumos să vrei capra vecinului, dar e sănătos și chiar indicat să-ți cumperi și tu una în caz că ai nevoie. Dacă vecinul vinde capra respectivă, poți, liniștit, să fii tu cel care o cumpără. Adică el renunță la ceva, tu ai tot dreptul să intri în posesia bunului respectiv. Bun, ăsta e cazul fericit în care vorbim de posesiuni fără suflet. Așa mi s-a spus: că numai oamenii au suflet în lumea asta (deși eu tind să cred altceva, dar acum nu deschidem subiectul).

Ce faci când, uitându-te peste gard la vecin în curte, nu vezi capra păscând liniștită, ci vecina, draga vecină întinzând haine pe sârmă și făcându-ți ocheade. Să zicem că vecinul n-o mai vrea și se despart. vecinul se mută pe aceeași stradă, peste drum. Vecina rămâne tot acolo, tot cu sârma de rufe și în continuare îți face ocheade.

Acum, să ne fie clar. Vecinul îți era prieten de pahar la birtul satului, îți mai dădea câte o mână de ajutor prin gospodărie, mai schimbați câte o impresie, ce mai tot atât. Vecinul ți-e amic. Dar vecina nu mai e a lui, știi că-i placi, știi că te place. Ai cam sări gardul la ea, că parcă simți tu că nu mai poți să stai în propria-ți curte. Totuși, ca un om crescut cu bun simț, începi să te gândești dacă nu cumva e greșit ce faci. E totuși fosta unui prieten și știi că tot satul te-ar atăta cu degetul dacă ai sări gardul. Că i-ai mai făcut tu câte o vizită când nimeni nu știa, e altă poveste. Nu trebuia să suporți ocara satului și vecinul era fericit în neștiința lui.

Vecina, acum singură la casa ei, îți spune că tare s-ar ferici dacă ai desființa gardul ăla nenorocit dintre curțile voastre. Tu ce faci? Sari gardul sau îți vezi liniștit de treaba ta, chiar dacă vecina aia apare în visele tale în fiecare noapte? Ce-i mai puternic în povestea asta: conștiința sau fructul oprit?

20 Comments

Cap sau pajură

La Feminin February 2, 2011 CristinaTM

Mi se întâmplă să nu știu exact ce reacție să am în anumite contexte. Cred că ni se întâmplă multora dintre noi. Vorbesc de cazurile acelea…să le numim delicate, în care știu că orice aș alege să fac, cineva o să iasă șifonat din asta. În general, încerc să fac să fie bine, așa cum spune și Andrei că e frumos și sănătos. Dar nu întotdeauna știu din prima cum.

În cazurile astea de dileme personale, cer sfatul oamenilor pe care îi știu aproape. Adică prietenilor. Le prezint situația cât de obiectiv pot, pentru că, până la urmă, toți suntem subiectivi, mai ales când vine vorba de propria persoană. Apoi le cer un sfat sau o părere. În timp ce ei îmi spun ce părere au, eu analizez și ce aud și ce simt în legătură cu asta.

A găsi răspunsul corect când văd o dilemă doar din perspectiva mea e cam ca atunci când aș vrea să dau cu banul, dar am doar o monedă cu aceeași chestie pe ambele părți. Deci rog un prieten să-mi tipărească o părere sinceră pe partea cealaltă a banului.

Și apoi, după ce am ascultat cuminte tot ce mi se spune, pun în balans. Sau dau cu banul. Nu iau decizii la întâmplare, cum poate ar părea din ce-am scris mai sus. Știi, când dau cu banul, în timp ce el e în aer și încă nu știu ce rezultat o să primesc, eu știu deja ce răspuns aștept din partea lui. Sentimentul ăla pe care îl am când mintea mea își dorește ca moneda să pice pe o anumită parte e momentul în care îmi dau seama defapt ce rezolvare vreau să aplic în cazul dilemei respective. Așa că, indiferent dacă iese cap sau pajură, în mintea mea decizia a fost luată, banul uitat pe undeva și sunt gata să acționez așa cum consider că e cel mai bine.

Uneori sfatul prietenilor e răspunsul pe care îl caut. Atunci mulțumesc frumos pentru ajutor și fac așa cum mi s-a spus. Alteori, mă ajută să-mi dau seama că răspunsul era la mine de la bun început și unii mă întreabă de ce le-am cerut sfatul dacă tot după capul meu fac. Alteori, de cele mai multe ori, îmi dau seama că răspunsul e undeva la mijoc. Dacă nu aș avea termen de comparație, mi-ar fi mult mai greu să iau o decizie. Că așa sunt eu. Uneori analizez lucrurile mult prea în detaliu și pierd chestiunile cu adevărat importante.

6 Comments

Month: February 2011