O șansă, două șanse
Una din cele mai frumoase promisiuni: a doua șansă. Că vine vorba de o relație care se destramă, de un job la care trebuie să renunți fără voia ta, de o prietenie pe care aproape ai stricat-o, nu contează. Important e că, la un moment dat, oricine cere o a doua șansă.
De cele mai multe ori, bineînțeles că nu funcționează. A doua șansă, asta, ajunge să fie doar o prelungire la ceva ce știi deja că nu e bun și că ar trebui lăsat în plata domnului. Om fiind, nu te lasă sufletul totuși să nu fii de acord cu încă o încercare. C-o faci pentru că simți tu că se mai poate repara ceva sau doar pentru că nu vrei să fii tu ”ăla rău” în toată povestea ține mai mult de o percepție personală și nu prea are legătură cu rezultatele pe care le-ai putea obține.
Totuși, când știi deja că nu mai are niciun rost, că ai oferit deja a doua șansă în același context și n-a ieșit nimic sau nimic bun, ce faci? Corect ar fi să recunoști că situațiile pot fi asemănătoare, dar niciodată identice și să fii de acord cu a încerca din nou. O perspectivă personală ar fi că dacă până acum nu a funcționat, aproape sigur nu va funcționa nici de acum înainte. Un mare balmoș.
Personal, de fiecare dată când ofer a doua șansă cuiva iese nasol. Dar totuși, de fiecare dată, nu pot spune nu. Pentru că am teoria asta proastă cum că oamenii sunt diferiți și nu reacționează la fel dacă îi pui în situații asemănătoare. Nu știu însă de ce de fiecare dată se întâmplă la fel. Or fi ei diferiți, or fi situațiile diferite, dar nesimțirea e doar una.
Acum, vorba aia, nu-i prost cine cere, e prost cine dă.
5 Comments