Happily Never After

Suntem de multe ori puşi să alegem între două (sau mai multe) lucruri despre care avem impresia că sunt egale. Şi că orice am alege vom alege greşit. Aşa e. Orice alegem, chiar alegem greşit. Pentru că întotdeauna lucrul pe care ni-l facem intangibil, prin excludere, primeşte în imaginaţia noastră proporţii magice. Devenind inaccesibil, îşi câştigă dreptul de a primi atribute fantastice. Şi ne trezim că portocala aceea, la care am renunţat pentru o mandarină, nu mai pare aşa acră acum. Defapt, pentru că e portocală, primeşte iz de cadou, de cântec, de “Într-o zi mi-ai dăruit o portocală…”. Şi atunci, biata mandarină pierde substanţial teren în faţa portocalei pe care acum n-o mai putem avea. Mergem, deci, la magazin şi cumpărăm şi portocala aceea, cotată acum zece minute ca fiind “acră”.

Dar cînd vine vorba de oameni? Cînd realizăm că, în cinismul nostru, uneori trasăm hărţi şi tabele cu “pro” şi “contra” şi că se întâmplă să greşim la calcule? Ce facem atunci? Unde e magazinul de “buyback” cand ai nevoie de el? Ne mulţumim să ne minţim că e mai bine aşa, că oricum nu ar fi decurs lucrurile cum ne-am fi dorit. Nu mai putem face nimic. Pentru că oamenii nu sunt portocale şi unii dintre noi erau absenţi când se preda această lecţie. Şi uite aşa mor poveştile care nu se termină cu “Şi au trăit fericiţi….”.