PRbeta+Status Pimp=Love

Am descoperit Status Pimp la puțin timp după lansarea lui, acum vreo 2 ani. Pentru cei care încă nu știu cu ce se mănâncă, Status Pimp e prima retea de publicitate prin statusuri de Yahoo Messenger din lume. S-a născut la Timișoara și crește frumos. Recent a împlinit 2 ani.

Mi-a plăcut ideea de a folosi statusurile de mess ca sursă de promovare, dar am fost mereu sceptică cu privire la rezultate. Aveam impresia că Pimperii sunt persoane prea tinere și prin intermediul lor se pot promova produse targhetate doar spre publicul tânăr. Mi s-a oferit ocazia să văd că, defapt, lucrurile stau puțin altfel.

Am promovat PRbeta și prin intermediul Status Pimp. Deși am avut ca parteneri media mai multe companii importante, Status Pimp au fost leaderi în topurile noastre. Au adus cele mai multe vizite pe site, adică fix 26% din numărul total de intrări. Pentru că ei oferă foarte transparent (mulțumesc!) toate rezultatele campaniilor, am aflat că dintre pimperii care ne-au promovat, 54% au avut vârste cuprinse între 18 și 24 ani (adică mesajul nostru a ajuns la studenți, care ne erau în target) și 46% au avut peste 24 ani (deci mesajul nostru a ajuns și către oamenii care lucrează de ceva timp, adică fix cealaltă parte a targetului nostru). Încă de la început am ales să nu promovăm evenimentul către elevii de liceu, pentru că am considerat că sunt puțin cam fragezi pentru temele abordate în cadrul PRbeta. Așadar, mesajul nostru a ajuns cu succes doar în mediile în care ne-am dorit.

Apropo de transparență, mi-a plăcut foarte mult că am putut urmări, pe zile, câți oameni au intrat pe PRbeta.ro și din ce categorie de vârstă fac parte. Pentru noi a fost important să avem un flux continuu de vizitatori, pentru că am adus informații noi pe site o dată la câteva zile. În plus, am putut alege să promovăm evenimentul într-o regiune anume a țării. Ne-am dorit ca PRbeta să fie mai mult un eveniment regional, deci am ales să-l promovăm în Banat, Crișana și Ardeal, deși am observat că pimperi există peste tot prin țară.

În concluzie, nouă ne-a plăcut ce poate să facă Status Pimp. Cu siguranță vom mai colabora cu ei și pe viitor, pentru că rezultatele au fost peste nivelul așteptărilor și echipa mereu disponibilă când am avut orice fel de întrebări.

2 Comments

  1. suna foarte bine, dar daca citesti cu atentie iti dai seama ca lipseste cel mai important element.
    26% din fix cate intrari? cateva sute, cateva mii, cateva zeci de mii? mi se pare cea mai relevanta info.
    p.s. cati participanti ati avut la eveniment si felicitari pt el!

       0 likes

    1. Aproape 24k vizite am avut. Zic că-i mult 26% în cazul ăsta. Mulțumim și sper să ne vedem la următorul eveniment.

         0 likes

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:

Acest website folosește cookies. Detalii.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close