Amvest Timișoara recrutează voluntari

JOB

Asociația Amvest s-a născut din dorința de a face bine și a venit ca un pas natural. În Arad, prin intermediul unor oameni faini, dedicați și cu mult suflet, și acum în Timișoara, prin intermediul meu, am organizat o mulțime de evenimente care să vină în ajutorul tinerilor cu posibilitări financiare reduse sau cu dizabilități. Chiar dacă, atât în Timișoara, cât și în Arad (orașele în care avem voluntari) mai există ale asociații, noi credem cu tărie că munca voluntarilor, a noastră, este foarte importantă.

Nu provin dintr-o familie care să-mi fi oferit marea cu sarea. Am fost învățată în viața asta trebuie să te ajuți singur, nu să aștepți ajutor din partea celorlați. Din fericire pentru mine și spre bucuria părinților, am reușit să fac mai mult decât speram și stau pe două picioare ale mele de câțiva ani buni. Am cunoscut oamenii potriviți la momentul potrivit, am luat decizile corecte atunci când a fost cazul și acum muncesc cu drag și spor atât ca freelancer în comunicare, cât și ca voluntar. Chiar așa, anul acesta se împlinesc 10 ani de când fac voluntariat pentru tineri.

Din păcate, nu toți tinerii au norocul meu. Sunt cazuri de copii care nu au apă curentă în casă sau care merg la școală cu acelai ghiozdan de 8 sau 10 ani. Sunt tineri care își doresc să poată merge la școală, dar nu au cu ce se îmbrăca sau încălța și trebuie să lipsească pe parcursul iernii. Și sunt tineri care ar vrea să învețe mai mult decât ce li se predă la școală, dar nu au posibilitatea de a plăti diverse cursuri și traininguri.

Din acest motiv există Amvest. Lunar organizăm donații de haine, rechizite, bunuri de uz general către familiile care au copii și nu își permit să îi ajute să crească frumos. Lunar ne ocupăm de tinerii care vor să învețe mai mult și organizăm diverse cursuri. Și, de când existăm ca ONG, am încercat mereu să ajungem la acei oameni despre care nu vorbește nimeni și care nu au cum să-și facă publice nevoile de educație, hrană și îmbrăcăminte.

Azi vin la voi cu câteva propuneri. În primul rând, dacă cunoașteți familii foarte sărace, cu copii care au nevoie de rechizite sau haine, vă rog să mă contactați oricând. Căutăm familii de oriunde din județele Timiș și Arad, indiferent că locuiesc la sat sau la oraș. Pregătim un program mai amplu, prin care dorim să le asigurăm copiilor minimum de haine și rechizite pentru a putea merge la școală în bună regulă. Deja ne-am întâlnit cu câteva familii din Peciu Nou, din Timișoara, din Arad și câteva sate din jurul Aradului, dar dorim să ajungem la cât mai mulți.

În al doilea rând, dacă aveți haine, încălțăminte, obiecte sau rechizite de care nu mai aveți nevoie, vă propun să faceți curat prin dulapuri și să fericiți niște familii care au nevoie de ele. Ieșiți în câștig de două ori: o dată primiți satisfacția eternă pentru că ați făcut o faptă bună și în al doilea rând faceți loc prin dulapuri și prin casă pentru hainele și obiectele noi pe care le veți cumpăra.

Bineînțeles, nu sunt eu în stare să fac atâta muncă singură, oricât mi-aș dori. Așa că fac apel către voi și către disponibilitatea voastră de a vă implica în rezolvarea problemelor comunității. Amvest Timișoara recrutează voluntari. Asta ar presupune să vă rupeți o parte din timpul liber pentru a mă ajuta să colectez obiecte, să identificăm familiile cu nevoi, să organizăm împreună diverse traininguri și să ne bucurăm împreună de fiecare zâmbet de copil fericit.

Mă puteți contacta oricând la 0742.115.489 sau pe e-mail la cristina.putan@gmail.com.

Să facem să fie bine!

 

4 Comments

    1. Da, există. Dacă dai click pe ”Asociația Amvest”, primele două cuvinte din articol, ajungi direct pe pagina asociației.

      Mulțumesc pentru interes

         0 likes

  1. Cristina,
    Cunosc o fetita de 10 ani, eminenta la scoala, dar parintii nu-si permit sa-i cumpere haine.
    Si saracuta este rau imbracata, o putem ajuta?

       0 likes

    1. Facem o lista cu familiile si incercam sa ajutam cat mai multi. Nu vreau sa ne axam pe cazuri singulare, ca nu suntem noi Dumnezeu sa alegem cui facem bine

         0 likes

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:

Acest website folosește cookies. Detalii.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close