Expresii românești în practică

Cum să scoți cămașa într-un mod cât mai original nu-i o chestie ce ține de stil. E o artă într-ale comunicării și se învață destul de greu. Nu oricine poate deveni un maestru al eschivei, așa cum nu oricine se poate băga în destule probleme încât să fie nevoit să inventeze scheme complicate de-a se scoate basma curată.

Zice o vorbă din bătrâni că nu-i frumos să speli rufele în public, să intri în gura lumii adică. Dar, dacă uneori cea mai bună metodă de-a te spăla pe mâini de-o chestie este tocmai modul în care o faci publică și le-o arunci tuturor în față?

Să folosim ca exemplu un cuplu cu o existență medie spre lungă (să zicem câțiva ani buni, căsătoriți sau nu). O casă în care cântă găina și în care poartă fustă EL e un exemplu destul de des întâlnit pe meleagurile mioritice, deși puțini sunt cei ce au curaj să recunoască. Totuși, atitudinile de genul ăsta nu-s prea sănătoase. După ce trage ca boul la jug o vreme,  bărbatului i se acrește și începe să-și clătească ochii cu noutăți. Ea închide ochii când el mai calcă strâmb, el vine spășit acasă de fiecare dată.

Până într-o sfântă zi, când el își pierde capul după vreo muierușcă și uită că acasă nevasta stă cu nasul în crătiți. El începe să fie dus cu doru’ tot mai des, ea dă apă la șoareci în fiecare seară. El începe să-și ia nasul la purtare, apare în public cu mândra nouă, i se scurg ochii de drag și toată lumea începe să se întrebe de ce umblă cu cioara vopsită și nu are curajul să-și dea arama pe față și când stă la masă cu nevasta. De care, în continuare, se ascunde. De ea și de tot neamul ei.

Pasul următor: la ceas de seară, un domn și-o domnișoară, se poartă agale pe alei. Pe cât posibil, la ora când se scot câinii la plimbare, când se deretică prin fața casei sau când se știe sigur – de către EL, bineînțeles – că există toate șansele să-i iasă-n cale vreun cunoscut de-ai EI. Cunoscutul apare, observă, merge și dă tot din casă. Vestea merge din gură în gură, EA află ce poamă de bărbat și-a găsit și începe să facă precum toți dracii.

De aici, e apă de ploaie. EA e aia nasoală, că nu-i nevastă bună, că nu-l îngrijește, că îi face ca trenul de câte ori dă ochii cu el. EL, bietul, își oblojește bubele în brațele alteia, că nebuna de acasă e dusă cu pluta. Și s-a scos basma curată, că el, bietul, n-are nicio vină că nebuna de găină l-a înciocat. Ce mai rasă de bărbat!