Eu ce sport fac la iarnă?

La Feminin

Se apropie iarna și parcă nu îmi prea vine să mai alerg. Că-i cam frig deja și ăsta e doar începutul. N-am descoperit cum să respir corect, fără să-mi omor plămânii cu aerul ăsta rece. Așa că, deși îmi pare rău, va trebui să renunț la gândul de a face jogging în plină iarnă și să găsesc o sală unde să pot practica ceva sporturi care nu provoacă pmeumonie.

Probabil că ar fi simplu dacă n-aș fi eu puțin ciudățică. Dar știți, trebuie să recunosc că mie nu-mi place să merg la sală. Exercițiile de una singură, cu tot felul de aparate și greutăți mi se par cel mai plictisitor lucru din lume. Am încercat de vreo câteva ori, nu m-a ținut niciodată mai mult de 3-4 ședințe.

Mi-aș dori să găsesc ceva sport minunat pe care-l pot practica în sală. Dacă se poate, să fie sport de echipă. Până acum am găsit Clubul de Squash. Mi-a plăcut mult și o să merg din când în când, dar e destul de departe de mine și nu aș putea ajunge zilnic sau maximum la 2 zile. Parcă m-aș apuca iar de dansuri, dar nu am partener. Și s-o iau de la zero mi se pare plictisitor, că am vreo câțiva ani de dansat la activ.

Am auzit că sunt o mulțime de săli de sport unde se fac Zumba, Aerobic etc, dar nu am avut curiozitatea să le încerc până acum. Dacă am fi avut vreo sală de Capoeira (e un filmuleț interesant, vă recomand să-l urmăriți) în oraș era altă poveste. M-aș fi dus fără să clipesc. Dar cum nu avem…Oricum, nu știu exact ce vreau. Cred că cel mai bine este să vă rog să-mi sugerați voi ceva. Presupun că sunteți vreo câțiva care faceți sport (defapt știu sigur, nu  doar presupun) și știți cum stau lucrurile pe la sălile de sport din Timișoara.

Vă mulțumesc și aștept, curioasă, cât mai multe răspunsuri.

13 Comments

  1. Pentru că ești tu o drăguță și o simpatică, promit să te anunț când mai mergem către Șureanu că știu că te pasionează sportul ăla cu placa pe zăpadă :), deci iarna facem sporturi de iarnă!

       0 likes

    1. Mulțumesc, Marius. Vin de Crăciun acasă și am de gând să stau vreo două săptămâni. Așa că ne vedem și ne povestim, că abia aștept să mă chinui iar cu placa aia :)).

      Dar, între timp, trebuie să fac ceva mișcare și aici, că altfel mi se atrofiază mușchii.

         0 likes

  2. La Banu se poate juca baschet, volei, badminton in sala. Balon pentru tenis au cam pe la toate terenurile. Plus ca poti sa alergi in sala 🙂 Cam asta ar fi din ce stiu eu.

       0 likes

  3. Zumba e misto, mai ales daca ai background de dans. Io-s lemn, asa ca nu m-am distrat chiar atat de mult, dar am transpirat vreo 10 litri de apa. Aerobic e misto. Recomand si tae bo, daca te tin oasele la efort serios, chiar misti de capiezi. Io m-as repuca de karate, dar mi-e scarba de vremea asta de rahat si nu as mai iesi din casa 😀

       0 likes

  4. Zumba e foarte foarte fain :). Mie imi place la nebunie!
    Si step aerobic e ok, daca gasesti o instructoare cu imaginatie si ai muzica buna in fundal.
    Si alergatul pe banda e ok, daca vrei sa continui cu asta.
    Sambata o sa iti spun si cum sunt kangoo jumps, daca esti curioasa 😀

       0 likes

  5. Zumba e super misto daca nu aveti chef sa iesiti din casa puteti sa va luati un DVD si sa faceti acasa. Eu am inceput sa fac acum o luna si ma simt excelent, mai ales combinat cu ceva weight training inainte. E destul de greu la inceput intr-adevar si aveam febra musculara si la ochi cred dar cand te-ai invatat devine fun rau de tot 😀

       0 likes

  6. Este foarte bine ca vrei sa faci sport, oricare ar fi el. Te poti orienta si catre volei, fitness, baschet, important este sa fii atenta la echipamentul pe care il folosesti, sa fie adecvat sportului respectiv, sa fie din materiale speciale, marimea lor sa fie potrivita sa te simti bine in pielea ta.

       0 likes

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this:

Acest website folosește cookies. Detalii.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close