Pare a fi ‘Engel’, incep sa fredonez. Imi era intr-un fel ciudat dor de Rammstein. Vocea ragusita tace totusi. Trece o vreme, mai trece ceva…nimic. Astept. Toti asteptam. O gura de bere, un semn de intrebare. Putina mirare pluteste peste noi toti. Cand si cum a ajuns mosuletul asta ragusit sa treaca de la ‘Strangers in the night’ la ‘Engel’?
Si de ce tace? Ce tace in el? Apoi, tot ragusit, tot pe fundal de ‘Engel’…’du-m-acasa mai tramvai…’. Noi liniste. El tace si incepe iar ‘ du-m-acasa mai tramvai’. Ce e acolo in sufletul lui? Cine e marioneta asta platita prost, cu vocea pierduta si ochii de sticla? Si tu vrei acasa suflet trist. Cum poti dormi noaptea cand stii ca esti platit sa iti bati joc de tine? de o voce pe care probabil o aveai candva si acum s-a pierdut odata cu….Toti vrem acasa.
Acasa unde? A…acolo unde dorm si unde zac tacute cateva obiecte, ale mele, ale timpului care a trecut de la cealalta casa. Care casa? Casa unde mancam cirese, citeam povesti si unde seara, inainte de culcare stiam ca sunt acasa si adormeam visand sa nu mai fiu.
Tramvai pe pod. Alerg. Pot sa-l prind pe acesta. Ultimul. ‘Du-m-acasa mai tramvai’ incep sa fredonez. Si ‘Engel’ imi penetreaza ideile. Taci acolo. Nu vreau sa te mai aud. Catre care casa ma duci? Si ma opresc. In Unirii mai bine. Mai bine pe jos. Mai sigur.
1 Comment