O altă perspectivă despre un oraș candidat la titlul de Capitală Culturală Europeană

După ce Sibiul a devenit Capitală Culturală Europeană, l-am văzut crescând de  la o zi la alta. Într-adevăr activitățile culturale din oraș s-au înmulțit simțitor. Însă nu doar operatorii culturali au avut de câștigat. Turiștii au început să viziteze orașul într-un număr tot mai mare, micile business-uri locale fiind primele care au beneficiat de acest aflux de bani proveniți de la cei din afara orașului. Până la urmă, un oraș devenit capitală culturală europeană nu înseamnă doar mai multe spectacole de teatru și mai mulți bani investiți în cultură.

În primul rând, în organizarea de eveniment avem nevoie de o mulțime de servicii și produse. De cele mai multe ori se apelează la furnizori locali, fiind mai comod de comunicat și lucrat cu ei decât cu cei din alte orașe. More

3 Comments

Se putea și mai rău?

Opinie

dream bigÎmi place să văd partea plină a paharului. Dacă într-un anumit context găsesc măcar un aspect pozitiv (și de obicei găsesc), încerc să îl subliniez, în detrimetrul părților mai puțin plăcute. De asemenea, obișnuiesc să mă compar cu cei mai buni decât mine. Uneori e frustrant. Nu-i prea confortabil să setezi mereu limite mai înalte și să te pregătești să sari hopuri mai dificile. Dar, la sfârșitul zilei, satisfacțiile sunt mai mari.

De aceea mă enervează crunt atitudinea unora care mereu găsesc câte o hibă în orice. A reușit cineva să atragă fonduri de 1 milion de dolari pentru ceva aplicație? Vai, dar sunt copii care mor de foame în Africa. De ce nu primesc ei banii ăia? Dacă a găsit cineva o metodă prin care să optimizeze consumul de carburant la vreun model de mașină, repede sar unii și spun că sunt milioane de mașini care oricum poluează. Exemplele sunt infinite. Mereu se găsește câte unul care să diminueze până la minimum importanța oricărei idei bune. Pentru că, nu-i așa, nu toți ne-am născut plini de idei și majoritatea dintre noi ne bălăcim în mediocritate o viață întreagă.  More

2 Comments

Cum alegem workshop-urile la care participăm

prioritizeOferta de workshop-uri și seminarii de tot felul este din ce în ce mai mare. Dacă în București fenomenul ăsta are deja câțiva ani buni, în Cluj sau Timișoara creșterea a fost semnificativă în ultimii doi ani. Acum, aproape săptămânal găsești câte un workshop de marketing/comunicare/PR. Destul de des mă întreabă oamenii la care dintre ele să participe și, mai ales, de ce.

Să investim cu grijă timpul și banii noștri

I-am sfătuit mereu să încerce să meargă doar la acele evenimente care chiar i-ar putea ajuta. Alea care aduc ceva nou din domeniu, sunt susținute de oameni cu multă experiență, care au realizat câte ceva notabil în viață și despre care au auzit într-un context profesional de calitate. Mereu am susținut că din cărți putem învăța și singuri, dar că experiența de lucru este cea care ne pune într-adevăr în fața unor probleme reale. Deci, avem ce învăța mai mult de la un om care a lucrat 10 ani într-un domeniu decât de la unul care a citit 50 de cărți despre subiect.  More

2 Comments

Munca nu este o rușine!

Opinie

i prefer to earn itAveam vreo 15 ani când tata a decis că soarta banilor mei de buzunar se va schimba. Până atunci, primeam de la mama, în fiecare dimineață, o sumă de bani de cheltuială care să-mi ajungă de pufuleți, chipsuri sau alte prostii pe care le ronțăiam în pauzele de la școală, pe lângă sandwich-urile pregătite cu grijă de ea în fiecare dimineață.

La începutul clasei a 9-a, tata m-a anunțat că, dacă vreau în continuare bani de buzunar, va trebui să muncesc pentru ei. Am simțit că mi se face cea mai mare nedreptate de pe lume, că sunt persecutată de părinți și m-am comportat ca orice adolescentă: m-am bosumflat vreo câteva zile, după care mi-a trecut și-am acceptat situația așa cum era. Din acel moment, m-am prezentat aproape zilnic în laboratorul de tehnică dentară al părinților mei, să-mi muncesc banii de buzunar. Azi făceam curățenie, mâine pregăteam niște ceară, poimâine sortam dinți pentru proteze. Și-așa mi-am petrecut o parte din cei patru ani de liceu. More

4 Comments

Când se închide o ușă, intră pe geam. #sepoate

Opinie

(continuarea poveștii începute aici) După câteva luni în care aproape am cedat ispitei de a mă angaja oriunde, doar să am bani pentru cheltuieli curente, deja eram în pragul unei crunte depresii. Oltea, care între timp și-a petrecut și ea acest timp participând la evenimente și scriind pe blog, nu era cu mult mai bine. Așa că luna ianuarie a anului 2011 părea mai sumbră ca oricând.

Ne-am întâlnit la o cafea, în pub-ul nostru preferat. Nu mai puteam să stau în expectativă, nimic nu-mi mai plăcea, simțeam nevoia să fac ceva. După o jumătate de oră de liniște și schimbat priviri triste cu Oltea, am izbucnit: ”Nu mai pot! Trebuie să fac ceva. Dacă nu mă apuc de organizat un eveniment în următoarele săptămâni, cred că o iau razna.” Oltea, la fel de nebună, a zis DA, hai să facem ceva. Dar ce? Într-o piață care nu înțelege nevoia de comunicare, într-o perioadă în care companiile nu sunt dispuse să aloce vreun fel de buget pentru imagine, ce-am putea să facem? More

7 Comments

Ce faci când toate ușile sunt închise?

Opinie

Am fost foarte fericită când o agenție din București anunța că își deschide filială în Timișoara și că eram unul dintre oamenii cu care urma să lucreze. Se întâmpla prin 2009 – 2010. După doi ani de muncă într-o altă filială, a altei companii, știm deja cam ce așteptări să am și am început să muncesc cu mare entuziasm. Mi-a plăcut foarte mult echipa cu care lucram, mi-a plăcut și abordarea șefului, mi-a plăcut sediu și mi-a plăcut campania de lansare la care am lucrat împreună cu colegii mei. De aceea când, după șase luni, agenția a anunțat că își închide filiala din Timișoara, totul m-a lovit ca un ciocan în plex.

Lumea era speriată de criză, companiile mari tăiau bugete de comunicare, multe agenții aveau probleme de cash flow, angajații dispăreau pe capete. Într-un fel, cu ocazia crizei de atunci s-a mai curățat și responsabilizat piața, însă tot ce simțeam eu în acele momente era o cădere în gol, fără vreo plasă de siguranță. Eram conștientă că nicio companie nu și-ar fi angajat om de comunicare în acele momente în care se restructurau și reduceau multe departamanete din companii. Se întrevedea o vară grea și lungă, dar îmi puneam speranțele în prietenii mei și refuzam să cred că am ajuns la un capăt de drum. În mintea mea, cumva, cândva, trebuia să se întâmple ceva bine. More

5 Comments

Proștii ăia din ONG-uri

Opinie

Ai muncit încă din liceu să devii ceea ce ești azi. Stăteai cuminte în banca ta, îți făceai toate temele și nu te certai cu nimeni, dar vorbeai urât despre toți. Te-ai făcut redactor-șef la ziarul elevilor, doar pentru a adăuga o titulatură în portofoliu și pentru a putea scrie pamflete despre colegi. La facultate ai intrat, numai tu știi cum, după vreo câteva săptămâni de tocit pe brânci și-un examen pe care l-ai fi luat, poate, mai bine dacă n-ai fi fost atât de obosit.

Te-ai chinuit să fii șef de promoție, preferatul profesorilor, cel care nu lipsește prea mult. Ai considerat mereu că toate organizațiile alea studențești sunt o pierdere de vreme și decât să faci voluntariat ai preferat să lucrezi la KFC sau McDonalds. Știai că vei avea nevoie de experiență în CV și, la un calcul rapid, ai ajuns la concluzia că decât să muncești ca prostul gratuit, ”în domeniu”, mai bine te duci și faci un ban cinstit. Oricum, job-urile din timpul facultății nu contează prea tare. Poți băga motivul ăla cu ”eram student, aveam nevoie de bani” și toată lumea o să tacă rușinată. Între job și facultate, când să mai fi făcut și voluntariat în cercurile alea de sectanți vorbitori de romgleză? More

11 Comments

PRbeta vs. Doru Pelivan

Events, Opinie

Noi, la evenimentele PRbeta, mereu rugăm oamenii să se înscrie. Pentru o bună organizare internă, chiar dacă unele evenimente pe care le organizăm sunt gratuite, avem nevoie să știm un număr cât mai exact de participanți. Este vorba, în primul rând de spațiu. Dacă evenimentul are loc într-o cafenea cu 70 de locuri, nu putem avea acolo 100 de persoane. Contează confortul lor și buna dispoziție, de aceea nu-i bine să-i înghesuim. Nu trebuie să fim genii să știm asta, e o chestiune de bun simț.

Uneori, la evenimente vin oameni care nu s-au înscris ca participanți. Ori ne sună în ultima clipă că li s-a schimbat programul și își doresc să vină, ori se prezintă direct la eveniment și ne întreabă politicos dacă mai avem un loc și pentru ei. De cele mai multe ori, un loc sau două se găsesc. More

13 Comments

Ce se întâmplă dacă nu mergi la vot

Opinie

nicolae robu
Au fost, anul trecut, alegerile locale. Ne-am ales, cum am știut, primarul. Dacă sunteți din alt oraș decât Timișoara, să știți că pe-al nostru primar îl cheamă Robu. Nicolae Robu. După ani întregi în care l-am avut primar de dl. Ciuhandu (despre care oamenii șoptesc că ar fi vândut centru orașului pe bani frumoși etniilor alternative) care era din PNȚCD, unii timișoreni au considerat că ar fi tare frumos să avem și noi, o dat în viață, un primar de-aceeași culoare cu Puterea. Așa că uite-l pe dl. Robu, primar. Eu nu pe el l-am votat, dar am fost să-mi exercit dreptul de vot.

De un an încoace, de când îl avem primar pe dl. Robu, vuiesc interneții de bancuri. Ia uitați-vă aici. Sau aici. Sau aici. Sau încercați joculețul celebru, Cocorobu. Nu vă dau mai multe exemple, că mi-ar trebui paragrafe întregi. Dacă sunteți curioși, căutați pe Google, că a scris toată presa locală despre minunile lui. More

5 Comments

De ce nu se pot angaja studenții și proaspăt absolvenții

Opinie

Mă întâlnesc destul de des cu studenții. Fie că vor să vină să facă voluntariat în Amvest, fie că vor să facă parte din echipa PRbeta, majoritatea vor, de fapt, un job. E și normal. Chiria aia nu se plătește singură și să te apuci să ceri bani de la părinți la 23-24 de ani e cumva jenant. Bineînțeles că nu pot sta cu mâinile în sân și încerc să-i ajut cât de mult.

În primă fază îi întreb ce fel de job vor. Dacă îmi răspund cu disperatul ”orice”, îi trimit pe blog, să citească asta. După ce ne-am lămurit cum stau lucrurile și ce vor de fapt, îi întreb dacă știu ceva despre ceea ce vor să facă. Eu visam să fiu balerină când aveam 5 ani. Apoi, pe la vreo 10-12 ani am decis că mai bine ar fi dacă aș deveni astronaut. Evident, nu m-am pregătit pentru niciuna dintre meseriile astea, așa că acum nu dansez pe scena Operei Naționale de la Moscova, nici nu am văzut cum arată Pământul din spațiu decât în pozele altora. Am făcut Litere și apoi Comunicare, așa că acum asta lucrez, că asta am învățat.  More

18 Comments