Altex, un nou magazin la Timișoara

Magazin ALTEX Timisoara 2Dacă aș putea să cumpăr pâine online, aș face-o. Nu-mi place să merg la cumpărături și aș da orice să mă pot termina foarte rapid orice ședință de shopping. Singurele chestii pe care vreau întâi să le văd și apoi să le cumpăr sunt gadget-urile. Nu mi-aș cumpăra vreodată telefon sau cameră foto online, înainte să văd cum funcționează și dacă mi se potrivește. Și încă ceva. Dacă s-ar putea să găsesc toate gadgeturile în același loc ar fi minunat.

Din fericire pentru mine și alții care nu sunt adepții orelor pierdute aiurea printr-o grămadă de magazine, Altex a deschis al dooilea magazin în Timișoara. E mare, cu de toate,  pentru toată lumea. Din punctul acesta de vedere, noul Altex e ce trebuie. Magazinul se întinde pe o suprafață de peste 2400 de metri pătrați și are peste 15 000 de produse.

„Am făcut un magazin mare pentru a cuprinde sub un acoperiș toate gamele de produse. Ne dorim sa fim specialistul IT al Timișoarei”, spune Dan Ostahie, CEO ALTEX România. Pentru asta magazinul are peste 30 de specialiști. Ceea ce mi se pare iar un aspect bun. Asta pentru că sunt mulți consumatori nehotărâți care nu cunosc foarte bine tehnologia și au nevoie de sfaturi. E drept, mai sunt și cei care se pricep și vor o a doua opinie. În orice caz, prezența profesioniștilor în domeniu e un mare plus.

Și dacă tot v-am spus atâtea lucruri faine despre magazin, să vă spun și ce vă oferă concret magazinul: rate flexibile, livrare în 24 de ore, garanție extinsă, retur în 31 de zile și „Cel mai mic preț din România”. Chiar dacă pentru tot mai mulți dintre cei interesați de tehnologie contează calitatea înaintea prețului, nu cred că se supără nimeni că primește de două ori diferența dacă găsește produsele din gama Altex la prețuri mai mici la alți retaileri.

Magazin ALTEX Timisoara

Ieri, de dimineață am participat la conferința de presă de lansare. M-am întors mai spre seară, să testez din perspectiva cumpărătorului. Am plecat cu gândul de a studia prețurile – chiar sunt mici, în perioada asta au super discounturi cu ocazia lansării – și de a cumpăra capsule pentru espressor.

Cât m-am învârtit printre rafturi au venit în întâmpinarea mea 4 persoane diferite, în funcție de unde eram situată prin magazin. Au fost amabili, mi-au oferit răspunsuri concrete și au zâmbit din primul moment. Am găsit ușor capsulele, au fost mai ieftine decât în alte părți, am plătit rapid la casă – da, și domnișoara de acolo zâmbea frumos – și gata. În total 10 – 15 minute de plimbat, cu tot  cu statul la o coadă de 4 oameni.

Magazinul îl găsiți pe Calea Aradului numărul 58. Timp de 12 ore de la lansarea oficială, adică de azi dimineață începând, avem parte de un maraton de 12 ore de muzică live și un concurs: Fii DJ alături de Vali Bărbulescu. regulament, aici. Și dacă se întâmplă să nu aveți timp să mergeți acolo, puteți comanda online produse și le primiți  în aceeași zi, dacă sunteți din Timișoara. Dacă nu sunteți din Timișoara, livrarea este oricum rapidă, 24 de ore.

1 Comment

  1. Nu stiu daca se impunea un nou magazin in Timisoara insa trebuie sa recunosc un lucru: arata foarte bine. E ideal pentru teste, asta ca tot aminteai de smartphone-uri sau camere foto. Si daca Altex isi va imbunatati putin si politica de vanzari online, devine un candidat suficient de puternic pentru eMag.

       0 likes

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: