Gerovital H3 Derma+ sau cum să îți răsfeți tenul acasă

Advertoriale

A început perioada aia a anului când plâng zilnic. Am ochii foarte sensibili și, de fiecare dată când e frig, lăcrimez puternic. În fiecare dimineață trec pe lângă oameni care au impresia că plâng ca o apucată, în drum spre birou. De-ar fi numai asta, cumva ar fi bine. Dar, de la frig, mi se înroșesc fața și mâinile, deci arăt cum nu se poate mai rău.

Până anul ăsta rezolvam problema cu fond de ten. Însă, de vreo câteva luni am renunțat să-l mai folosesc. N-am un motiv bine întemeiat, doar am decis că, pentru o vreme, nu folosesc deloc fond de ten. Am supraviețuit până acum și încă destul de bine. Ba chiar am observat că tenul meu se simte mai liber și porii nu se mai îmbâcsesc ca altădată când, oricât m-aș fi demachiat, simțeam că fața ”mă strânge”. Totuși, sunt roșie ca para focului în fiecare zi, de abia mă mai salvează cremele de față. More

No Comments

La mulți ani, Radio Fornetti!

Events

Am auzit prima dată de Radio Fornetti anul ăsta, prin februarie. Nu știam mare lucru despre Fornetti până atunci. Îmi cumpăram de la ei clasicele Fornetti cu brânză și atât. Nu m-am întrebat nici cine sunt oamenii din spatele brandului, nici ce chestii fac ei pentru a menține angajații fericiți. Am descoperit cu bucurie că fabrica asta are multe povești faine. Una dintre ele este Radio Fornetti. Și radio ăsta a fost începutul unei frumoase prietenii, că în primăvară am fost, în cadrul Timișoara Brands Tour, să vedem fabrica.  More

No Comments

Rețete tradiționale din Banat

Events

Vă invitam, săptămâna trecută, să gătim împreună rețete tradiționale din Banat, la Hostel Costel, în cadrul campaniei Timișoara în orice colț de Românie, organizată de Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021 și PRbeta Agency. Când am lansat invitația, mi-am dat seama că eu nu prea știu vreo rețetă de-aici, din zonă. ba, mai mult, am descoperit că știu mai multe feluri de mâncare indiene sau nemțeșt decât din Banat. Așa că m-am documentat corespunzător și-am găsit , într-o carte de bucate de pe la 1800, câteva rețete care se făceau în Banatu de munte pe vremea aia.

Mâncare de brozbe

După ce-am tradus cu dicționarul de regionalisme toate ingredientele și metoda de preparare, am ales o mâncare de brozbe. Adică de napi. Cum n-am găsit nicăieri napi, am respectat sugestile oferite de cel care a cules rețeta din popor și am gătit o mâncare de sfeclă roșie. E simplu de făcut și foarte bună. Se iau 3 bucăți de sfeclă roșie de mărime medie, 2 cepe mari și un ciolan (sau carne de porc). Se călesc împreună, cu puțin ulei, până carnea e semifăcută. Apoi se adaugă apă și se lasă la scăzut. la final adăugăm sare și piper. Se servește caldă, cu o lingură sănătoasă de smântână. Mâncarea mea a arătat ca în poza de mai jos, mi s-a spus că-i bună, deci o puteți încerca cu încredere. Oricum, durează doar vreo 30 de minute s-o preparați.

mancare de brozbe

 

La eveniment au participat câțiva bloggeri culinari (Laura Laurențiu, Lia de la FoodCrew și Narcisa Viorel), câțiva bloggeri timișoreni (Oana Kovacs, Richie, Alexandra și Roxana), câțiva reprezentați ai presei, voluntari și oameni care au propus rețete în cadrul concursului de săptămâna trecută. Simona Neumann, director executiv al Asociației Timișoara Capitală Culturală 2021, ne-a povestit câte ceva despre influențele culinare din Banat, importanța păstrării tradițiilor și ce mai pregătește Asociația în viitorul apropiat.

Cred că cel mai important lucru pe care l-am descoperit duminică a fost că rețetele din Banat sunt, de fapt, un mix de influențe ale altor culturi. Majoritatea dintre ele au influențe maghiare sau sârbești, însă o bună parte provin din tradiția culinară a șvabilor, pemilor sau bulgarilor care au trecut prin acestă parte de țară. Bineînțeles, există și câteva rețete pe care le făceau doar românii din zonă, însă nu se poate face o distincție clară între mâncărurile strict românești și cele aduse din alte culturi.

Rețete tradiționale din Banat

S-au gătit tot felul de rețete. Zupa de ludaie, plăcinta cu ludăi, clătitele bănățene și crofnele sunt doar câteva dintre ele. Am avut parte și de langoși, gătiți în premieră de Bogdan și Paul. Nu arătau ei chiar ca cei din Piața 700, dar au fost buni și parcă am mai fi vrut vreo câțiva dacă bucătarii ar mai fi vrut să facă.

În caz că vă întrebați ce găteau bănățenii mai demult, v-am pregătit câteva rețete pe care le puteți încerca acasă. Sunt destul de simplu de făcut, cu ingrediente pe care le găsiți în magazine sau în piață și care, în general, sunt foarte ieftine. a vedeți, poate descoperiți și-acasă bucătăria bănățeană.

Supă de lapte pemească. Se pune la fiert 1/2 parte lapte şi 1/2 parte apă. Într-o cană se pun 2 linguri de făină, se dizolvă în apă şi se toarnă în laptele care fierbe, după care se lasă pe foc 10 minute. Se ia de pe foc preparatul şi se adaugă la el lapte acru, până devine acrişor. Laptele acru se mai poate înlocui cu brânză de vacă adăugată cu lingura, sub formă de găluşte. Se consumă cu cartofi fierţi în coajă.

Edel. Cartofii curăţaţi şi tăiaţi se fierb în apă sărată, iar după înmuierea lor şi scurgerea apei în care au fiert se păstrează şi se prepară din ei un piure, în care se adaugă un ou şi lapte. Când totul a fost bine amestecat, din piureul rezultat se modelează mici găluşte, care se dau prin pesmet şi se coc.

Ciulama (Heina Prii). Se pune la fiert o găină sau un pui mai mare tranşat, în apă cu sare, boabe de piper, foi de dafin, rădăcină şi frunză de pătrunjel şi 2-3 cartofi. Când carnea s-a muiat se face un rântaş cu ulei, ceapă şi făină, care se stinge cu puţină apă şi se toarnă peste carnea fiartă, după care pentru gust se pune puţin oţet şi smântână. În cazul în care ciulamaua este prea moale, se mai poate adăuga în ea puţină făină amestecată cu lapte. Se consumă cu găluşte de cartofi.

Turtiţe (Livanczi). Dintr-un amestec format din făină, 1 ou, apă şi sare, se pregăteşte un aluat puţin mai gros, ca pentru clătite. Din el se ia câte un polonic potrivit ca mărime şi se toarnă într-o cratiţă cu ulei încins, formându-se mici turtiţe care sunt lăsate să se rumenească frumos.

Afinată. Pentru prepararea unui litru de afinată se folosesc 1/4 litri afine, deasupra cărora se pun 3-4 linguri de zahăr, întregul conţinut fiind pus şi ţinut la soare până se topeşte zahărul. La maceratul astfel obţinut se adaugă 100 gr. alcool rafinat, 100 gr. rom, 100 gr. coniac şi un plic cu zahăr vanilat. Se fierbe apoi în apă o lămâie întreagă cu zahăr, iar cu siropul astfel rezultat se umple sticla de 1 litru pe 3/4, restul cantităţii până la 1 litru completându-se cu alcool.

Rețetele le-am găsit n cartea lui Valeriu F. Fabian intitulată Brebu Nou (Gărâna) – vatră de istorie, oază de sănătate şi de recreere, am menţionat în treacăt existenţa capitolului Mâncăruri tradiţionale pemeşti. Spor la gătit și, de găsiți rețete tradiționale sau știți vreunele de pe la bunici, spuneți-mi și mie, să mai învăț ceva nou.

4 Comments

Șosete în dungi și fapte bune

Advertoriale

De 40 de ani, Fundația Ronald McDonald  are grijă de părinții copiilor cu malformații facilale. Bineînțeles, are grijă și de copii, ba chiar se ocupă ca aceștia să ajungă să facă operațiile necesare. În România există două Case Ronald McDonald, una în București, una în Timișoara. Simbolul lor sunt ciorapii ăștia roșii cu dungi, pe care-i vedeți în poza de mai jos și pe care am decis să-i port astăzi, la birou, în semn de apreciere pentru faptele bune făcute de oamenii de la Casele Ronald McDonald.

Dacă vreți și voi ciorapi în dungi, lăsați-mi azi un comentariu în care să-mi spuneți unde vreți să-i purtați și mă ocup să ajungă câte o pereche la primii trei care comentează.

Ronald McDonald More

4 Comments

Microuniversuri în orașul meu

Recomandari, Timisoara

Trucuri-din-bucataria-libaneza-logo-nou-2Timișoara este plină de tot felul de restaurante și fast-food-uri cu specific străin. Dacă unele dintre ele sunt străine doar cu numele, altele îți dau senzația că pășești într-o altă țară de îndată ce le calci pragul. Săptămânile trecute am descoperit un restaurant cu specific spaniol. Patronul e spaniol, abia vorbește românește. Muzica din restaurant vine de la un post de radio spaniol, mâncarea este toată cu specific iberic. O mare parte din clienți vin de la consulatul lor, iar alții probabil că sunt turiști care vor să mănânce ca acasă. Doar patru oameni vorbitori de limba română am văzut în acel loc, în cele 3 vizite pe care le-am făcut.

În Piața Victoriei, între două restaurante românești de tradiție, s-a deschis un fast-food libanez. Din acela în care noi, românii, intrăm doar pentru a cumpăra shaworma sau, cel mult, un falafel. Însă clientela acelui loc sunt libanezii care locuiesc în Timișoara. Vorbesc limba lor, glumesc cu patronul (care de multe ori este acolo, pregătind chiar el mâncarea), comandă feluri de mâncare pe care nu le pot pronunța și se întâlnesc din întâmplare cu alți libanezi, cu care se întind la povești.

În Piața Unirii avem și-un restaurant sârbesc. Îmi place să merg acolo duminica la prânz, când preoții de la biserica sârbească din apropiere vin să-și ia prânzul, după slujbă. Cântă ceva cântece popești, după care petrec vreo 3 ore la masă, bucurându-se de mâncărurile alea cu prea multă carne, cum numai sârbii pot găti. În vară, când am fost până în Serbia, am întâlnit unul dintre chelneri lucrând, în weekend, la un restaurant de acolo. E un fel de part-time job, că omul își strânge bani pentru ceva. Spunea că, pentru el, Karadorde, restaurantul la care lucrează în Timișoara, este un fel de a doua casă.

Diversitate culinară există în orașul ăsta. Nu te poți plictisi vreodată, că ai de unde alege. Partea frumoasă e că am descoperit o metodă de evadare din cotidian și acum o exploatez din plin. Aleg să mănânc mai des în restaurantele cu specific străin decât în cele românești. Chiar dacă îmi petrec acolo maximum 2 ore, senzația pe care mi-o dă fiecare vizită este că am plecat în concediu în altă țară. Îmi place să am în jurul meu oameni a căror limbă nu o înțeleg foarte bine (sau n-o înțeleg deloc, în cazul libanezilor), să-i văd cum se comportă atunci când se simt în largul lor, să urmăresc felurile de mâncare pe care le comandă (Știați că 1 din 7-8 libanezi comandă shaworma? Ceilalți mănâncă niște salate și năut. Sau supe cu o denumire neinteligibilă.) și să mă simt, pentru puțin timp, într-o minoritate confortabilă, ca un turist.

Dacă v-ați plictisit de aceleași feluri de mâncare și de aceleași locuri în care mergeți de ani de zile, vă recomand să încercați, măcar din când în când, un restaurant cu specific străin al cărui proprietar chiar vine din altă țară. Și, dacă descoperiți ceva nou, să-mi spuneți și mie, că-s curioasă foc.

 

sursa foto: www.reteteminunate.ro

2 Comments

Terapie în pași de dans

La Feminin

Dansez des, mult și cu cel mai mare drag. Mi-am redescoperit pasiunea asta după mai bine de trei ani de pauză și-acum profit de fiecare ocazie. Ascult muzică tot timpul și, atunci când sunt într-un loc în care nu am acces la ea, îmi cânt singură, în gând, ca un radio stricat. Mi se întâmplă uneori să mă surprind dansând pe stradă, cu căștile în urechi, în timp ce stau la semafor. Atunci când lucrez, mă mișc încontinuu pe scaun, până aduc la disperare oamenii care se află în aceeași încăpere cu mine. Și, în fiecare vineri, timp de cel puțin 4-5 ore, dansez.

M-am reapucat și de cursurile de dans. Îmi lipseau mult antrenamentele constante și vibe-ul ăla bun pe care ți-l dau oamenii cu care împarți o pasiune. De două ori pe săptămână petrec câte 2 ore în cea mai plăcută companie. Pentru mine dansul este singurul sport de care nu mă pot plictisi și, de altfel, singurul pe care nu îl consider o corvoadă.

shut up and dance

More

5 Comments

Bătrânii din ziua de azi

La Feminin

old-ladyPe drumul prăfuit de la Bonțida spre Cluj-Napoca, înainte să treci de capătul satului, stătea (la poarta unei case frumos îngrijită, cu flori la geam) o bătrână. Îmbrăcată în negru, cu un batic înflorat, gârbovită de vreme, se uita la oamenii tineri și plini de energie care treceau pe stradă cântând sau râzând. Era început de vară, prin preajma solstițiului, când vreo 40.000 de oameni celebrau soarele și muzica bună la Electric Castle.

Oamenii de festival se îmbracă mai neconvențional, așa. Ba o rochiță cu bocanci, ba eșarfe și costum de baie, ba ținte și brățări colorate, știți voi. Un peisaj destul de ciudat pentru bătrânii unui sat în care, de altfel, nu prea se întâmplă nimic altceva. Bătrâna a oftat de vreo câteva ori, uitându-se pierdută în zare, dar n-a zis nimic către nimeni.

Când am ajuns în dreptul ei, curioasă fiind de percepția localnicilor despre festival, am întrebat-o ce părere are despre toată gălăgia asta. Și-a început să-mi povestească, cu un accent puternic ardelenesc, despre nepoatele ei, despre cum vin s-o vadă doar vara, când e festival, despre copiii satului care ar face orice muncă prin curte doar să-i lase părinții să se ducă s-asculte ”muzica aia din iad”. Că ea nu prea înțelege cum zgomotele alea se pot numi muzică și cum de se adună atâția tineri să nu facă nimic altceva decât să danseze și să bea bere patru zile la rând.

Era cumva îngrijorată că poate străinii care vin din alte țări cred că așa arată România și era necăjită că ”tineretul din ziua de azi” nu înțelege cât de important este să ne mândrim cu obiceiurile și muzica din țară, în loc să ne tot luăm după străini și să facem numai cum le place lor. M-a certat că mâncam o felie de pizza, în loc de o felie de pită cu unt.

Și-apoi, cam pe când mă pregăteam să plec, a venit soțul ei: un moșneag cu un Golf 4, albastru. ”Hai, femeie, să mergem în oraș, la Polus, că ai zis că vrei să faci cumpărături!” Bătrânica s-a luminat la față, a uitat și de tradiții, și de tinerii ciudați, și de felia mea de pizza. S-a scuzat repede, s-a urcat în mașină și dusă a fost. Cum era să refuze o invitație la shopping? Femeile, tot femei.

sursa foto

No Comments

Aiurea în tramvai

La Feminin

cap ou pas capAlaltăieri seară, pe când mergeam cu tramvaiul către casă, gândindu-mă că iar e noapte la ora 20:00, că vine iarna, că vara viitoare e departe și alte minuni, în tramvaiul 5 era o mulțime pestriță. Vreo câțiva studenți povesteau despre noua lor chirie și păreau foarte entuziasmați de apartamentul pe care l-au găsit. O mamă își certa fiica pentru un motiv care mi-a scăpat, vreo 2 oameni de vreo 30 de ani mergeau și ei către casă, cu laptopurile în brațe, ca mine.

Și-apoi i-am văzut. Un cuplu de bătrânei șușoteau și surâdeau cu drag. Dacă n-ar fi avut părul alb și pielea ridată ar fi trecut lejer ca adolescenți. Mereu mi-au plăcut cuplurile astea care au reușit să păsetreze peste ani ceea ce unii oameni cred că durează maximum 6 sezoane. Am văzut-o la ai mei părinți, care și în zi de azi se țin de mână când merg pe stradă, deși au peste 30 de ani de căsnicie. Și-am văzut-o, uneori, în privirile cuplurilor de bătrânei pe care-i întâlnesc pe stradă.

Nu visez la dragostea eternă și nu prea cred în povești din alea în care doi oameni se iubesc necondiționat. Însă cred foarte tare că, dacă ne dorim cu adevărat, putem învăța să trăim unii cu alții și să ne bucurăm împreună de ceea ce ne scoate viața în cale. De-asta mă bucur când văd oameni care au descoperit secretul traiului în doi și au învățat să se iubească așa cum sunt, nu cum și-ar dori jumătatea lor să fie.

Mi-aș dori ca toate poveștile să fie frumoase și mi-ar plăcea să văd pe stradă doar oameni care zâmbesc cu liniștea și împlinirea oamenilor care iubesc și sunt iubiți. Între timp, trăind pe repede înainte, încerc să mă bucur de fiecare gest și moment frumos pe care cuplurile astea eterne le manifestă public, fără să uit, totuși, că unele povești se termină cu un carusel îngropat în ciment, pe când altele se sfârșesc mai repede decât timpul pe care îl face tramvaiul între două stații.

 

sursa foto

2 Comments

Timișoara se schimbă

Timisoara

Trec zilnic prin șantierul din zona centrală a Timișoarei. Cum am birou acolo, m-am obișnuit deja cu zgomotele generatorului de curent care huruie încontinuu, cu gălăgia armatei de utilaje cu forme ciudate pe care le manevrează muncitorii și cu băieții de la Penitenciar care se  ocupă, sub supraveghere, de cărat/montat/asamblat țevi și-alte minuni.

Am observat de la o vreme că muncitorii salută oamenii care lucrează în zonă și aceștia, la rândul lor, salută înapoi. S-a întâmplat, nu o dată, ca muncitorii să fie foarte săritori când am avut de cărat ceva greu. La fel, destul de des se sesizează singuri și aranjează scândurile care funcționează pe post de poduri provizorii să putem trece noi. Cumva, ne-am obișnuit atât de mult unii cu alții, că mă gândesc uneori c-o să-mi lipsească șantierul ăsta când va fi gata.

timisoara_se_schimba

Oamenii ăia muncesc în fiecare zi și a început să se vadă. În Piața Libertății se pune pavajul deja. Vreo 2 străzi sunt cimentate, pregătite pentru finisaje, încă vreo două sau trei acum sunt în plin proces de cimentare. Abia aștept să văd cum va fi când voi putea purta din nou tocuri în drum spre birou (că anul ăsta am umblat mai mult în teniși și-n balerini decât în toată viața mea).

Timișoara se schimbă și începe să arate frumos. Între timp, am observat că fotograful timișorean Flavius Neamciuc se plimbă destul de des prin șantier și imortalizează schimbările astea care se produc de la o zi la alta. Urmăresc hashtag-ul #timisoaraseschimba, pe Facebook și mă tot mir cum de eu n-am văzut până acum diverse detalii. Mi se pare foarte fain că cineva își rupe din timp pentru a ne arăta o altă față a lucrărilor. Pentru că, în fotografiile lui Flavius, Timișoara în plin șantier arată foarte frumos. Așa că, zilnic, când trec cu pantofii mei fără toc prin șantier, ascultând muzica utilajelor și salutând cu un zâmbet muncitorii, mă gândesc la cât de frumos poate fi orașul ăsta, chiar și așa, în plină schimbare.

credit foto: Flavius Neamciuc

No Comments

Hai să gătim împreună rețete tradiționale din Banat!

Events

Ardeleancă fiind, sunt obișnuită de-acasă cu mâncărurile alea în care carnea și cartofii fac casă bună împreună. În Banat am descoperit că dulce și sărat e o combinație comestibilă, că mazărea verde este un ingredient demn de luat în seamă și că există un desert, clătite bănățene, pe care până și Sfântu’ Petru l-ar accepta ca mită pentru intrarea în Rai. Tradițiile culinare din zona Banatului sunt multe și, din ce-am observat eu în cei 11 ani de când sunt aici, mare parte dintre ele reprezintă un mix între rețete ale diverselor naționalități care au locuit prin partea asta a țări în diverse perioade istorice.

merdenele cu branza

Asociația Timișoara Capitală Culturală 2021 împreună cu PRbeta Agency propun un eveniment prin care să descoperim tradițiile culinare ale Banatului. Ne întâlnim duminică, 12 octombrie, la Hostel Costel, să pregătim și să gustăm bunătăți bănățene. Dacă vreți să participați, trimiteți-mi o rețetă din zonă. Din ceea ce-mi propuneți voi alege o rețetă și o vom găti împreună. Vă rog eu să-ncercați să trimiteți ceva simplu sau mediu ca dificultate, să nu ard vreo cratiță sau ceva. Oi fi eu gospodină, dar chef nu-s, deci nu mă pricep la minunății din alea pe care le vedem la TV și nici la plating. 

Deci, dacă vreți să gătim ceva bun împreună, lăsați-mi un comentariu cu rețeta pe care o propuneți. Musai să fie tradițională din Banat. Joi seara voi alege una dintre rețete și duminică o gătim la Hostel Costel. Aș prefera să fie un aperitiv sau un desert (dar nu clătite bănățene, că de-astea am mai făcut).

Aștept cu nerăbdare comentariile voastre!

 

sursa foto

4 Comments