Graf Oradea: cel mai bun mousse de ciocolată belgiană

Advertoriale

Oradea este, cum am mai spus și altădată, unul dintre orașele mele preferate din România. Îmi plac liniștea și atmosfera calmă pe care le transmite, dar și oamenii care au un ceva aparte. Până la urmă, nici nu mă mir că am ales să-mi împart traiul cu un orădean. Oricum, nu cred că am întâlnit până acum pe cineva care să viziteze Oradea și să nu aibă cuvinte de laudă pentru oraș.

După ultima vizită pe care am făcută acolo trebuie să vă spun câteva cuvinte despre Graf, un restaurant gourmet, cu o poveste simpatică. Nu-i stilul meu să cinez zilnic în oraș, însă de câteva ori pe lună îmi place să mă răsfăț. Cum știam deja că la Graf găsesc cel mai bun mousse de ciocolată ever (am mai călcat pragul restaurantului Graf și anul trecut, tot în toamnă), am zis că nu pot rata ocazia să gust, încă o dată, desertul meu preferat. De data asta, însă, am avut parte și de câteva povești despre istoria locului spuse chiar de către proprietar, Florin Portelechi, împreună cu somelierul Septimiu Crișan.  More

1 Comment

Cu drag, din Oradea

Events

Mi-am promis, acum vreo două luni, că voi scrie mai des pe blog. Simt că l-am neglijat în ultima vreme și, cumva, pagina albă a wordpress-ului nu mă mai îndeamnă să scriu. Cel puțin, nu așa cum o făcea acum o vreme, când nu treceau două zile fără să scriu ceva. O fi de vină faptul că muncesc mult mai mult decât altădată și aproape tot timpul sunt obosită. Aș dormi zilnic câte nouă sau zece ore și cred că oricum nu aș putea recupera tot somnul care-mi lipsește.

În paralel, particip la SuperBlog (pentru a mă reobișnui să scriu mai des) și organizez, împreună cu Oltea, Workshop-urile PRbeta. Dacă SuperBlog mi se pare o chestiune destul de solicitantă și obositoare, workshop-urile sunt ca un balsam pentru suflet. Muncesc și pentru ele mult, mai ales că în perioada asta comunicăm, în același timp, evenimente în cinci orașe ale țării, însă nu simt că sunt o corvoadă obositoare. Dimpotrivă, zâmbetele și mulțumirile studenților implicați în workshop-uri îmi oferă foarte multă energie creativă.  More

1 Comment

A douăsprezecea noapte – musical rock la Oradea

Recomandari

Am profitat de faptul că săptămâna asta suntem în Oradea cu Workshop-urile PRbeta și-am fugit la teatru încă din prima seară. Îmi plac spectacolele de la teatrul Regina Maria și-mi place și sala în sine, așa că, de câte ori nimeresc prin oraș, musai văd și un spectacol sau două. De data asta am nimerit, din pură întâmplare, la A douăsprezecea noapte, în regia lui Alexandru Mâzgăreanu.

Am văzut cel puțin trei sau patru moduri în care se poate pune în scenă Shakespeare, dar nu m-a impresionat foarte tare niciuna. Cumva, ori s-a respectat prea tare originalul și m-am plictisit pe la jumtatea spectacolului, ori am simțit că, pe alocuri, s-a exagerat prea mult cu improvizațiile. Vorba unui prieten, e foarte ușor s-o dai în bară cu Shakespeare. Din fericire, spectacolul de aseară a fost ca o gură de aer proaspăt. Mi-a plăcut foarte mult varianta musical (un mix de mai multe genuri muzicale, cu accent pe rock și, pe alocuri, operă, în cazul lui Malvolio), care dă un suflu nou și o abordare foarte diferită piesei. Se cântă live, cu orchestră. Bufonul Feste (Alin Stanciu) deschide spectacolul cu o baladă, apoi are câteva intervenții muzicale în puncte cheie.

malvolio a douasprezecea nopate oradea

Povestea este cea clasică: Viola și Sebastian, gemenii, sunt despărțiți de un naufragiu. Viola (Anda Tămășanu)  se travestește în bărbat și ia numele de Cesario pentru a putea intra în serviciul contelui Orsino (Richard Balint). Acesta este îndrăgostit de Olivia (Mihaela Gherdan) și îl trimite pe Cesario să o cucerească pe trufașa Olivia. La curtea Oliviei locuiesc unchiul alcoolic, Sir Toby (Sebastian Lupu), Sir Andrew Aguecheek (Pavel Sîrghi) – un aspirant naiv și foarte comic la inima acesteia și Malvolio, intendentul Oliviei.

Ioana Dragoş Gajdo, în rolul lui Malvolio, a fost, aseară, preferata mea. Un rol greu, în travesti, jucat excelent și cu foarte mare priză la public.  Cuvinte în maghiară, accent bihorean, acolo unde se permite, interacțiune cu publicul, o partitură de operă într-un moment foarte bine calculat de regizor. Ce mai! M-am îndrăgostit iremediabil de felul în care Ioana Dragoș Gajdo îl joacă pe Malvolio și, dacă atunci când citeam Shakespeare personajul mi se părea extrem de greu de digerat, aseară a făcut deliciul spectatorilor.

Spectacolul se mai joacă în această stagiune, pobabil în decembrie. Voi reveni la Oradea să-l văd și împreună cu prietenii. Între timp, Hoinaru, care a fost și el aseară la spectacol, și-a luat bilete pentru București, unde puteți vedea A douăsprezecea noapte duminică și luni în cadrul Festivalului Naţional de Teatru.

*sursa foto http://teatrulreginamaria.ro/.

 

1 Comment

Cafeneaua cu poșete

Advertoriale

Oricâte poșete am avea, noi femeile, niciodată nu suntem mulțumite. Mereu ne dorim noi modele, culori și forme. Tocmai pentru că gențile din viața noastră sunt atât de importante, cred că merită să le oferim mai multă atenție.

Mie-mi plac localurile care spun o poveste. Le frecventez, cu precădere, pe cele care au un iz diferint față de cafeneaua tipică de oraș românesc. Mereu mi-am dorit să găsesc acele locuri speciale care te îndeamnă să revii nu doar pentru zâmbetul chelnerului sau pentru gustul cafelei. De-aceea am zis de multe ori că, dacă aș avea vreodată o cafenea (cred că 80% din populația lumii își dorește să aibă o cafenea sau un bar la un moment dat), aș face în așa fel încât lumea să-i calce pragul cu drag și entuziasm de fiecare dată.

Cum ar fi, spre exemplu, dacă în cafeneaua mea gențile ar primi atenția cuvenită? Am peste 20 de genți din piele sau piele ecologică, dar de câte ori am ocazia să cumpăr o poșetă nouă, nu stau pe gânduri. Este o chestiune pur feminină: mereu ne dorim alte și alte accesorii pentru ținutele noastre. De aceea, pe pereții cafenelei mele ar locui poșete Reeijade toate formele și mărimile. De câte ori o femeie se plictisește de poșeta ei, poate să o shimbe cu o alta, de pe peretele cu genți. În fiecare zi, cafeneaua mea ar face fericite câteva sute de femei, printr-un simplu gest. More

No Comments

Crăciun la Straja

Advertoriale

Era Ajunul Crăciunului și eu nu puteam pleca să-mi vizitez familia. Lucram aproape în fiecare zi, cu excepția celei de Ajun și celei de Crăciun. Orașul era cuprins de febra cumpărăturilor și-a pregătirilor dinaintea sărbătorilor. Doar eu mă plictiseam singură în casă. Toți prietenii mei erau plecați din oraș.

Tot discutând cu un cunoscut oarecare pe messenger, ne-a venit ideea să facem, totuși, ceva, să nu fim singurii din lume care stau în casă plictisiții de Crăciun. Două ore mai târziu era în fața blocului meu, după încă câteva ore ajungeam la Staja. Abia ne cunoșteam, însă pe drum am decoperit că, pe lângă faptul că ascultăm aceeași muzică și citim aceleași cărți, ne place zăpada mult.  More

3 Comments

Comedy Cluj 2013: Russendisko

Events

Trei băieți simpatici, ruși, muzică rusească, mai mult ska-punk decât tradițională, situații amuzante și, bineînțeles, un strop de îndrăgosteală sunt mixul perfect pentru o seară în care ai chef să te relaxezi, să râzi și să te bucuri de o comedie nemțească în regia lui Oliver Ziegenbalg, care de fapt este scenarist.

Scenariul filmului este făcut după povestirile scurte ale lui Wladimir Kaminer, care este și unul dintre personajele principale ale Russendisko. Rolul lui este jucat de un cunoscut actor german, . Alături de Andrej () și Mischa (), Wladimir părăsește Rusia, la începuturile anilor ’90, pentru a-și face un rost în Berlinul plin de viață și speranțe de după căderea Zidului. Cei trei prieteni trec printr-o suită de evenimente amuzante, se îndrăgostesc, visează cu ochii deschiși și fac tot posibilul pentru a nu fi nevoiți să mai părăsească Germania. More

No Comments

Poveste cu miez de suflet

Advertoriale

Sunt unele lucruri pe care le asociez cu oamenii pe care i-am cunoscut de-a lungul timpului. Există melodii care, atunci când le aud la radio, îm amintesc de sentimente sau de situații deosebite. Mai nou, am descoperit că și gustul delicios al unor mâncăruri îmi provoacă aceleași stări. Mănânc, acum, un miez de lapte cu gem de afine și-mi amintesc de-un OM special pe care nu l-am întâlnit de mult prea mult timp.

Era vară când am cunoscut-o. Obișnuiam să particip la taberele de lucru dedicate ONG-urilor aproape în fiecare an. Eram voluntar într-o organizație studențească. La fel era și ea, chiar dacă într-un cu totul alt oraș. Ne-am văzut în seara sosirii oaspeților și am știut din prima secundă că semănăm mult, deși nici nu am apucat să schimbăm mai mult de două cuvinte toată seara, ocupate fiind amândouă să ne organizăm colegii de echipă și să îi încurajăm pentru competițiile ce urmau să apară. Avem aceeași zodie, aceleași gusturi, aceleași pasiuni dar, mai mult decât orice, ne plac, în egală măsură, oamenii frumoși și dansul.  More

7 Comments

Dependența de Facebook se tratează cu oameni

Advertoriale

La început a fost mIRC-ul. Era încă destul de tânăr atunci. Posibilitatea de a vorbi despre orice cu un om aflat la mii de km distanță l-a fascinat. Discuta filozofie, politică, istorie, muzică și filme cu tot felul de oameni pe care îi găsea pe mIRC. Apoi, ani mai târziu, a descoperit MySpace, HI5 și, într-un final, Facebook. De atunci s-a dotat cu un smartphone (pe care îl schimbă periodic, fiind mereu în trend), poartă ochelari cu rame colorate și a căpătat o atitudine ușor cinică. Părerea lui de om cult este că Facebook e o prostie, dar nu poate trăi nici câteva minute fără a arunca un ochi în News Feed.

Primul lucru pe care-l face în fiecare dimineață este să deschidă aplicația de Facebook de pe telefon. Abia după ce verifică toate mesajele, Like-urile, grupurile de discuții (culte) din care face parte și vizitează profilul prietenilor preferați poate să lase telefonul câteva minute, până face un duș. În timp ce-și bea cafeaua, din nou stă pe Facebook, la fel și în timp ce se deplasează, cu tramvaiul, la birou. Acolo, între task-uri și, uneori, în timpul lor, mai intră puțin pe Facebook, să vadă ce mai fac ceilalți. La fel, în drumul spre casă, la o bere cu prietenii (puțini) pe care îi mai are și, evident, seara, în pat, înainte de somn.  More

7 Comments

Comedy Cluj 2013: The Rocky Horror Picture Show

Events

S-au aranjat lucrurile în așa fel încât, anul acesta, pentru prima dată, am ajuns și eu la Comedy Cluj, unul dintre festivalurile pe care le-am urmărit doar prin poveștile altora și care mi-a trezit interesul mai ales pentru selecția de filme (bune). Aseară am văzut, entru prima dată, The Rocky Horror Picture Show, un film britanic de referință pentru genul cult. Cumva, e un fel de bunic al genului, apărut în 1975, într-o epocă în care oamenii trăiau înconjurați de coconul moale al prejudecăților.

The Rocky Horror Picture Show este mai mult un fenomen cultural decât un film. Ba, chiar, în momentul în care își avea premiera (în 1975) nu a fost primit de public cu prea mare entuziasm. Probabil din cauză că  atinge multe dintre tabuurile oamenilor, publicul și criticii nu s-au lăsat impresionați de mixul de sexualitate, prezențe androgine, transsexuali și alte ”specii” blamate la momentul respectiv. Însă, ideea celor de la 20th Century Fox de a transforma filmul într-un midnight movie a generat un înteg fenomen social. Oamenii din SUA au început să organizeze întâlniri și convenții cu tematici din film, au creat comunități, au început să ducă filmul dincolo de marele ecran. Când a apărut varianta pentru micile ecrane, tot fenomenul a luat și mai mare amploare, filmul ajungând să fie văzut și revăzut timp de generații. More

No Comments

Sănătatea și farmecul părului ondulat

Advertoriale

Când ai părul ondulat, ca al meu, fiecare discuție despre aranjatul lui este un adevărat coșmar. Nu-i nici creț, să-l pot purta simplu, fără a-l aranja, nu-i nici drept, să-l pot purta scurt, cu breton, filat sau cu orice altă invenție de-a modei. Este, vorba bihorenilor, fele-fele. Adică jumi-juma’. Dacă majoritatea dintre voi aveți, uneori, zile în care părul nu stă nicicum, eu aveam toate zilele așa. Ba, uneori, era atât de rău încât nu-l puteam aranja cu nimic.

Spre exemplu, acum vreo trei ani, mi-am cumpărat o placă de întins părul. Visam să am și eu un păr din acela drept, fără cusur, cum vedeam la vedetele de prin filme. M-am tot chinuit eu cu placa repectivă, până am descoperit că părul poate fi cumințit pentru câteva ore. Însă, dacă Doamne ferește! începea să plouă, părul se ondula, de parcă nici nu m-am atins cu vreo placă de el. De asemenea, dacă mergeam într-un club, în două sau trei ore, claia era la loc. Am și plecat de câteva ori în toiul distracției, pentru că nu mă simțeam confortabil cu ciuful.  More

2 Comments